am văzut câte cărți pot să îndes într-o pungă
am mers de-a lungul șoselei până când am uitat de adidas torsion
și de femeile pe care aș fi putut să le am
am numărat monedele de prin buzunare,
eu sunt creația lui dumnezeu, cu o picătură din taică-meu
și o bucată din maică-mea. dacă ar fi să vorbesc despre ceva care chiar contează
doar atât am să spun. maică-mea era o făptură firavă,
iar
în fiecare dimineață după ce merg la baie, rup
fila din calendarul agendă 2018.
o mototolesc, o strâng în pumni și o arunc în wc. asta e.
iar aia a fost o zi din viața mea, după care trag
pentru că poveștile sunt pentru copii
iar noi nu mai suntem.
pentru că acum suntem oameni maturi chiar dacă
uneori ne place să ne jucăm
ne-am jucat suficient de-a mama și tata
atât de mult
să zicem că atunci când încerci să pui punctul pe i
cineva să vină cu alte idei.
degeaba vii cu argumente, nu ai cum să câștigi,
ceea ce spui nu are valoare.
așadar, nu poți face nimic, și
după un timp simți gustul ăla amar
și vrei să o iei de la capăt
noaptea te întorci de pe o parte pe alta
gândindu-te dacă merită să pleci
oriunde dar numai să pleci.
când bei cafeaua de
era parcă prin nouășpatru și nu știam când are să vină
eu nu mă uitam la teve iar ei nu spuneau nimic despre asta
veneam din discotecă și era destul de târziu
pe cer o pată roșie de ziceai că luna
de fiecare dată, aici mă simt cel mai bine, și nu o spun la mișto. angy mă sună cu o zi înainte, întotdeauna mă sună.
silvian pleacă dis de dimineață, încălzește motorul, pregătește sculele,
aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mișcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ți-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ți-a îngrădit existența
acum nu mai există,
cuscru dumnezeu să îl ierte a plecat
se săturase săracul de atâta durere
lua pastile cu pumnul și tot nu-i trecea
acum cred că e fericit a scăpat de tot și de toate
nu mai are nicio problemă și
am bătut palma și am hotărât să nu ne mințim
era singura soluție să o scot într-un fel sau altul la capăt
și așa am făcut
suntem loiali unul altuia
vorbesc numai eu dumneaei are un fel anume să
fuga e rușinoasă dar mă scapă de unele consecințe
de mic tot alerg mă ascund după fiecare colț de bloc din pricina umbrelor
nu am timp să respir aud voci care țipă la mine
când cad în genunchi
în orașu' meu vara e cel mai mișto
pentru că ăsta e anotimpul turiștilor
și atunci se întâmplă tot felul de chestii
concerte în aer liber spectacole
de divertisment
etc etc
foarte mulți vin
când intru în billa târâi și-un căruț după mine chiar dacă aleg doar câteva lucruri
simt o plăcere nebună să îl plimb prin tot supermaketul asta îmi creează iluzia de om important
deci cumpăr
mă uitam
cum mușca din măr
și era atât de frumoasă
m-a privit
și pentru o clipă
i s-a părut că ceva nu este în ordine
încât m-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva
eu am dat din umeri și
vezi
se întâmplă că nu îți mai dorești nimic și asta
nu din cauza durerii de cap
tu ai crezut că va trece cu o tabletă de paracetamol
sau cu un algocalmin din păcate nu totul se vindecă cu
nimic din ce-a fost
nu s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi fost tu
mi-ai spus să am grijă
să nu așa și pe dincolo mai mult decât trebuie
aveai perfectă dreptate
numai că vezi tu
mă uitam
și eu privesc pe geamul de la balcon
în fiecare zi fac chestia asta
a devenit o nevinovată obsesie să mă uit
cum și ei se uită la mine
merg pe stradă căci strada trece fix de-a lungul blocului
ăsta îs eu
nebărbierit
îmbrăcat neglijent
mă spăl dimineața pe dinți
cu jena aceea că trebuie să mă privesc în oglindă
am gura plină de sânge și cu toate astea
zâmbesc
ba nu.
râd cu gura
am desenat în gând două puncte
mă uit la unul din ele până când
am senzația că se deplasează într-o direcție deja stabilită
probabil iluzia optică
sau atracția
dacă
eu aș fi unul
iar tu
adulmec toamna ca pe un soi de binecuvântare
merg pe stradă cu ea înrădăcinată
în sufletul meu
s-a cuibărit acolo și acum conviețuim
într-o armonie perfectă câteodată îmi crează o stare de
a vorbi despre suferință, este ca și cum ai scoate cu un clește, un cui dintr-o scândură. cuiul se opune, caută din răsputeri să rămână acolo, în cele din urmă se îndoaie, ia forme ciudate, în timp
parcă sunt blocat într-o cutie de fier
oricât m-aș strădui nu am puterea să mă eliberez
asta îmi este condiția fizică din păcate nu pot face nimic
sunt constrâns să vegetez ca o frunză
problema e
sunt sătul de ratările mele
îmi țin capul în mâini de parcă aș ține un bulgăr de sare
mi-e indiferent dacă în felul acesta vă voi părea
într-un fel sau altul ridicol
nu îmi mai pasă
chestia e