Aurel A. Conțu

Nu știu de ce, dar invitația la prezentarea de carte a Editurii Arca mi s-a părut cumva neprotocolară, ca să nu zic insolentă, întrucât gazdele (cunoștințe mai vechi!) îmi lăsaseră neîngrădită

faptul de a exista nu înseamnă nimic sau aproape nimic omul n-are decât o viață prea puțin pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă rațiunea această povară a minții este ruptă de

Proaspăt căsătoriți, cum eram pe vremea aceea, umblam după o casă de locuit, numai a noastră, unde să trăim în voie, feriți de ochii și de gura lumii. Tot căutând printre anunțuri și dând telefoane,

vâsleam pe sigurul lac înghețat din acest arhipelag arctic al vieții într-o barca a lui Noe în care nu mai încăpuse nimic în afară de noi vâsleam în neștire printre sloiuri rătăcitoare de

Cine a trecut o dată prin Bărăgan, la propriu, „cu piciorul”, arareori se întâmplă să-l mai uite. E și foarte ușor să-l ții minte: o suprafață întinsă de câmpie, din care lipsesc, bineînțeles,

de fapt nu știu ce caut ce mai caut la anii mei n-ar mai trebui să caut nimic de-a lungul vieții am strâns tot felul de lucruri nu mai am loc debaraua mea e plină de cutii sigilate și de

La șapte fix sună telefonul. Nu trecuse o oră de când Alberta plecase la serviciu. Intervenise ceva neașteptat, care reclama prezența ei acolo. El rămase în pat să lenevească până la nouă și era

îmi simt capul prins într-o menghină, ca între Scylla și Caribda presat parcă între două fălci gigantice de Tyrannosaurus durerea e asemenea unui burghiu care se-nvârte la turație maximă prin

sunt lucruri pe lumea aceasta independente de noi nu poți opri ploaia să plângă în hohote vântul să zburde căldura Soarelui să îmbrățișeze Pământul puiul galben să iasă din ou ridicăm de fiecare

degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții tu erai palidă

mă întorsesem atunci la mijloc de Martie Babele își scuturau cojoacele de zăpadă tu înălbeai cerul cu cearșafuri bunica mai încolo învârtea într-o cratiță norii cineva tăiase mărul din dreptul

nu te văd altfel decât în culorile albe ale dimineții în tempera zorilor ești undeva pe această pânză imensă a zilei printre nuanțele de galben apos amestecate cu roșu într-o acuarelă

n-am înțeles atunci cum s-a-ntâmplat cum ai devenit dintr-o dată lumină cum ai trecut prin prisma ochilor mei și mi te-ai deschis în inimă ca o floare în toate culorile spectrului vizibil în

Alter ego-ul meu din oglindă nu încetează nici azi la răscruce de drumuri de viață să mă surprindă, mai pune câte un junghi de gheață în spate, câte o cută adâncă în colțul de

Într-o zi de sfârșit de septembrie primesc un email din SUA din care aflu că sunt fericitul moștenitor al unei averi de cinci milioane de dolari, depuse într-o bancă din Ghana, și că ar trebui s-o

să vezi două pietre sărutându-se îți dă de gândit cineva spunea că eternitatea este o noțiune abstractă Brâncuși a surprins-o într-un sărut altcineva spunea la fel despre

Ca orice om corect și cu frica lui Dumnezeu, Dumitru Ispas nu-și putuse explica de ce fusese chemat la Parchet și rămase minute în șir cu hârtia aceea oficială în mână. Bunul său simț îl îndemna să

nu mai am putere să lupt cu forțele oarbe ale naturii cu zbuciumul incoerent al vântului cu reacțiile necontrolate ale norilor ale ploii cu înverșunarea de neînțeles a lui Don Quijote băgați-mă

În timp ce privea cafeaua dând în clocot pe ochiul aragazului, George Varga se gândea la episodul prin care trecuse până să ajungă acolo, în garsoniera aceea cochetă de la etajul 12, unde locuia

visăm întruna să ne desprindem cumva de Pământ urcând sau așteptând să ne crească aripi la început păsările au fost îngeri nu puteau fi doar păsări și atât de ce-ai crea o pasăre mă

Era o după amiază încrâncenată de toamnă pe înserat. Nori vineții de ploaie, amestecați cu ceață și vânt, se lăsară încă din zori peste așezarea aceea din creierul munților, Covătari, deșertându-se a

sunt zile când ard mocnit, fără fum, ca o țigară uitată alături, pe masă și zile când mă adun din frunze și resturi de scrum – și-mi umblu prin cuget așa cum umblu prin casă sunt zile când

Deschizând ochii la primul cântat al cocoșilor, bărbatul observă o femeie alături de dânsul, în pat, pe care n-o mai văzuse sau cunoscuse vreodată. Dormea cu fața în jos, dezvelită, pe brațul lui

am scos toate ușile din balamalele sufletului îmi este din ce în ce mai greu să deschid și să închid ușile din viața aceasta a mea cu multe camere parcă prea multe să răsucesc cheile în