Andu Moldovan

Un poem care ma duce cu gandul la notiunea de \"consacrat\". Pe final parca autorul vrea sa schimbe tonul. Eu vad asta ca pe un semn bun, pentru ca niciunul dintre noi nu ne-am nascut sa traim vietile celorlalti la nesfarsit. Ce al naibii de filozofic suna chestia asta, nu, Mihai?
Bobadil.

Mi-era dor de un vagin
Ca de cerul cel senin
Ca de aerul din gura
Ca de sosul din friptura...
Era si pacat sa \"dispara\" atat de prematur acest subiect care, cel putin pe mine, m-a incantat pe agonia...
Mi-a placut, Lory: umor fin, abordare de nota zece... cel putin din partea mea. Si fratilor, nu va mai basicati atat, ca si io-s invidios pe Brad Pitt de nu mai pot, asta e treaba!
Bobadil.

Fara putinta de tagada (cel putin pentru mine) am citit aici un poem al \"disolutiei\", eterna lecuire a fiintarii in nefiinta. Lectura este, desigur ajutata de imagistica, un capitol la care Ela ne incanta ori de cate ori are prilejul, dar aici constat cu placere ca nu imaginea se mai afla in prim plan, de parca autoarea ar suferi intr-atat incat (am mai spus-o) ar sublima o durere in altceva, un nor, un abur care se inalta deodata cu aceasta aproape religioasa \"coborare a fiului cu radacinile noastre in cer\".
Centrare aproape desavarsita a ideii intre cele doua miscari majore ale poemului, o tonalitate de psalm, un poem pe care il recomand, nu fac asta deseori, cu atat mai putin in ceea ce o priveste pe Ela Victoria Luca :-)
Bobadil.

Gabriela, acum sa ma ierti ca e o vreme (indelungata?) de cand nu am mai iscalit pagina ta cu texte ca o tiparitura din vremuri apuse, dar omul e doar om, si cat traieste plateste tribut... e asta o scuza sau ce??
Un poem plin de seva ca o planta din quaternar, expresia nu este inca la \"nivelul\" asteptarilor noastre, niste guri deschise sa devoram, apoi sa plescaim si abia la urma sa inghitim.... dar poemul e poem, mie mi-a placut, pentru ca trebuie (ca sa respect regulamentul :-) sa spun ceva mai mult... pai ce sa zic???
\"Doamne
vreau să mă spăl de rele
dă-mi o mână
sufletul
sau și mai bine
o oglindă

(pentru toate e un început)
Bobadil.
P.S. Cititi si nu va masturbati decat dupa aceea.

Michael (Jackson sau nu, n-are importanta pentru mine), eu ti-as fi dat stea pentru poezia asta, dar vazand ca n-ai pus nimic la bio, am renuntat. Poate data viitoare? (Cand se termina constructia adica :-)
Bobadil

Poemele tale au o idee aparte, recunosc, oarecum morbida, (precum cel de fata) dar valoroasa. Poate ca tu esti inca prizoniera unei forme de exprimare care nu mai \"prinde\" la ora actuala, asta insa nu inseamna ca ceea ce scrii tu pe aici nu are valoare, de aceea nu as vrea sa dezamagesti. Eu marturisesc ca am citit mai multe texte scrise de tine si m-as bucura sa constat (mai bine mai devreme decat mai tarziu), un progres la capitolul \"exprimare a ideii poetice\". Ar trebui sa rafinezi mai mult, citeste mai mult, chiar si de aici, pe site, si iti vor veni idei. Iti recomand, uite, Alina Livia Lazar (Li), o autoare pe care poate o vei gasi dand o forma mai aparte ideilor care poate vei spune: \"asta am vazut si eu!\" Cine stie? Oricum, lectura catorva texte ale tale dintre cele ce se gasesc in acest asa-zis \"Atelier\" in care de fapt nu se intampla nimic (am mai semnalat lucrul acesta editorilor de atatea ori de m-am plictisit pana si eu) - nu mi-a irosit un sfert de ora de dupa-amiaza spanzurata intre aici si nicaieri.
Bobadil.

Cred ca dl. Ioan Albu ar trebui sa cedeze mai des primului impuls. In general, de la o varsta incolo, acesta nu te mai tradeaza. Ori de cate ori revii asupra lui (din varii motive, care se gasesc mereu), nu faci decat sa comiti o eroare, pentru ca intervii cu mintea asupra acelui lucru care, intr-o forma primordiala si deci de nepatruns, ti-a fost transmis sub forma primului impuls.
Aceasta este parerea mea despre acest poem.
Bobadil.

Acum, ce sa mai zic? Premonitie sau nu, intamplare sau nu? Nu-mi mai bat capul cu asemenea \"nimicuri\" pentru ca se pare ca acum, la ora unu noaptea, am ceva mai bun de facut.
Uite asa se facea ca demult, pe cand stelele aveau obiceiul bun sa rasara deasupra capetelor noastre iar asta era pentru ca ele, capetele noastre adica, erau sub stele, deci, cum ziceam, demult, traia o printesa frumoasa... come on! chiar credeati ca o zic pe asta?? demult, cum ziceam, traia o obsesie a frumusetii de fapt, nimeni nu si-a dat seama ca acea frumusete era de fapt o ghicitoare, ghici ghicitoarea mea, toti se uitau la ea ca la alte alea, si pana la urma... off... iar o sa credeti ca o zic? de unde dracu\' sa stiu ce a fost pana la urma? deocamdata a iesit un poem ca o poveste neterminata, ca o femeie neterminata, ca un barbat neterminat, care imi plac laolalta, nu ca nu mi-ar placea sa termin, dar decat degeaba, mai bine asa.
Bobadil.
P.S. Chestia cu buricul e discutabila, dar nu aici. Constructiv insa, hint?

ce ma mai mir? capcanele citirii, pe undeva cred ca autorul insusi stie ce se intampla cand....
in opinia mea, acest poem se centreaza (in ideea de centru, nu va duceti cu mintea la fotbal, ca ati vazut ce am patit, da??) pe
\"dacă ar fi fost muritor probabil
ar fi înviat un muc de țigară
l-ar fi poștit cu mine\"
nu de altceva, dar acest text este parodia aproape perfecta, ma si mir ca nu se vede... come on! femeia cu gustul ei de sabie... astea ii ies lui negru pe gura ca mie sughiturile cand, din varii motive, cineva ma vorbeste de bine sau cel mai des, de rau.
Bobadil.

Se citeste aici acel drum, unii povestesc (niciodata n-am stiut daca ei chiar au fost acolo) ca atunci cand mergi prin nisip simti marea sub talpi si daca mergi mult incepi sa simti ca inoti, o senzatie vecina cu moartea prin axfixie, pentru ca noi (oamenii) intr-un fel ciudat, ne botezam de fapt in aer si nu apa, cum religia incearca sa ne aduca aminte ca a fost odata.
Mi-a placut mult scriitura asta, Ela. Tu ramai fata Delamare :-)
Bobadil.

Mult \"determinism\" Nikki, nici o surpriza, nimic de aflat dincolo de cuvinte. pe care le golesti de apa. Nu stiu de ce, dar eu stiu ca apa vie n-a murit inca, dar pentru asta ar trebui sa iti intorci altceva decat spatele, si nici macar nu stiu daca vorbesc pe limba ta.
Bobadil

Tudore, poemul tau mi-a amintit de groaza de nervi pe care mi-am facut-o de cate ori am urmarit un meci al unei echipe mari (am avut si noi din astea, nu?) care rata de-mi venea sa ma sui pe pereti! Ce cauta copoii Basset Hound aici, habar n-am... esti dog freek expert? Cu denominarea asta dai pe spate poemul, bun de altfel.
Nu mai brava si o sa fie ok... parerea mea. Sau daca o faci, macar fii complet idiot, deci natural, nu e cazul tau.
Bobadil.

Ma gandesc ca versurile acestea ti-au fost inspirate, ca sa zic asa, de viata asta care este (vorba lui Vanghelie) un mare c..at, tovarase Calcan (vorba lui Petrini).
Chiar si asa, va trebui sa renunti la tonul \"manelist\" (scuza-ma, dar asa suna) al versurilor, daca vrei sa te citeasca amatorii de poezie (auu... viata mea, iti amintesti, nu?)
Si apoi fii (aici cu doi de \"i\") mai atenta la gramatica si nu fi (aici cu un singur \"i\") prea acuzatoare, intai sa vedem barna din ochiul nostru, dupa cum spunea un vechi proverb, sau \"cine este fara de pacat sa arunce primul piatra\" pentru ca e vinerea mare.
Succes!
Bobadil.

analizat nu analșizat... deja începe să sune altfel... :-)scuze

Fenomenul notabil este întotdeauna interesant. El ne ațâță spiritul de observație (special pentru autor, acest cuvânt, \"ațâță\" trebuie evitat dacă nu folosești diacritice) și dintr-odată începem să simțim că trăim în modul nostru, personal, și anume privind. Pesemne (fac aici o presupunere, așa cum de fapt trebuie cam de fiecare dată când dorim să ne lansăm într-o dizertație) că mulți văd, puțini cunosc, deși fiecare dintre noi ne considerăm, în solitudinea iatacurilor sau apartamentelor sau vilelor (fiecare cu ce are și nu doare) noastre fini observatori ai fenomenului notabil, chiar dacă interpretarea mai lasă de dorit, observația suntem convinși că este corectă, deci aproape de acel adevăr pe care dintotdeauna l-am considerat ca aparținând lumii fenomenologice, în înțeles lărgit, desigur, adică un fenomen poate fi considerat notabil și atunci când de fapt nu s-a întâmplat nimic, ci doar cineva a constatat simplu, prin observație directă, acest lucru.
Revenind, deci, acest poem mie mi-a plăcut și de aceea consider de drept să spun acest lucru, deși am mai făcut-o, într-un mod probabil nepotrivit cu contextul (din nou fenomenologic) citirii celui (celei) care a observat o nepotrivire între cuvintele mele și conținutul aparent (din nou fenomenologic, după cum spuneam) al acestor versuri și mi-a trecut comentariul la off-topic.
Despre Teodosie, desigur, intr-un comentariu ulterior care va fi, cel mai probabil, ca și precursorul său, analșizat din punct de vedere fenomenologic, notabil desigur și apoi aruncat la off-topic.
Te mai aștept cu texte dottore, poate că până la urmă începem să îmbătrânim împreună, eu cu diacritice, tu fără, avantaj tu, eu cu patria mea cu \"â\" din \"a\" iar tu cu a ta cu \"s\" din \"ș\", avantaj eu.
Bobadil.

Li, asa-i, m-am \"iesprimat\" :-) gresit, accentul trebuia sa-l pun pe faptul ca nu mai epatezi, si, intr-adevar, asta te aduce mai aproape de amaratul de mine, cititorul :-)
Pentru poetul Ionut Caragea citire \"strangema-n dinti\", daca e \"in dinti ma strange\" si nu \"strange man cu dinti\" sau orice alta expresie de pe alte meleaguri, are DOUA cratime, ghici ghicitoarea mea unde trebuiesc puse.
Bobadil.

Ba mie imi place schimbarea. Li nu mai epateaza, Li scrie ce simte. Viva la revolucion!
Bobadil.

Liviule, mai optzecistule (cum te numeste Cosmin, oarecum pe buna dreptate, desi lui ii lipsesc cateva elemente de comparatie, nu-i bai) cu poemul asta ai deschis un drum asa, cu un gest simplu ca si cum ai deschide o cutie de pateu d-ala de ficat cu porcusorul violet... harsht... si gata, acolo e pateul... pardon, nu, e iaurtul cu castraveti pe care grecii il numesc sos tzaziki si il mananca mai tot timpul atat cand beau cat si cand nu beau ouzo. Daca nu faceai \"gatuierea\" aia in scriere din strofa a treia te-as fi taxat... Doamne, ce te-as mai fi taxat... dar asa? Tac din gura...
Un poem model de scriere pe mai multe nivele de adresabilitate, in care simbolurile sunt \"dramuite\" cu grija, pentru a nu tulbura echilibrul unei constructii piramidale. Desigur, primul nivel de expresie este aceasta ironie, la care intr-o forma sau alta s-au oprit ante-comentatorii mei... Dar perpetua alunita? Nimeni nu spune nimic despre asta? Pai sa va spun eu. Alunita este un semn din nastere, iar nasterea inseamna ca incepi sa fii viu pana cand vei fi mort si o sa-ti treaca toate.
In speranta ca o sa ne pastram alunitele o vreme cat mai indelungata, semnez si eu cu o steluta (pentru ca mi-a placut, n-am ce face) si cu un pahar de ouzo la o farfurie cu tzaziki,
Bobadil.
P.S. O singura chestie, nu-mi place \"din liceu\", as fi preferat \"de la liceu\".

...dar ce mai conteaza daca vine primavara? sau vara direct? mi-a placut poemul fara cuvinte, e o zicere fara de-zicere. pe drumul de costise ce duce la vaslui,
bobadil

dar nu indeajuns de ideatic pentru a se auto-justifica.