Aurora Luchian

Cu mină de îngeraș, Icnind la un paneraș, Iepurică Țopăică, Discută cu Aricică. -Știi că vulpea a zvonit Că ai fi cam mocoșit, Că faci pași ca o țestoasă Dolofană și burtoasă. -Ha! Ha!

Peste strat reavăn, pădurea, Presără cu dărnicie, Viorele ca să fie, Smoc de toporași aiurea. Violetele gingașe, Ca zefirul parfumate, Mai zvelte și colorate, Șed alăturea

Brăduleț de pe coline, Cu ochi verzi, vino cu mine, Căci în munți ninge pe tine, Iar în casă-i cald și bine. Nu mai geme ghemuit, Că vei fi împodobit Cu beteală de argint, În Ajun, ca un

Ce se-ntâmplă în ogradă? Om din nea, pleoștit, scâncește, A scăzut și se topește, Iarna este retrogradă. Soarele cu dinți de lapte, Râde-n guleraș de boltă, Ziua caldă, se dezvoltă, Nopțile

Ninge ca-n copilărie, Cu belșug de fulgi pufoși, Pomii au dantelărie, Și-s atâta de stufoși! Ninge, ninge ca-n poveste, Lin, și dalb, și sclipitor, Tot pământul strălucește, Cerul e

În vara senină, caldă, Vântu-i moleșit în prag, Razele vin în șirag Și în bălți, chipul, își scaldă. Dealul e pictat în verde, Și din floricele mii, Sar gângănii mici, zglobii, Una,

Miei, cu plâns ca de copii, Drăgălași, vioi, zburdalnici, Țopăiesc peste câmpii, Întrecându-se năvalnici. Unul cu boticul umed, Lângă mamă, cumințel, Ar sări ca și un ied, Da-i șoptise un

În dumbrava înverzită, Într-o rochie boțită, Șade cioara pe o creacă, Se foiește, se apleacă, Drege glasul răgușit, Și apoi a glăsuit. -Preacinstită adunare, Harnica ciocănitoare, A zvonit

Toamna-și prinse în brâu poala, Și strânse legumele, Că acuș vin brumele, Însă va deschide școala. Voi v-ați pregătit ghiozdanul? Rechizite v-ați luat? V-ați mărit, evoluat… Timpul trece ca

Peste creștet dalb de munte, Trece iarna peste punte, Și presară pe brăduți, Fulgi, ai cerului ieduți. Îmbrăcați în danteluțe, În belșug de mărgeluțe, Albe, reci, ce strălucesc, În vânt lin,

În livadă aud șoapte! Fructele-n pomi cocoțate, Sporovăiesc necăjite; Ba că-s roșii, prea sfrijite, Ori că sunt gălbui-zemoase, Altele puțin poroase; Ori grăsune și verzui Și se plâng pe rând

Cu boticul înnegrit, Și o mină de granit, Prinde viață pe hârtie Și-l ascuți să ”reînvie”. (lunoierc) Face schițe și desene, Cu un vârf înțepător, Îmbrăcat

Ziua s-a lungit și crește În brațe de primăvară, Pe noapte o-nghesuiește, Hai, copile, ieși afară! Codru și-a expus în fală, Arborii cu frunzulițe, Iar sub poală cu migală, Flori, puzderie-n

Cade lacrima-n țărână, Și-n dureri mă înfășor... Plânge, plânge o bătrână, Șoptind rugi încetișor. Stă-n balcon scrutând pustiul, Sprijinită în baston, Își așteaptă fiica, fiul, Da zărește

Îmi plâng ochii de român, C-am lăsat portul străbun, Pribegind prin țări străine, Da mi-e dor țară, de tine! Îmi plâng dorurile lungi, După ii, poale prelungi, Puse-n zi de

Din ținuturi diafane, Ploaia-n rochie de gală, A stropit câmpii orfane, Verticală și vocală, Și spălase florile, Animând culorile. Mocoșindu-se-n odaie, Soarele se primenește, A scăpat și

Străbătând în lung orașul, Duce-n geanta sa poștașul, Teancuri de scrisori, ehei! De la fete, băieței, Unui Moș darnic și bun, Cine-i oare? Moș Crăciun! Moșul le-a primit. Citește. Se

Pe cărări cerești și line, A venit Moșul la mine, Cu o tolbă grea și mare, Plină de jucărioare. Barba-i albă, barba-i nea, Și sclipește ca o stea! Chipu-i blând și luminos, Nici nu zici că

Bărbații ”slabi” întodeauna se agață de fusta unei femei. O parte sunt târâți printr-un mariaj jalnic, iar restul rămân cu tivul în mână. Femeia fără forme e ca oala încinsă fără mânere, nu ai

Îmi salt mâinile din poală cu smerenie candidă, Să fac gest de apărare când văd guri rudimentare, Care flecăresc stupide, - vai, ce lume insipidă!- Și le țin ca scut pe suflet...cuvântul scornit

De pe deal vine în goană Un scaiete speriat, Zvonind c-a-ntâlnit pe Toamnă, Și zâmbindu-i l-a uscat. Strigă tare la o nalbă: -Fugi și-ascunde-te degrabă Că-n păduri și prin poiană, Toamna