Repoezie

Fenomenul notabil este întotdeauna interesant. El ne ațâță spiritul de observație (special pentru autor, acest cuvânt, \"ațâță\" trebuie evitat dacă nu folosești diacritice) și dintr-odată începem să simțim că trăim în modul nostru, personal, și anume privind. Pesemne (fac aici o presupunere, așa cum de fapt trebuie cam de fiecare dată când dorim să ne lansăm într-o dizertație) că mulți văd, puțini cunosc, deși fiecare dintre noi ne considerăm, în solitudinea iatacurilor sau apartamentelor sau vilelor (fiecare cu ce are și nu doare) noastre fini observatori ai fenomenului notabil, chiar dacă interpretarea mai lasă de dorit, observația suntem convinși că este corectă, deci aproape de acel adevăr pe care dintotdeauna l-am considerat ca aparținând lumii fenomenologice, în înțeles lărgit, desigur, adică un fenomen poate fi considerat notabil și atunci când de fapt nu s-a întâmplat nimic, ci doar cineva a constatat simplu, prin observație directă, acest lucru.
Revenind, deci, acest poem mie mi-a plăcut și de aceea consider de drept să spun acest lucru, deși am mai făcut-o, într-un mod probabil nepotrivit cu contextul (din nou fenomenologic) citirii celui (celei) care a observat o nepotrivire între cuvintele mele și conținutul aparent (din nou fenomenologic, după cum spuneam) al acestor versuri și mi-a trecut comentariul la off-topic.
Despre Teodosie, desigur, intr-un comentariu ulterior care va fi, cel mai probabil, ca și precursorul său, analșizat din punct de vedere fenomenologic, notabil desigur și apoi aruncat la off-topic.
Te mai aștept cu texte dottore, poate că până la urmă începem să îmbătrânim împreună, eu cu diacritice, tu fără, avantaj tu, eu cu patria mea cu \"â\" din \"a\" iar tu cu a ta cu \"s\" din \"ș\", avantaj eu.
Bobadil.