Aurel A. Conțu

singurul gest important în dimineața aceasta zgribulită de noiembrie este să-ți calci umbra pe coadă să-njuri printre dinți toți sfinții cu atribuții în cuantica norilor să-ți bagi picioarele în

de când tot plec și mă întorc gândurile mele au devenit o povară le-am lăsat ocolo în urmă pe țărmurile însorite ale Atlantidei printre păsări galbene care stau într-un picior sprijinind

Ajuns la patruzeci și unu de ani, cu facultatea terminată și cu un loc de muncă bine plătit la stat, Gabriel Bucur, se gândise că sosise timpul să-și pună și el pirostriile. Ca bărbat arăta foarte

iubito am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță fiecare virgulă cu câte o pasăre liră în locul punctului am să pun câte o buburuză și pentru că am multe semne de

de la o vreme nu mai simți nimic emoția e ca o rană deschisă vezi sângele țâșnind ca dintr-o fântână arteziană coagulându-se prinzând coajă cicatrizându-se și tresari ca din mijlocul unui

Plecase imediat după terminarea programului de lucru preocupat să ajungă în timp util (asta însemnând să aibă timp să-și bea și cafeaua!) la vernisajul expoziției de pictură „Poeme autumnale” a

infinitul acesta prăvălit peste noi cu tot cerul său infinit și albastru (o iluzie optică până la urmă!) cu toate diminețile astea zgrunțuroase de octombrie de care te zgârâi nu poți să

În varianta cea mai optimistă, pot crede că te-ai înșelat. Faptul că ne vedem zilnic înseamnă că exiști. Nu-i doar o închipuire a mea. Admit că n-am încercat să te ating, să-ți vorbesc, dar o voi

viața mea e ca un teren bătucit ca un șotron desenat pe asfalt cu cretă când intri trebuie să sari peste niște linii albe pe care n-ai voie să le atingi să-ți depărtezi picioarele să țopăi și

Pe șevaletul toamnei un pictor nebun amestecă febril culorile calde ale merelor cu cele reci ale strugurilor galbenul auriu și pufos al gutuilor cu indigoul distant al prunelor adună la un

Până la terminarea facultății, acum un an, când mi-am luat și titlu de doctor în drept constituțional, am crezut că sunt un om normal și n-am avut motive să mă îndoiesc. După acest moment, n-am mai

n-ai mai ieșit de miercuri din casă privesc abătut spre ușa încremenită și simt nevoia să fac o cruce mi-e frică să nu fi luat tot flaconul acela cu pastile alb-roșii merg printre oameni

nicicând nu m-am regăsit în oameni sau cum s-or fi numind vietățile astea ridicate în două picioare – dintotdeauna m-am simțit pasăre, cu mici întreruperi cât am fost măr crescut

„…E prima dată când mi-e dat să citesc un text fără semne de punctuație și mă surprinde fluiditatea lui, faptul că nu le simt lipsa ca să înțeleg. E adevărat, suntem tot mai grăbiți și ne e teamă că

astăzi merg să-mi iau porția de dreptate pe pâine am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere care de fapt sunt oameni așezați aleatoriu după regula de trei simple în care un om se

“ ...Cuvântul “secret“ este inadmisibil într-o societate liberă și deschisă iar noi ca popor, intrinsec cât si din punct de vedere istoric suntem împotriva societăților secrete, a

Miriapodul mă privește cu o sută de ochi și se mișcă încet către mine cu o sută de picioare păroase. Mă și vede la cina de seară hăcuit de o sută de clești și servit într-o sută de feluri pe

Nu am nicio explicație pentru penuria asta de viață înainte o găseai și la taraba din colț ce vremuri!!! (nu trebuia decât s-o bă(a)gi între două felii de pâine!) cumpărai cât te țineau baierele

…„Mama dracului de viață”, mormăi și arunc cât colo ceasul de pe noptieră, dar acesta continuă să țârâie halucinant undeva pe hol, „e de-abia zece, paștele mă-sii”, zic încercând să prelungesc

sigur îmi umbli prin creier ca printr-un amvon știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua acolo sus, în balcon, la fereastră, din aceeași ceașca albastră pe care mi-ai dăruit-o

ți-ai construit propria cușcă în care ai intrat singură nici n-a contat răcoarea de peșteră a zidurilor aerul rarefiat și mirosul de mlaștină de pește putred ai aruncat cheia dincolo de

Acolo, în Brusturi, unde am văzut lumina zilei, Dumnezeu fusese mai zgârcit cu oamenii, dându-le în loc de pământ mănos și zile însorite, cum văzusem în satul vecin, la numai o zvârlitură de băț

să-ți pui viața într-o ecuație cu o necunoscută înseamnă să admiți ceva ipotetic denumit x în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute de la 0 la infinit din care alegi o valoare

cuvintele aceste sunete miraculoase aliniate ca niște păsări plictisite de zbor pe-o stinghie invizibilă a sufletului ciugulindu-și penele dând din aripi Doamne ce ne-am face fără