Anghel Geicu

am văzut câte cărți pot să îndes într-o pungă am mers de-a lungul șoselei până când am uitat de adidas torsion și de femeile pe care aș fi putut să le am am numărat monedele de prin buzunare,

eu sunt creația lui dumnezeu, cu o picătură din taică-meu și o bucată din maică-mea. dacă ar fi să vorbesc despre ceva care chiar contează doar atât am să spun. maică-mea era o făptură firavă, iar

în fiecare dimineață după ce merg la baie, rup fila din calendarul agendă 2018. o mototolesc, o strâng în pumni și o arunc în wc. asta e. iar aia a fost o zi din viața mea, după care trag

pentru că poveștile sunt pentru copii iar noi nu mai suntem. pentru că acum suntem oameni maturi chiar dacă uneori ne place să ne jucăm ne-am jucat suficient de-a mama și tata atât de mult

să zicem că atunci când încerci să pui punctul pe i cineva să vină cu alte idei. degeaba vii cu argumente, nu ai cum să câștigi, ceea ce spui nu are valoare. așadar, nu poți face nimic, și

după un timp simți gustul ăla amar și vrei să o iei de la capăt noaptea te întorci de pe o parte pe alta gândindu-te dacă merită să pleci oriunde dar numai să pleci. când bei cafeaua de

era parcă prin nouășpatru și nu știam când are să vină eu nu mă uitam la teve iar ei nu spuneau nimic despre asta veneam din discotecă și era destul de târziu pe cer o pată roșie de ziceai că luna

de fiecare dată, aici mă simt cel mai bine, și nu o spun la mișto. angy mă sună cu o zi înainte, întotdeauna mă sună. silvian pleacă dis de dimineață, încălzește motorul, pregătește sculele,

cuscru dumnezeu să îl ierte a plecat se săturase săracul de atâta durere lua pastile cu pumnul și tot nu-i trecea acum cred că e fericit a scăpat de tot și de toate nu mai are nicio problemă și

am bătut palma și am hotărât să nu ne mințim era singura soluție să o scot într-un fel sau altul la capăt și așa am făcut suntem loiali unul altuia vorbesc numai eu dumneaei are un fel anume să

fuga e rușinoasă dar mă scapă de unele consecințe de mic tot alerg mă ascund după fiecare colț de bloc din pricina umbrelor nu am timp să respir aud voci care țipă la mine când cad în genunchi

în orașu' meu vara e cel mai mișto pentru că ăsta e anotimpul turiștilor și atunci se întâmplă tot felul de chestii concerte în aer liber spectacole de divertisment etc etc foarte mulți vin

când intru în billa târâi și-un căruț după mine chiar dacă aleg doar câteva lucruri simt o plăcere nebună să îl plimb prin tot supermaketul asta îmi creează iluzia de om important deci cumpăr

vezi se întâmplă că nu îți mai dorești nimic și asta nu din cauza durerii de cap tu ai crezut că va trece cu o tabletă de paracetamol sau cu un algocalmin din păcate nu totul se vindecă cu

nimic din ce-a fost nu s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi fost tu mi-ai spus să am grijă să nu așa și pe dincolo mai mult decât trebuie aveai perfectă dreptate numai că vezi tu mă uitam

și eu privesc pe geamul de la balcon în fiecare zi fac chestia asta a devenit o nevinovată obsesie să mă uit cum și ei se uită la mine merg pe stradă căci strada trece fix de-a lungul blocului

ăsta îs eu nebărbierit îmbrăcat neglijent mă spăl dimineața pe dinți cu jena aceea că trebuie să mă privesc în oglindă am gura plină de sânge și cu toate astea zâmbesc ba nu. râd cu gura

am desenat în gând două puncte mă uit la unul din ele până când am senzația că se deplasează într-o direcție deja stabilită probabil iluzia optică sau atracția dacă eu aș fi unul iar tu

a vorbi despre suferință, este ca și cum ai scoate cu un clește, un cui dintr-o scândură. cuiul se opune, caută din răsputeri să rămână acolo, în cele din urmă se îndoaie, ia forme ciudate, în timp

parcă sunt blocat într-o cutie de fier oricât m-aș strădui nu am puterea să mă eliberez asta îmi este condiția fizică din păcate nu pot face nimic sunt constrâns să vegetez ca o frunză problema e

sunt sătul de ratările mele îmi țin capul în mâini de parcă aș ține un bulgăr de sare mi-e indiferent dacă în felul acesta vă voi părea într-un fel sau altul ridicol nu îmi mai pasă chestia e