Poezie
rana vindecării
1 min lectură·
Mediu
azi sunt fericit ca un cuțit
înfipt în piept
retezând sufletul din carne
soarele se zbate în pulpa mea
dureros
iar eu râd cu dinții-ncleștați
să nu iasă iubita mea din mine
și să ne fericească aerul
cu absența ei
stai liniștită mamă
chiar râd
sărutând venele aerului
pe care ai urcat la cer
iubita mea râde în mine
azi sunt fericit ca un cuțit
ce privește în rană cum un paing coase
sufletul în carne.
033723
0

imi place oarecum poezia ta..imi place că ai încercat să construiești ceva. Aș mai înlătura din repetiții, chiar dacă îi dau poemului un aer aparte...o melodie bolnăvicioasă. Ar fi fost mai interesat daca ai fi urmărit o anumită departajare a mesajului prin aranjarea versurilor în 2-3 strofe.
diana