Aurel Sibiceanu

Gay\'s-s toți gay, dragă nene?
Doar pe jumătate,
jumătate-s lesbiene !

Neobosita Doamnă, și dedată la vise,
iată-o cu partea stângă, afectiva, evident,
împroprietărită cu trei metri de parvaz,
cu lotul ei de fericire, cum ar zice Noica,
cu lancrămul ei nicidată plâns până la capăt...

Un poem scurt, ca o măgică din șirul rozariului
care sprijină rugăciunea...

Un poem ca tălmăcirea unui oracol, o detentă mult așteptată a colegului nostru L.-I.M. E aidoma unei călătorii făcută de om cu pornirea din sine către absolut.

Scriitura amintește de textele sacre,dar are și elemente de modernitate; este caldă, învăluie cititorul,dar îi și lasă acestuia puteri pentru a continua poemul, pentru a asculta acel glas misterios, care nu poate fi decât al ființei supreme

\"Să văd beția de îngeri din Ceruri
Și palmele-mi se-adună-n stea umilă\"

Versuri memorabile !
Sonet bun,deși nu l-am cercetat tehnic în amănunt...

Urmărește-ți stările cu umilință
și adună-ți cuvintele dintre acelea care sunt mai
zgârcite în strălucire - strălucirea dă-le-o tu, Ștefan...

Încercând să ne explice cum funcționează mecanismul complex numit geniu, scriitorul Petre Anghel, mai explicit sau mai voalat, descrie și condiția scriitorului de rând, care îngroașă cohorta față de care se vădește geniul. Tragicul este și de o parte, și de cealaltă. Geniul este înaintea timpului, în avans,este o paradigmă încă neînțeleasă, pe când scriitorul de rând, \"scribul\", este căzut în timp, este înhățat de multe maladii, dintre care trufia și deznădejdea sunt cele mai aprige.

Mai jos citez un fragment care ar trebui să îngândureze multă lume tânără, aspirantă la Empireu. O singură categorie de inși nu va fi mișcată de acest fragment - a acelora care au scris mai multe cărți decât au citit.

\"Cultivarea talentului. Dacă un individ pleacă de la premiza că ce știe ,simte și spune el este suficient, atunci este pierdut. Mai întâi este nevoie de pocăință: să-și dea seama cât de puțin știe și să învețe. Talentul se cultivă doar prin raportare la alții. Locul adecvat este biblioteca.\"

Claritate, erudiție,profunzime, logica bunului simț,iată niște calități care se pot remarca la mai toate eseurile D-lui Petre Anghel; dar mai ales trebuie remarcat faptul că cetind acest eseu simți cum autorul lui merge alături de cititor, ți se pare că auzi chiar răsuflarea autorului...

Într-o lume confuză, pierdută într-un academism găunos, revolut prin supracalificare, prin crearea unor sisteme referențiale fabricate, căznite, imaginare, fără legătură cu cercetarea reală, noua teorie a literaturii ar trebui să aibe calitățile din paragraful anterior, dacă se mai dorește ca aceasta să aibe vreo menire.

\"Viața părea să treacă încet, timpul era cronometrat de lumină, de ceață și de tradițiile de prin părțile locului.\"

Că frumos mai spui, dragă freiulen ! De fapt, la tine nu mă mai miră nimic!

Spui despre tatăl tău: \"El mânca la cantină, la restaurant sau la tot felul de doamne miloase și blonde.\" Pârâcioaso !

Așa. O altă constatare: cred că multe părți din scrierile tale sunt adevărați agenți de publicitate turistică, în subtext.
Ca să nu mai vorbesc de marea ta putere de muncă, acribică...
E ceva ciudat la tine, acum observ - cantitativ scrii ca Gongora și calitativ ca Cervantes.
Ești opusul lui Cesare Pavese, care spunea că munca obosește - lavorare stanca, pre italienește.
După cum vezi, te-am măsurat numai cu... bărbați! Chipeși !

P.s. Auliu, scoate \"ghidate\", curând riști să spui și tele-ghidate, ori, bietele oi...

Am citit și recitit rândurile Dumneavoastră, am încercat să vă răspund dar m-a cuprins o încremenire ciudată... Ea vine de la un adevăr crud, conținut de rândul final al comentariului Dumneavoastră, și care pe mine mă muncește de câțiva ani buni:

\"această generatie se afla vrând nevrând în cautarea iluzorie a timpului pierdut\"

Am dormit câteva ceasuri, m-am trezit în viul nopții, preocupat tot de adevărul care, cum spuneam, mă muncește de ani, și pe care l-ați identificat ca un terapeut...

Deși zilnic o iau de la capăt, deși zilnic îmi spun că pot răscumpăra mare parte din ceea ce mi s-a furat, din ceea ce am pierdut din neatenție sau din lipsă de respect pentru Darurile Domnului, deși prin scris încerc o exorcizare, deși fiecare zi îmi dăruie tainul ei de frumusețe, ceva parcă rămâne rupt pentru todeauna. Știu și de ce, știu și ce este de făcut, știu că mai este și timp, poate, pentru a limpezi lucrurile. Trebuie să fac în mine o liniște mare, să aud și ce zice Dumnezeu; deocamdată e multă larmă, prea multă larmă...

O parte din mine a plecat pe Cea Lume cu bunicii, părinții și prea mulții mei prieteni, secerați prematur...

Vă mulțumesc pentru blândețea cuvintelor și a luminii ce ați pus-o aici.

Felicitări, Domnule Anghel. Eu îndrăznesc mai mult și spun că Ileana Mălăncioiu este corolarul liricii feminine românești; personal nu cred în această sectorizare - lirică masculină și lirică feminină. Îmi este foarte cunoscută poezia Doamnei Ileana, revin adesea la cărțile ei, mereu descopăr fațete noi...

Viața a făcut să mă aflu la o apropiere discretă de Doamna Mălăncioiu. Fosta mea soție, fiica zugravului de biserici Gheorghe Manu, este verișoară de gradul 2 cu poeta. Din 1975 și până azi am întâlnit-o în câteva rânduri pe Doamna Mălăncioiu; fie în comuna Godeni, unde s-a născut și unde i-au trăit părinții, fie în București, la \"Viața românească\", unde mergeam des, să mă văd cu poetul Cezar Baltag, de încrederea și prietenia căruia m-am bucurat din 1981 până în fatidica zi de 26 mai 1997.

Stăteam într-un colț al biroului, din clădirea de pe Nicolae Golescu, și sorbeam dialogul celor doi; vorbeau despre magicul poeziei populare, depănau până și amintiri din copilăriea lor tristă - Dl. Cezar, copil fiind, era refugiat din Basarabia, Dna Ileana a avut o copilărie sub apăsarea arbitrariului politic -, își exprimau îngrijorarea față de absurdul orwellian care pusese stăpânire pe întreaga ființă a țării.

O întâmplare, ciudată zic eu, a făcut ca tatăl D-lui Baltag, preotul Porfirie, să fie prieten cu bunicul meu, preotul Dimitrie Sibiceanu...
Sunt multe de povestit, toate ajung poveste...

Am fost de față la prima lectură a unui poem pe care D-l Baltag îl închinase postum bunului său prieten Grigore Hagiu. Cum aveam și am obiceiul de a reține ceea ce îmi place, iată o strofă care mi-a rămas în minte…

Rotește-te, lume, rotește
și tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăsește
prietenii încep să dispară.

De față erau Dna Ileana și poetul Petre Got. Ce va mai fi făcînd bunul maramureșan? Trebuie că e trecut de 70 de ani ! D-l Cezar se amuza, cu prietenie, pe seama numelui poetului, care uneori era scris cu doi de t !

Doamnă Nica Mădălina, mulțumesc frumos pentru efortul de a executa o numărătoare în ceasurile serii. Nici mie nu mi-a ieșit, la vremea respectivă. D-l Anghel a intuit cam cum stă treaba cu acest poem de greșitoare tinereță.
Pe de altă parte, lucrurile stau și cum spunea un alt comentator, acum aflat în underground-ul acestei pagini - eu rostesc altfel această poemă, cu o frazare mai specioasă, remarcată și uzitată, vai ce neologizm barbar, de niște actori cam cunoscuți; nu le dau numele pentru că vreau să rămân doar cu sărmana mea strălucire personală. A propos de efortul de a înțelege spusa cuiva - de vreo 37 de ani mă chinui să înțeleg cum devine cazul cu o propoziție a lui Arghezi, pusă de el în romanul \"Cimitirul Buna-Vestire\" - \"Olteanca ofta la perfectul simplu\", zicea acolo Arghezi. Era vorba de oftatul femeii în timpul unui act intim; o fi oare din romanul pomenit de mine, ori o fi în \"Ochii Maicii Domnului\"?
Vă mulțumesc pentru trece, distinsă și exigentă Doamnă.

Domnule Petre Anghel - mulțam pentru crochiul ce mi l-ați făcut precum și pentru luminița ce ați adus-o la ceasurile 20:22. Să ne citim cu spor, cu exigență dar și cu bună-voință.

Mulțam de trece. Mai găsești materiale de acest fel, în ambele mele pagini de pe agonia.Vreau ca pățaniile mele să se constituie într-un studiu de caz și nimic mai mult. Pe de altă parte, pentru mine este și o formă de exorcizare. Cu trecerea anilor, cu toate că aveam și am destule preocupări, care-mi solicită un mare volum de muncă, nu puteam să nu mă gândesc la cine s-a implicat în destinul meu. De fel, sunt un om care nu face pe nimeni responsabil de eșecurile sale; pe primul vinovat îl caut în mine însumi. Dar, e la fel de adevărat că multor lucruri, pe care nu ți le explici, precum și unele măsuri care sau luat împotriva ta, le cauți sorgintea în alții.

Cum ajunsesem în situația să bănui pe toată lumea, știam că am fost urmărit de securitate, pentru că am fost supus la peste 15 anchete, mai mult sau mai puțin ortodoxe, pentru a nu greși față de toată lumea mi-am luat dosarul și m-am lămurit. Asta s-a petrecut în oct. 2008. Acum știu cine și ce a făcut, de ce și cu cât a fost plătit. Trebuie spus că puțini dintre ei o făceau benevol; erau șantașați pentru niște greșeli omenești, alții, vreo trei, au făcut-o pentru bani, alții probabil din răutate.

Unii, deranjați de faptul că am aflat, uite că nimic nu rămâne ascuns, s-au ofuscat, au început să vocifereze, să mă întrebe de ce m-am trezit după 18 ani să public asemenea materiale. Păi, ce era să public, frate, dacă eu abia după 18 ani am primit materialele, să public lucruri \"din burtă\"? Alții neagă autenticitatea, deși în revista \"Argeș\" am publicat și fotocopiile paginilor la care făceam referire. Culmea este că neagă dosarul și inși care l-au ținut - vol 1- în mână, care au acasă colecția revistei Argeș, unde-s și fotocopiile. Alții se miră cum de îmi amintesc din acele vremuri? Cum, Doamne iată-mă, să nu-mi amintesc când rapoartele, informările, rapoartele secției de filaj, transcriprurile convorbirilor din domiciliu, sunt în mâna mea și sunt purtătoare de coordonate, dată, loc, oră, persoane, etc? În fine, sunt multe de spus.

Din păcate stafia securității lucrează încă, tot prin foștii informatori, ori electronic, sub anonimat. Bunăoară încearcă să mă învrăjbească cu diverși amici, postând comentarii anonime pe diverse siteuri și multe altele de acest fel. În fine, Dumnezeu să-i ierte...

Ești de vârsta fiului meu celui mare, Anca, sper că voi, dragi copii-oameni mari acum, veți fi ocoliți de prigoana politică, sper să nu suferiți pentru idei corecte, legitime.

De mult, pe vremea mea,
nu prea se fâsâia;
Când se explozita Didina
iute se stingea lumina!
Că-i zicea Nea Dică:
Tu, Didină, mai pe fâsâite,
că e criză de chibrite !

Chiar dacă nu este un haiku veritabil,
acest scurt poem induce cititorului
o stare specială de réverie.

Sunt sigur că cei inițiați în poezia niponă,
din această comunitate literară,
vor face considerații utile pentru genul
mai \"economic\" ce te atrage și, constat,
te face mai liber, așa cum te fac și
multele tale sonete reușite, unele chiar de excepție.

Pe bună dreptate corăbiile tale, iată-le, stau sub patru stele,
își împart lumina la călători...

Dar eu mai am știință de o stea - este \"Steaua Secretă\"!


Felicitări, Fra Sibi

Un poem robust, deși este construit din adieri semantice...
O calofilie difuză, bine temperată.
Așteptarea în locul apei pe care se ajunge
la \"Capul Bunei Speranțe\" ! Iată un fado care își
păstrează înțelesul tot în mister, în intraductibil...

Apa, această ființă a călătoriei, este culeasă precum mana
în vremurile biblice, pentru o tristă frumusețe a florilor.

Vă citesc de mult, Mihai Amaradia, privesc în tăcere
pagina Dumitale și văd cum poemele își adună
cu smerenie cititor după cititor...

Sunteți un aliaj nobil, dintre cutezanța lui da Gama
și melancolia lui Cehov, un aliaj care s-ar putea chema
și exilul lăuntric...

E părerea unuia care nu contenește să învețe a ceti.
Cu prietenie.

2970-1000 = 1970

M-am prins, mântuitorule de femei!

Bine a spus Alice Drogoreanu, privitor la împărțirea vinei...
Oamenii acești nu au fost așa, au fost aduși în această stare, de cele două puteri - laică și religioasă.

Puterea laică i-a pauperizat și i-a lipsit și de speranță,
puterea religioasă practică de mult un surogat spiritual
și acestea sunt \"roadele\" - busculadele și toate manifestările nelalocul lor.

Nu cred că e bine să tăbărâm asupra mulțimilor - ele din disperare nu mai au control asupra propriilor porniri.
Asupra acelora care sunt cauza acestor efecte trebuie să se îndrepte această succintă relatare-analiză. Copilul costeliv, nehrănit, iritat de starea lui proastă și neastâmpărat este așa nu pentru că vrea el, ci pentru că părinții nu știu să fie părinți, pentru că la rândul lor nu au beneficiat de o bună creștere...

O abordare amplă și bine documentată, a unei teme generoase dar plină de capcane dogmatice, mai ales în partea legată de paternitatea proverbelor; ca să nu mai vorbesc de utilitatea excepțională a acestui studiu, atât pentru cititorii de rând, cât și pentru cercetători.

Scris cu limpezime și subtilitate, studiul de față atrage cititorul, nu-l îndepărtează, cum fac unele studii prea specioase, care se adresează doar cercetătorului.

Mi-ați amintit de vremurile bune, ale colecției \"Bibliotheca Orientalis\", în care au apărut câteva lucrări magistrale, cea îngrijită de Idel Segall.

Puteți fi așezat,cu acest studiu și multe altele, fără a se greși, alături de Zoe Dumitrescu Bușulenga, apărută în colecția amintită cu un studiu despre \"Cântarea Cântărilor\", prefațată de Ioan Alexandru, lângă studiul lui Ion Banu, despre progeții biblici, etc.

Cu prețuire !

Admirabil scris! Azi, din păcate, cam lipsesc astfel de crochiuri ale locurilor și oamenilor. Dacă mai sunt descrise,în pagini literare,orașe, locuri, această întreprindere este asumată aproape numai de oameni trecuți de 50 de ani. Aveți calități reale de narator, memorialist; de calitate și fine sunt și aprecierile sociologice, politice...

Îmi place că după ce sesizați cu năduf starea secundă a Bacăului, veniți cu resorturile sufletești și mai micșorați distanța ! Nici că nu se putea altfel. Am avut un prieten, scriitor, din Bacău și îmi vorbea despre această urbe cu o căldură greu de descris. O recunosc în partea a doua a acestei fresce...Fusese nevoit să trăiască departe de orașul anilor de liceu, taman aici, în Argeș...

Ion Durac se numea, semna sub numele Alex Duran și era din Parincea. Chiar azi, de Sf. Bobotează se împlinesc 13 ani de când a trecut la cele veșnice, prematur, la doar 44 de ani...

Prin anii 80 am văzut Bacăul, fratele Ion mi-a fost ghid, am văzut și statuia lui Bacovia, făcută de marele Popovici. În 1994 am avut bucuria să-l cunosc personal, în atelierul de pe Căderea Bastiliei, din București, unde fiul meu ucenicea la desen cu Radu Aftenie, alt mare sculptor, pentru admiterea la Academia de Arte... Un an mai târziu D-l Popovici s-a stins din viață, la nici 60 de ani - parcă avea 57 sau 58 de ani.

Vă mulțumesc pentru trecerea pe la mine și pentru aprecieri.

De ziua numelui vă urez un cald \"La mulți ani !

Cu prețuire, a. sibiceanu

Viorele, proza e scrisă bine și e folositoare, ca mărturie despre un timp absurd. Cozile au început după Cutremurul din 77; până atunci am trăit bine, din bani de împrumut, de la americani et comp. Păcat că nu ai o adresă de mail, să-ți trimit o foto-coadă, din momentul maxim al crizei economice, de atunci. Dar, ai tu de unde face rost de foto., dacă vrei să faci o carte despre anii ăia.

A propos de stingerea luminii... Apăruse un banc despre treaba asta. Tovarășa îi întreba pe elevi de unde se oprește lumina. Unu spunea că de la întrerupător, altul că de la uzina electrică, etc. Bulă, evident, cu mâna pe sus. \"Ia zi și tu, Bulă!\"
\"Din grajd se oprește lumina,tovarășa, că l-am auzit eu pe tata spunându-i mamei: iar au oprit boii ăia lumina!\"

Nu mai revii pe sticlă? Salutate și mulțumiri pentru emisiunile din tinerețe!

Obrăznicie care se vrea
replică la D-l Calimero:

Și croșetau așa frumoooos !
Unu pe față, două pe...dos!

P.s. Poate mi-o fur,
iar m-am băgat la epigramiști!