Să dai afară din casă un câine
singurul gest important în dimineața aceasta zgribulită de noiembrie este să-ți calci umbra pe coadă să-njuri printre dinți toți sfinții cu atribuții în cuantica norilor să-ți bagi picioarele în
ACAurel A. ConțuOrașul pierdut
de când tot plec și mă întorc gândurile mele au devenit o povară le-am lăsat ocolo în urmă pe țărmurile însorite ale Atlantidei printre păsări galbene care stau într-un picior sprijinind
ACAurel A. ConțuEt in Arcadia ego
iubito am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță fiecare virgulă cu câte o pasăre liră în locul punctului am să pun câte o buburuză și pentru că am multe semne de
ACAurel A. ConțuPreaplin
de la o vreme nu mai simți nimic emoția e ca o rană deschisă vezi sângele țâșnind ca dintr-o fântână arteziană coagulându-se prinzând coajă cicatrizându-se și tresari ca din mijlocul unui
ACAurel A. ConțuStrivit
infinitul acesta prăvălit peste noi cu tot cerul său infinit și albastru (o iluzie optică până la urmă!) cu toate diminețile astea zgrunțuroase de octombrie de care te zgârâi nu poți să
ACAurel A. ConțuCine să te mai apere?
viața mea e ca un teren bătucit ca un șotron desenat pe asfalt cu cretă când intri trebuie să sari peste niște linii albe pe care n-ai voie să le atingi să-ți depărtezi picioarele să țopăi și
ACAurel A. ConțuToamnă
Pe șevaletul toamnei un pictor nebun amestecă febril culorile calde ale merelor cu cele reci ale strugurilor galbenul auriu și pufos al gutuilor cu indigoul distant al prunelor adună la un
ACAurel A. ConțuȘi dacă e moartă?
n-ai mai ieșit de miercuri din casă privesc abătut spre ușa încremenită și simt nevoia să fac o cruce mi-e frică să nu fi luat tot flaconul acela cu pastile alb-roșii merg printre oameni
ACAurel A. ConțuMetempsihosis
nicicând nu m-am regăsit în oameni sau cum s-or fi numind vietățile astea ridicate în două picioare – dintotdeauna m-am simțit pasăre, cu mici întreruperi cât am fost măr crescut
ACAurel A. ConțuDura lex
astăzi merg să-mi iau porția de dreptate pe pâine am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere care de fapt sunt oameni așezați aleatoriu după regula de trei simple în care un om se
ACAurel A. ConțuSomnum ratio
Miriapodul mă privește cu o sută de ochi și se mișcă încet către mine cu o sută de picioare păroase. Mă și vede la cina de seară hăcuit de o sută de clești și servit într-o sută de feluri pe
ACAurel A. ConțuLa liber
Nu am nicio explicație pentru penuria asta de viață înainte o găseai și la taraba din colț ce vremuri!!! (nu trebuia decât s-o bă(a)gi între două felii de pâine!) cumpărai cât te țineau baierele
ACAurel A. ConțuDe unde mai vrei dragoste acum?
sigur îmi umbli prin creier ca printr-un amvon știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua acolo sus, în balcon, la fereastră, din aceeași ceașca albastră pe care mi-ai dăruit-o
ACAurel A. ConțuFlagelare
ți-ai construit propria cușcă în care ai intrat singură nici n-a contat răcoarea de peșteră a zidurilor aerul rarefiat și mirosul de mlaștină de pește putred ai aruncat cheia dincolo de
ACAurel A. ConțuVariabile
să-ți pui viața într-o ecuație cu o necunoscută înseamnă să admiți ceva ipotetic denumit x în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute de la 0 la infinit din care alegi o valoare
ACAurel A. ConțuEmoție
cuvintele aceste sunete miraculoase aliniate ca niște păsări plictisite de zbor pe-o stinghie invizibilă a sufletului ciugulindu-și penele dând din aripi Doamne ce ne-am face fără
ACAurel A. ConțuPrezumții
faptul de a exista nu înseamnă nimic sau aproape nimic omul n-are decât o viață prea puțin pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă rațiunea această povară a minții este ruptă de
ACAurel A. ConțuÎntre ghețuri
vâsleam pe sigurul lac înghețat din acest arhipelag arctic al vieții într-o barca a lui Noe în care nu mai încăpuse nimic în afară de noi vâsleam în neștire printre sloiuri rătăcitoare de
ACAurel A. ConțuResemnare
de fapt nu știu ce caut ce mai caut la anii mei n-ar mai trebui să caut nimic de-a lungul vieții am strâns tot felul de lucruri nu mai am loc debaraua mea e plină de cutii sigilate și de
ACAurel A. ConțuConvulsii
îmi simt capul prins într-o menghină, ca între Scylla și Caribda presat parcă între două fălci gigantice de Tyrannosaurus durerea e asemenea unui burghiu care se-nvârte la turație maximă prin
ACAurel A. ConțuSpații închise
sunt lucruri pe lumea aceasta independente de noi nu poți opri ploaia să plângă în hohote vântul să zburde căldura Soarelui să îmbrățișeze Pământul puiul galben să iasă din ou ridicăm de fiecare
ACAurel A. ConțuStriații
degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții tu erai palidă
ACAurel A. ConțuȘi-a zis că-l cheamă Brâncuși
mă întorsesem atunci la mijloc de Martie Babele își scuturau cojoacele de zăpadă tu înălbeai cerul cu cearșafuri bunica mai încolo învârtea într-o cratiță norii cineva tăiase mărul din dreptul
ACAurel A. ConțuAcuarelă
nu te văd altfel decât în culorile albe ale dimineții în tempera zorilor ești undeva pe această pânză imensă a zilei printre nuanțele de galben apos amestecate cu roșu într-o acuarelă
ACAurel A. Conțu