Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@aurel-sibiceanuAS

Aurel Sibiceanu

@aurel-sibiceanu

Ar fi trebuit să fiu fericit!

. A u r e l S i b i c e a n u Bibliografie: Aflările, Bucuresti, Editura Litera, 1977. Ziua Cuvântului, București, Editura Litera, 1979. Cartea Făpturii. București, Editura Litera, 1987. Cartea Făpturii, ediție completă. Pitești, Editura Paralela 45. 2001. "Poesys 9", Ed. Academiei Internațioanle Orient-Occident - 2005…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Oasele vieților mici și îngropate în pământ
strălucesc aici, la tine în cuvânt.

Un poem ca un sarcofag al singurătății;
printre rânduri l-am zărit pe T
ori poate mi s-a părut...


Florile dalbe!

Pe textul:

dincolo de cantonul părăsit" de Dana Banu

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Ca unul care mi-s copleșit de ani(sic!),
depun mărturie că singurătatea nu ruginește
niciodată...
Ea ne poposește la cină,
mereu ca un animal nedomesticit
pe de-a întregul...

Te citesc de mai multă vreme;
e ca și cum aș recupera o lume
care mi-a scăpat printre degete,
cândva, o lume ce nu o mai știu
striga pe ce nume?

Sărbători fericite!

Pe textul:

și mai știu o noapte" de Eugenia Reiter

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Prietene,
poemul anterior mă pusese pe gânduri;
am gândit că muza te-a părăsit pentru o perioadă,
și că va fi înspre binele tău. Dar, neastâmpărat cum te știu,
ai ademenit-o și ai dat în vileag acest frumos poem,
în care te răsfeți: ești într-o sală de teatru,
privești din lojă, pe scenă e un spectacol de gală,
cu un singur actor - evident că acela ești tot Domnia ta!


Iubita este și ea prezentă, ca un aer împărătesc, ca
o cuantă de lumină.
Am simțit-o și eu cu genele mele bătrâne;
deh, apucături libidinale mai vechi!

Ce să-ți fac, prietene, când scrii o femeie
dat este să se bucure de ea și cititorul!

P.s.:Am de la Sf. Nicolae o nuia pentru tine!
Mi-a spus cum că ar trebui să te altoiesc
până îți intră în cap că nu ai voie să lași
poemele pe alocuri nedesăvârșite,
așa cum ai obiceiul cel rău. Ia răsfață-ne Dumneata
și ne dă frumusețea mai cu grijă și întreagă.

Spusa lui Nichita, cea privitoare la
colțul sfărâmat al cubului,
mai uită-o...

Pe textul:

Calul păsării" de florian stoian -silișteanu

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Mirela,

Am zăbovit mult în gânduri, cu speranța
că voi găsi ceva potrivit pentru tine
și în concordanță cu licențioasele texte poetice
cu care ne tot procopsești.

Am identificat trei soluții:
1. Să fii internată într-o Școală de Fete;
2. Să fii internată într-o Școală de Corecție;
3. Să fii arsă pe rugul celor mai aprige critici literare.

Sunt nevoit să constat că:
În cazul punctului 1.- ai produce dezordine în Paradis;
În cazul punctului 2.- ai produce dezordine în Iad;

Așa că nu-ți mai rămâne decât să arzi pe rugul pomenit!

Karl Rosenkranz să te judece în conformitate
cu principiile lui din \"Estetica urâtului\".

Pe textul:

exercițiu de sinceritate" de Mirela Lungu

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
\"dar eu n-aveam niciun loc bine plătit de pierdut
alergam după prima iubire printre clădiri ciuruite
militari gărzi patriotice în poziție de luptă
taburi vegheau la liniștea urbei...\"


Au trecut 20 de ani, Marius,
și noi tot un deșert străbatem,
să ne recăpătăm demnitatea deplină...

M-a răscolit poemul tău, mi-a adus aminte
de prietenul tuturor, de Ion Monoran...
Acest nume poate fi unul dintre numele Libetății...

Toate cele creștinești din partea mea,
Sibi

Pe textul:

Remember printr-un decembrie pătat" de marius nițov

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Ești bun, Petre!
(Băse către Petre Roman:
Petre, ești cel mai bun!)


Îmi ridic pălăria mea de fetru!
La epigramă mă voi pricepe
când va cânta cocoșu lu Sân Petru!
... și atunci iscusit voi fi
cât două degerate cepe!

Dar fii pe pace, bată-te norocul,
Mi-o sări în ajutor Nea Dan;
ce-o să-ți mângâie cojocul!

Pe textul:

Unei femei" de milos petru

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Mulțumesc pentru pentru vizită și pentru bunele cuvinte. Privitor la Femeia din Jurilovca, din poemul tău, am a-ți spune o întâmplare. În tinerețea mea dintâi eram în Jurilovca, dimpreună cu mai vârstnicul meu prieten, poetul Valeriu Pantazi.
Într-o zi, la o vodcă, primarul de acolo ne-a spus, cu năduf, că Ceaușescu luase hotărârea să schimbe numele localității. Atunci, prietenul meu Valeriu i-a spus primarelui: \"Dar nimeni nu vă va împiedica să vă botezați fetele cu numele Jurilovca! Așa va dăinui locul acesta!\" Probabil că așa se va fi întâmplat, că primarul foarte încântat a fost de idee.Jurilovca s-a chemat Unirea până la promulgarea unei legi din 1996, când a revenit la vechiul nume.


Mulțumesc pentru că ai ieșit în stradă în 1989. După Revoluție am aflat că numele meu era pe lista intelectualilor indezirabili și care urmau să fie împușcați dacă revoluția era înnecată în sânge. Lista cu pricina există și o voi publica într-o viitoare carte la care lucrez. Un gând pios pentru colegii tăi
dispăruți.
Sărbători fericite!

Pe textul:

Trepte" de Mihai Robea

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Cezar Cătălin Viziniuck - sunteți un cititor exigent
și mă bucur pentru asta. Despre versul acela nu vă spun
nimic. Treceți-l la bizarerii literare!
Mulțumesc de vizită și sărbători fericite!

Mihai Robea - Mulțumesc pentru bunele cuvinte. Privitor la Femeia din Jurilovca, din poemul tău, am a-ți spune o întâmplare. În tinerețea mea dintâi eram în Jurilovca, dimpreună cu mai vârstnicul meu prieten, poetul Valeriu Pantazi.
Într-o zi, la o vodcă, primarul de acolo ne-a spus, cu năduf, că Ceaușescu luase hotărârea să schimbe numele localității. Atunci, prietenul meu Valeriu i-a spus primarelui: \"Dar nimeni nu vă va împiedica să vă botezați fetele cu numele Jurilovca! Așa va dăinui locul acesta!\" Probabil că așa se va fi întâmplat, că primarul foarte încântat a fost de idee.Jurilovca s-a chemat Unirea până la promulgarea unei legi din 1996, când a revenit la vechiul nume.


Mulțumesc pentru că ai ieșit în stradă în 1989. După Revoluție am aflat că numele meu era pe lista intelectualilor indezirabili și care urmau să fie împușcați dacă revoluția era înnecată în sânge. Lista cu pricina există și o voi publica într-o viitoare carte la care lucrez. Un gând pios pentru colegii tăi
dispăruți.
Sărbători fericite!

Pe textul:

Inima ostatecă-n muguri" de Aurel Sibiceanu

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Îmi ridic pălăria mea de fetru!
La epigramă mă voi pricepe
când va cânta cocoșu lu Sân Petru!
... și atunci iscusit voi fi
cât două degerate cepe!

Dar fii pe pace, bată-te norocul,
Mi-o sări în ajutor Nea Dan;
ce-o să-ți mângâie cojocul!


Pe textul:

Visul lui Băsescu despre un parlament unicameral" de Dan Norea

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Îmi place cum scrii;
obții minunate efecte poetice
din ce îți oferă realul.
Ironia este suverană la tine
și reprimă \"dreptul\" la suferință.

Serafim nătâng! Ha,ha,ha!
Și chior! Lui i se aburesc lentilele
(oare și ale sufletului?!)
doar atunci când întâlnește o minune
ori nu poate fi el o minune!

Pe textul:

postludiu" de Mirela Lungu

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
În staul încălzit a fost Isus!
Poate ne ajută Cel de Sus
și pentru aleși să avem unul
în care legi să rumege,nu fânul!

Pe textul:

Visul lui Băsescu despre un parlament unicameral" de Dan Norea

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Am mâncat și-o literă, pre r! Cu \"veți - ve-ți\" am avut o poveste; și amară, și frumoasă, pe la 17 ani. Aș spune-o dar...nu pot. De câte ori trebuie să scriu particula în \"cestiune\" îmi amintesc de Doamna profesoară, care m-a tot cicălit și dăscălit, și... greșesc!


De acribia de grămătic a Moftangiului am aflat și nu am uitat. Nu mai știu cine, Ilie Torouz ori Caracostea, îl cita pe Paul Bujor:
\"Nu se poate artă fără migăleală... Cu vremea îți cresc tot mai mult scrupulele de conștiință... Dac-o fi să îmbătrânesc, știi cum să-mi ziceți? Să-mi ziceți \"Moș Virgulă\"!...\"


E o mărturie a credinței lui literare și greul de samă îl punea pe însușirea corectă a limbii...
De aceea am și ținut minte... Și mai ales pentru dureroasa îndoială din: \"Dac-o fi să îmbătrânesc...\"

Și uite așa am aflat de Domnia Voastră și mi-s tare în câștig.
Ani mulți să vă țină Dumnezeu sănătos!


Pe textul:

Visul lui Băsescu despre un parlament unicameral" de Dan Norea

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Eminesciano-caragialiană?
Râd, dar nu e râsul meu!!!


Iubirea de trădare ți-ar fi mai mică
dac-ai ști că dumneata și dânsul(sic!)
ve-ți fi tădați
de o dulce Veronică!

N.b. cfm lui Freud sub cearceaf sunt trei perechi de picioare:
Eu, ea și... dânsul!

Pe textul:

Visul lui Băsescu despre un parlament unicameral" de Dan Norea

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Fie să vedem într-o singură odaie
parlamentari de Doamne-ajută
nu ca azi - momâi de paie.

Nene Dane, să ai un pic de milă,
zâmbetul mi-e știrb;
o fi desfigurat de silă.

P.s. Sila e de natura bicamerală,
să fim înțeleși!

Pe textul:

Visul lui Băsescu despre un parlament unicameral" de Dan Norea

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·

Mulțumesc pentru vizită!
Am citit multe poeme semnate
de Dumneavoastră și îmi plac.

Cât despre lună...
Ehei, de o viață încerc să o smulg
din apele în care se desfată...

Pe textul:

Haiku" de Djamal Mahmoud

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Anca Novac: Ba, și pe vremea mea
se înjura iubita!
Doar de cozonac,
de flori și de stea!
Mulțumesc pentru popas.


Domnule Mahmoud Djamal: Mulțumesc pentru vizită!
Am citit multe poeme semnate de Dumneavoastră
și îmi plac. Cât despre lună...
Ehei, de o viață încerc să o smulg
din apele în care se desfată...

Pe textul:

Altă poveste" de Aurel Sibiceanu

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Uneori am slujit in chip de piatră
în Zidul Plângerii.

Dar am avut noroc, am fost imbrățișat!
Și acum sunt într-o îmbrățișare...

Un poem superb, o scriitură care
care te individualizează
și care ar trebui să să te ajute să suporți
și \"apa otrăvită și roșie a feminității\"

Cu bine!

Pe textul:

ziduri în orașul de iarnă" de Dana Banu

Recomandat
0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Să fie la Cenaclul de luni?,
la Flacăra, la Sărbătorire zăpezii?!
Cred că la ultimul; e mai palpitant!
Pentru dezbrăcați!

Pe textul:

poemul de care mi se rupe" de Victor Potra

0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
La mulți ani pentru Patria noastră
de Pământ și de Cuvinte!


Mulțumesc pentru locul unde m-ai trimis
și în care am găsit Cântecul,
Versul, așa cum ni le-a dăruit Orpheu...


\"unde oamenii abia înainte de moarte
rostesc primul cuvînt\"

Oare, ce cuvânt am rosti noi înainte de moarte?
Frumoasă pribegie întru căutarea acestui cuvânt
mi-ai dăruit! Mulțumesc...

Pe textul:

Oricum ai așeza aceste strofe nu voi găsi drumul de întoarcere" de iarina copuzaru

Recomandat
0 suflu
Context
Aurel SibiceanuAS
Aurel Sibiceanu·
Mulțam prentru vizită, Petruț!
Și eu te cetesc, să știi! Recunosc Lumea Aceea; chiar dacă poți fi pus lângă Marin Sorescu, tu ai un alt verb, prinzi indedit particularitățile culturale ale baștinei.

Eu le recunosc cu asupra de dulce măsură deoarece am copilărit la o azvârlitură de băț de Făgețel, în Bărbăteștii Răchițelelor. E o lume care parcă se trezește iar in sufletul meu...
Eheiii... \"trecut-au anii...\"

Pe textul:

păcala făgețelului (XII)" de Petruț Pârvescu

0 suflu
Context