Poezie
Pierire
2 min lectură·
Mediu
Vreau să fug departe,
Vreau să pier în ale tale brațe,
Să zbor spre stele lucitoare,
Să dispar în negură….
În amurg,
Plutesc în aer,
Adierea ușoară a vântului
Îmi mângâie pielea,
Eu, închid ochii
Și mă las în valul visării.
Pot muta munții,
Pot atinge luna,
Și culege stelele din cer;
Visez cu ochii deschiși.
Zbor, ocolind norii,
Deasupra stolilor de cocori,
Deasupra munțiilor,
Deasupra tuturor….
Visul meu este
O dorință care,
N-am crezut vreodată,
Că va deveni realitate.
Zbor deasupra unui cimitir,
Iar ceva mi-a atras atenția.
Mă apropii,
Și zbor spre tărâmul blestemat.
Văd al meu nume scris pe piatra
Mormântului rece,
Pe a mea cruce blestemată….
Spinii uscați, îmi acoperă groapa,
Lumămările s-au stins de mult,
Florile, s-au ofilit cu timpul,
Eu oi fi pierit de mult?
Încerc să fug,
Dar ceva mă împiedică,
Ca împietrită eu zac
Și aștept….
Din negura nopții,
Apare un chip necunoscut,
Și, parcă, se apropie de mine,
Dar sunt de nevăzut….
Se apropie de al meu amar,
Și-ncepu a plânge,
Neștiind ce se petrece,
O privesc în tăcere….
Un fior rece,
Mă cuprinde,
Înghețându-mi sufletul,
Încercând să evadez.
Mă îndrept spre stele,
Dar când am crezut
Că pot ajunge la ele,
Dispar în infinit…
Mă îndrept spre lună,
Dar ea se ascunde după munți,
Mă îndrept spre soare,
Dar el se stinge….
Încerc să ajung undeva,
Dar e nult prea departe
Și oricât aș încerca
Să fug de-a mea pierire,
Aș eșua….
Îmi văd moartea cu ochii,
Și de crucea rece,
Al meu trup s-a lipit
Fără pic de răsuflare,
Fără viață,
Cad pe pământul înghețat
Al propriei mele închisori,
Veșnic voi fi rătăcită,
În acest coșmar diform…
012968
0
Bobadil.