Aurel A. Conțu

Dacă ea hotărâse că putea trăi pe picioarele ei, asta era! N-o putea reține cu forța. Nu exista nicio convenție scrisă între ei, nici chiar una verbală, fiecare rezervându-și libertatea de a

să mearagă? din nou: când puneți ceva între paranteze, NU se lasă spațiu nici la început și nici la final omuleți verzi ( împiedicați, neînvățați să mearagă! ) se strecuraseră aseară târziu la

Românul este un personaj tragic, prin excelență, așteptându-se la ce-i mai rău de la viață (chiar și atunci când n-are motive s-o facă!), fără să ducă lipsă de unele defecte specifice omului, în

Chipul tău tremurând în oglinda apei mi-a rămas întipărit de-atunci pe retină din când în când inima aruncă răutăcioasă cu săgeți otrăvite parcă le și aud înfigâdu-se-n lacrimi (îți mai

Locuise câteva luni la Nice, pe riviera franceză. Pierre era dadaist sau, cel puțin, așa se credea, un tip simpatic, luat în ansamblu, dar cam „ sărit”, la o privire mai atentă. Își tatuase pe

Blestematule! Blestematule! am strigat din vârful dealului, să nu-mi prăvălești din nou piatra ca lui Sisif! ecoul îmi întoarce

Dragoș Fluieraș fusese ridicat de acasă cu noaptea în cap de o patrulă a Poliției rutiere. Nu i se explicase motivul acelei rețineri intempestive, nici necesitatea umilitoare de a i se pune

umbra mea dispăruse, vai, deodată (se dizintegrase nevăzută ca un atom) degeaba strigasem și bătusem din poartă în poartă nimeni nu văzuse pe-acolo vreo umbră umblând fără om bătrânii

Alexandru Zbârciog se trezise în dimineața aceea cu o citație băgată pe sub ușă. Nu-l văzuse pe agentul procedural, care acționase total neprocedural, alegând soluția cea mai proastă, permisă doar în

„ce zici, te bagi?” mă întrebă insinuantă femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi) adormisem cu chipul iubitei mele pe retină scrisese ea undeva despre o cupă cu

Nu-ți ascund că-mi reprezint viața ca pe un joc de Scrabble, femeia ca pe o linie în acest joc de alungat gândurile tulburi norii umbroși ai tristeții cred că fericirea se ascunde în lucrurile

- Nu, spuse Berenice, respingându-i îmbrățișarea. E prea devreme pentru îmbrățișări! Când îmbrățișezi pe cineva încerci să transmiți ceva, la tine e mai mult decât evident, eu însă n-am ajuns atât

Unii oamenii, spre nefericirea lor (sau din fericire, e greu de spus!) se nasc ghinioniști. Michael Geantă era unul dintre ei. Nici nu ieșise bine din pântecul iubitei sale mame și căzuse în cap.

Se-ntinsese pe o piatră fără să spună o vorbă nimic avea buzele cusute cu fire groase de sfoară și o tăietură avea de la gât la buric prin care pruncul se zbătea să iasă-n afară alături

O mare parte din existența omului, indiferent de condiția și poziția acestuia, se consumă în stradă, care este singura punte de legătură cu lumea. Viața mea, de pildă, depinde de toate conexiunile

la uma urmei poți înjura de toți sfinții înjurătura face parte din peisaj ai putea spune că are o funcție artistică terapeutică nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli să-ți

Iulian Coroiu, la cei douăzeci de ani ai săi, era cunoscut ca un om rău, cum fusese și taică-său, reușind de fiecare dată când ieșea în lume să intre în conflict cu cineva. Cei mai mulți ajunseseră

de multe ori ni se întâmplă să ne pierdem capetele să rămânem singuri și înspăimântați în trupuri să ne-nvârtim în juru-ne perplecși ca niște sfredele să nu mai vedem limpede să nu ni se mai

În fapt, o cheama (??) simplu Oana. Era vecină mea de apartament. Poate că nu mi-ar fi atras atenția niciodată, fiind o prezență dintre acelea pe lângă care treci fără să le dai importanță, dacă

în seara asta mă plimb prin oraș fără inimă ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima ninge atât de frumos și armonic ca într-o simfonie de Ravel încât îmi vine să plâng îmi îngheață

Tot azi te-am văzut la braț cu Charlie Chaplin, fără baston, undeva în Londra. Mi-e greu să spun unde, fiindcă Londra e plină de Chaplini. Apoi te-am descoperit pe Facebook și am aflat cum te cheamă.

azi-dimineață m-au năvălit zorile din toate părțile m-au smuls dintr-un vis cu lebede negre ciudat Natasha plecase să adune lacrimile neîncepute ale nopții de pe frezii la răsărit Soarele

Uneori mă las în voia gândului, lipit de vreo imagine diafană, de propria imagine, care nu este a mea sau este, nu mai știu, datată atemporal, din dorința perversă de a păcăli timpul, nu din alte

nu știu cum e să descifrezi matematica aceasta secretă a sunetelor cum e să-ți potrivești pașii după intensitatea lor Ea însă părea să înțeleagă fiecare vibrație tăcută a Universului a coardelor