Anghel Geicu

când singurătatea caută să te ademenească nu-i a bună e atât de perversă te mângâie pe frunte îți spune povești și până să te dezmeticești îți dai seama că timpul

după o noapte întreagă încă îmi găsesc timp să te privesc cum buzele ți le ascuți în oglindă cum surâsul tău se topește sub maldărul de întrebări stau ascuns sub pătură și îți admir trupul

am primit invitația ca pe un lucru firesc de fapt era un simplu maill l-am citit trebuia să răspund am scris în fugă un banal bla bla bla apoi am dat enter după o jumătate de oră inauguram

din nou pătimaș ca un copil verosimil pus numai pe șotii cu sânge din sângele ei înfrunzit și verde și roșu deplin ca un strugure copt pe de-a întregul cu ambiție și candoare estival și

masa stătea pe cele patru puncte cardinale și se uita luuung cât o zi de post ce dracu' te uiți fă, așa ce, n-ai mai văzut scaun stând cu coatele pe genunchi râzi ca o capră și rumegi

cuscru dumnezeu să îl ierte a plecat se săturase săracul de atâta durere lua pastile cu pumnul și tot nu-i trecea acum cred că e fericit a scăpat de tot și de toate nu mai are nicio problemă și

viața o țin într-o pungă legată la gură o plimb după mine ca pe un câine fără stăpân nu-mi cere de mâncare nici apă nu-mi cere doar stă așa în buzunarul de la piept și aprinde chibrituri

îmi place să citesc am o listă întreagă bukowski ginsberg mihail sebastian și lista continuă până când până când parcă sunt totuna cu ei când e vorba de sex, îmi place s-o fac într-atât cum

dansăm pe trotuoare cu melcii alături cu toamna pe umeri, cu iarna în oase, de ciudă, doamna ne toarnă în globuri ca pe un adagio scris pe parbriz și doar așa într-o doară mă întrebi dacă

oferă-mi un randez-vou femeie, îți promit voi veni negreșit mă voi îmbrăca în cuvinte de catifea franțuzească voi peria șoarecii din casă, din cărți de joc voi face caleașcă valeți și dame vor

sub cerul acesta se întâmplă minunile și toate imprimă același efect de seră apoi se pornesc de la capăt ca un turnir în care clișeul se derulează continuu iar timpul se oprește fix în același loc

moartea e o boală de sânge, un hârciog, o insectă ce înțeapă atunci când aștepți metroul să te ducă spre job o gură de canal se deschide în tine toată mizeria din oraș se scurge acolo oricât

sărut-mâna distinso, doamna mea cu obraji cafenii te privesc din balconul de unde agăț ciorapi și chiloți bărbătești în timp ce dumneata privești cerul căprui și respiri indiscret ca și

după paranoia și sângele scurs pe asfalt urmează lehamitea cafeaua alunecă greu zațul rămas între dinți face diferența dintre negru și alb griul e cel ce pătrunde în subconștient am văzut

ăsta sunt eu cât o să mai culegeți din mine? am tovarăși care mă vor sunt maxim cei ce mă devorează carne pot să va dau? vă lingeți pe bot spuneți sunt delicioasă? mă doriți

știam că mă voi pierde într-un zâmbet carmol trebuiau să se întâmple și astfel de lucruri în inima ta circulau dragobeții semaforul își pierduse mănușile albe degeaba așteptam ora cinci

când eram copil de o șchioapă și mă jucam cu ceilalți de o seamă cu mine așa se face că un bătrân un boșorog cu acte în regulă se băga și el între noi și nici una nici două se

era parcă prin nouășpatru și nu știam când are să vină eu nu mă uitam la teve iar ei nu spuneau nimic despre asta veneam din discotecă și era destul de târziu pe cer o pată roșie de ziceai că luna

pentru weekend, am locul meu secret unde, îmi fac de cap fără nicio rezervă. acolo, pe insulă, sunt doar eu plus iuby cu săruturile ei infinite. este -dacă vrei- locul meu infailibil unde,

în geamul bucătăriei mele râde soarele cu gura pân' la urechi. eu fug cu ceașca de cafea după mine în living. aici, monstrul îmi sfâșie draperiile și mă înțeapă cu sulițele lui transparente

opt minute atât mi-ar trebui să ajung și alți câțiva ani să ating alpha centauri zece minute să mângâi marea și alte cinci să mă duc naibii opt minute în care aș putea să îți spun așa și

ce este singurătatea dacă nu o ușă în spatele căreia se ascunde întunericul și cum poți percepe altfel lumea dacă nu ca pe un incubator, eprubete în interiorul cărora mișună oameni și cât de greu

să deschizi o ușă e ca și cum ai trage aer în piept doi oameni pe un peron tu cu pumnii încleștați eu căutând să te fac să zâmbești uităm pentru o clipă tot și parcă pe undeva lași să

când am vrut să pun punct am crezut că o iau de la capăt ca atunci când vara ne râdea pe furiș și noi călcam cu o anumită tandrețe pe scoici este ciudat să îți vorbesc despre asta îl citesc pe