Poezie
Trans-figurări
1 min lectură·
Mediu
Alter ego-ul meu din oglindă
nu încetează nici azi
la răscruce de drumuri
de viață
să mă surprindă,
mai pune câte un junghi de gheață
în spate,
câte o cută
adâncă
în colțul de ochi
străveziu,
mai trece peste obraji
c-o pensulă muiată-n culori
diluate
de griu
desprinse parcă dintr-o bucată de stâncă...
mereu și mereu mă destramă
ca pe un pulover prea larg
sau prea strâmt,
mă izgonește cumva din mine afară
lăsând în locu-mi o pată neclară
o adiere de vânt.
femei ca Elena din Troia
Ioana D`Arc
Nefertiti
care-mi apar în minte
dintr-o lume bizară,
secretă
îmi amintesc de-un Rembrandt
reprodus în graffiti
și cretă
pe-o fațadă murdară...
târziu
mă-ntorc la Alter-ego-ul meu
din oglindă
care cu fiecare zi
cu fiecare noapte
se schimbă
pe care-l recunosc
tot mai greu
de parcă ar fi din altă poveste
science-fiction
din care lipsesc tocmai eu...
001.531
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurel A. Conțu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 146
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
Aurel A. Conțu. “Trans-figurări .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-a-contu/poezie/14114054/trans-figurariComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
