Poezie

monolog pe un scaun

2 min lectură·14 august 2016

Mediu

sunt sătul de ratările mele

îmi țin capul în mâini de parcă aș ține un bulgăr de sare

mi-e indiferent dacă în felul acesta vă voi părea

într-un fel sau altul ridicol

nu îmi mai pasă

chestia e că mă simt de parcă aș fi un măr putrezit

"văd" în lăuntrul meu viermi cum mușcă din mine cu poftă

ca niște hiene flămânde

sângele parcă nu mai e sânge

carnea îmi pare că miroase a hoit

carcasa mă mai salvează pentru că iată

poartă pe din afară aparențele

îmi țin capul în mâini dar nu plâng

stau așa de câteva ore bune cu speranța că în felul acesta o să mă vindec

numai că nu întotdeauna dorințele se împlinesc

DE ASTA NU TE MAI VINDECI

sunt voci care mă bântuie

totul pleacă de aici din această cutie pe care o țin în mâini

acest cub nemernic care mă macină tulburându-mă din toate punctele

de vedere ca un soi de vertij încontinuu

dacă aș sfărâma această cutie nu aș face nimic

deci îmi trebuiesc niște scule probabil niște chei de diferite mărimi

ca ale unui ceasornicar iscusit

desfac cu grijă fiecare șurub

acum văd înăuntrul ei ca într-un poem

rotițe de toate mărimile se învârt într-o ordine metafizică suspendate într-un cer

numai că cerul acesta sunt eu un ceas probabil stricat care

din când în când mai are puterea să ticăie

001.646

Anghel Geicu. “monolog pe un scaun.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anghel-geicu/poezie/14095515/monolog-pe-un-scaun

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.