Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Utopia II

Dedicație specială Nicolae Manolescu (\"totul pe roșu\")

3 min lectură·
Mediu
Într-o lume închipuită un suflet închipuit învață valsul după ureche
Mai avea în program ploaia procariotele iubirea dezinteresată și cucurbitaceele
Totul până la răsăritul soarelui. Atunci avea să închidă cartea tibetană a nimicului
Citea numai până la semn. Semnele erau degete, unghii, organe nereprezentative
Urme de ruj mauve TTE a buzei de jos, mai jos chiar decât un închipuit haut par terre
De unde privea trecătorii scuipându-le în glugile gri semințe albe de floarea soarelui
Nu-i plăcea să le desfacă, le trecea prin gură savurându-le sarea apoi le scuipa
Precis. Matematic. Închipuind jocuri ale sorții pentru trecătorii ce urmau să fie atinși
Dacă îl nimeresc în geantă îl va ucide o mașină pe trecerea de pietoni.
Daca nu îl nimeresc va muri de cancer la colon într-un spital din Danemarca
Se bucura râzând tare apoi își scria cu pixul pe umăr: Nemesis . Your worst nightmare.
Își desfăcea apoi taraba închipuită pe un trotuar aglomerat în față la Universitate
Domnule, vă ofer mântuirea la numai o sută de mii. TVA inclus că nu platesc taxe
Sunt liber profesionist, mântuiesc pe bani. Am și licență de producător.
Doamnă, vă puteți împlini un vis. Ultimul pe care vi-l puteți aminti. Cincizeci de mii.
Cincizeci de mii și cădeți liber de pe Statuia Libertății.
Pentru o taxă modică însuși Superman vă prinde
Vă poate prinde la fel de bine și galbenul de pe poșetă. Se asortează cu eșarfa
Chanel Nr.5? Semn rău. Îl purta cineva cunoscut. A murit. Bătrânețea a înțepat-o în venă.
Cu o umbrelă ascuțită uitată într-un vagon de metro care ducea la depou
Am un unchi care povestește la beție numai despre femeia moartă din visul brigadierului
Ați dori cumva să-l cunoașteți? Pentru o taxă modică bineînțeles. Sau dacă-mi peticiți ghetele...
Vă pot semna pe pagina de gardă a cărții. Mircea Cărtărescu? Cincizeci de mii
Descifrabil sau indescifrabil? Descifrabil: De la Mircea Căr-tă-res-cu pentru o pri-e-te-nă
Ce e sub semnătură?... nimic... Fletchermemorial? e o crâșmă căreia îi fac reclamă
E tatuată pe un craniu de la Institutul de Medicină Legală. Nici ei nu mai au bani
Morții nu mai sunt ce erau odată... ce vremuri... ce morți... ce parastase...
Domnule, nu ați vrea să donați sânge? E pentru mine, mi-e sete. Mi-e atât de sete
Încât v-aș putea bea toată fericirea aia plină de curve în camere cu număr pe ușă.
Vine Poliția. Ar trebui să îmi ia marfa. Să mă amendeze în baza unui decret
Acela cu tulburarea liniștii și ordinii publice. Și ce dacă nu am gură? Pot bate din picioare
Nu pot rămâne în arest. Am rând la concertul meu de adio. Poate prind loc
Dacă nu... am să stau în picioare. Într-o tibie de senator care își freacă genunchii de secretară.
Apoi am să dorm. Cum unde? Într-un pat închipuit, alături de o femeie închipuită
Într-o lume închipuită în care un suflet închipuit învață valsul după ureche.
0155027
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
481
Citire
3 min
Versuri
35
Actualizat

Cum sa citezi

Radu Tudor Ciornei. “Utopia II.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-tudor-ciornei/poezie/47150/utopia-ii

Comentarii (15)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cosmin-dodocCD
Distincție acordată
Cosmin Dodoc
Pot sa jur ca atunci cand ai inceput poezia nu stiai unde vei ajunge. Ai planificat inceputul si sfarsitul, ciclicitatea poeziei dar in rest te-ai lasat purtat de val si de simtire. Se vede revolta de la o posta, se simte, se miroase. Daca ma intalnesc cu domnul Manolescu o sa-i dau dedicatia din partea ta. Si daca te-as mai si auzi recitand chestia asta de mai sus atunci cred ca ar fi dementa totala....
0
@radu-tudor-ciorneiRC
Radu Tudor Ciornei
Cosmine piesa e scrisa pe \"A watermelon in the Easter Hay\" a lui Frank Zappa in lipsa unui joint.
Pe care nu l-am fumat niciodata.
Ai dreptate. Nu stiam nici macar ca va fi ciclica. Abia la sfirsit am realizat ca poate fi un raspuns la infatuarea lui Manolescu.

Prostii nostrii sunt mai buni ca desteptii lor !
Promit ca am s-o recit cindva.

La buna auzire
0
@eugen-constantinescuEC
Distincție acordată
Eugen Constantinescu
Ai postat aici o poezie \"grea\", cu semnificații ce au rădăcini adânci în fiecare din noi...
(Câți dintre noi nu au făurit scenarii care mai de care!).
Fără să neglijez dedicația ta, am încercat să pătrund dincolo de ea iar lumea pe care mi-ai dezvăluit-o este extraordinar de a noastră, uneori...
Pentru tine și labirinturile tale neuronale mă înclin!
Cu respect,
Eugen
0
@silvia-caloianuSC
Distincție acordată
silvia caloianu
\"...ce vremuri..ce morti...\" Ce parafraza! (...ce timpuri...ce moravuri... !!!) Mantuitorule! Nu poate sa-ti ia nimeni \"marfa\", pentru ca tot ce ai mai de pret, porti cu tine! Ma mandresc, sa stiu ca respiram - TVA inclus! - acelasi aer virtual...de poezie! Ma mandresc sa stiu ca esti cineva, care gaseste timp sa se opreasca si in preajma cuvintelor mele!
0
@adrian-firicaAF
Distincție acordată
Adrian Firica
Dragă domnule,
un fel de imagine despre criticul literar am și eu. Criticul literar este în închipuirea mea un fel de monstru sacru, un fel de statuie mare cât a Sfinx-ului, care dă bine până când deschide gura. Iese un fel de schlălăială de pekinez, de mă dor timpanele. O iau la fugă.
...
Acu\' ce văd: mai molfăie și \"sorică\". Duc mâinile la ochi.
Pfiii, în ce hal m-a adus criticul ăsta literar. Am rămas fără vedere și fără auz.

Mort-copt mai pot să raționez însă: domnule, de ce oare scehlălăie criticii literari când e vorba de creație - mai izbutită, sau mai puțin izbutită - neintermediată? De ce molfăie și n-ajung la miez?

Vă mulțumesc pentru atenție!

PS: singurul act de creație originală a d\'lui Manolescu a fost eseul său de carieră politică. După cum arată rezultatul, nu prea a fost izbutită creația. Mă opresc aici, pentru a nu ajunge să fiu considerat criticul politic al \"creației politice\" a d\'lui de mai sus
0
@bogdan-geanaBG
Distincție acordată
Bogdan Geana
Nexus, superba creatia ta, nu am cuvinte. Am ramas mut. Si acum, fiindca Eugen (Edger) a fost si el pe aici sa iti spun una despre academicianul Simion (tot Eugen) pe care l-am vazut aseara la Realitatea TV, ca sa vezi cum se leaga lucrurile si cum nimic nu e intamplator. Se vaita domne\' domnu\' Simion ca totusi nu are bani, ca si-ar putea si el permite sa-si cumpere ba una, ba alta. Si iti mai spun, daca vrei despre un alt domn academician, numele sau este E.U., care, ajuns in Budapesta, la Universitate s-a interesat mai intai unde este piata bisnitarilor chinezi care vand super ieftin subproduse, si care mananca in timpul programului la Uniunea Scriitorilor alaturi de femeia de serviciu si fochist, pe un ziar, castraveti, branza si rosii, nefiind disponibil decat dupa digestie.

Ce sa va mai spun? Mai are rost? Poemul tau este complet. Suntem din pacate tara din imaginea ta. O tara cu pretentii inchipuite, cu intelectuali, mare parte din ei inchipuiti.

Bogdan Geana
0
ML
Distincție acordată
Motoc Lavinia
Ai spus mult in textul acesta, Nexus, au spus si altii in comentarii, este asa cum zici!
0
@radu-carageaRC
Radu Caragea
Minunata poezie, si totusi, pastrand aceiasi stima pt cei ce au scris aici, nu pot fi de acord cu cele scrise despre marele critic care este N. Manolescu, poate ultimul mare critic pe care il avem.
Si sigur ca nu a reusit in politica, dar ce are a face politica cu poezia?>>> oricum, nota bene ! Alianta Civica a avut un program politic de invidiat, faptul ca nu a fost sustinuta s-a datorat lipsei acute de fonduri.
Dar poezia mi-a placut in totalitate.
Cu resect,
IB.
0
@nicolae-tudorNT
Nicolae Tudor
Ciornei,
Renunta la jocul acesta stupid. Merita sa-ti pierzi credibilitatea si prietenii? L-ai pierdut deja pe Ganea. El m-a indemnat sa scriu, el m-a postat pe internet inainte ca eu sa stiu ce e aia. Spunea ca e un nebun din America ce-i place sa citeasca. Ti-a spus ca si el « are suflet » si s-a retras jignit, convins fiind de influenta pe care o ai , si e clar ca poezie.ro a intrat in porumb. Spuneai ca nu ai timp. Vrei sa ne jucam ? Eu infiintez un cafe-internet si voi avea timp berechet. Daca esti bun, lasa lucrurile asa cum sunt, cere iertare, cheama-ma cu nivel egal cu al tau si voi da dovada de echilibru.. Si eu si tu, si mai sunt cativa, n-avem loc printre acesti copii nevinovati care bat la portile afirmarii. Ii faci rau Mariei indepartand-o de mine cu vorbe sirete. -fatuca asta nevinovata te-a distrus, fara sa stie, cu puritatea ei.
Aici sunt implicati 5 mii de creatori, crezi ca toate acestea pot fi sterse intr-o zi cu buretele ? Ce e scris, scris ramane. Asteapta numai.
0
@radu-tudor-ciorneiRC
Radu Tudor Ciornei
Nicolae cine e Ganea ?
Sper ca nu fotbalistul.
Prietenii mei de aici sunt la fel de multi sau putini ca inainte de a intra in dialog cu tine. Crezi ca ma poti face tu sa ii pierd ?
Ia incearca !
Vrei sa iti cer Eu iertare si sa te mai fac si cenzor ? Datorita caror calitati ceri acest lucru ? Ai vreo voce deosebita in acest site ? Esti o valoare poetica ? Ai demonstrat asta cu ceva ?
Te remarci doar printr-o impresie de genialitate pe care ti-o proclami singur.
Ai multe de invatat: modestia, toleranta, si bunul simt.
Dar cred ca le vei invata in alta parte. Pe acest site ...nu
0
@nicolae-tudorNT
Nicolae Tudor
Recunosc ca nu sunt plin de calitati (eu nu am cerut niciodata nici ce meritam !), dar e clar ca ai abuzat de puterea pe care ti-o ofera acest site. Ironia pe care ti-ai atarnat-o de gat, nu a fost ironie, ci atac la pesoana. Eu nu am facut decat sa raspund provocarilor tale.
Nu-ti doresc sa ramai fara prieteni, poate te ajuta cu ceva.
Daca acest site va deveni cu adevarat un locas de cultura va renunta la regulamentul absurd al cenzurii si acordarii puterii unor « personalitati .
A tria parerea si textul e o crima. Fiecare pasare pe limba ei piere.
Cineva a vrut sa faca un parc, l-a arat, l-a semanat cu iarba si a lasat oamenii sa deseneze cararile. Acesta e marele adevar, punctul zero al poeziei : fiecare are dreptul sa publice si sa –si exprime propria parere. Daca scrie prost, daca gandeste prost, daca jigneste pe cineva , va fi izolat prin marginalizare si exclus tacit. Daca elimin stelele cu care cei puternici onoreaza anumite texte nu ramane mai nimic . Hai sa facem ce trebuie. : un regulament democratic, cu libertati, sa aflam adevarul despre creativitatea literara si sa lasam natural ca ea sa se cearna.
Sunt un nimic, dar niste copii ma vor tatal lor, se simt orfani fara mine. De ce te interpui intre noi ? Crezi ca eu castig ceva din asta ? Nici nu-i voi cunoaste vreodata,
A fost suficient acest conflict si aceste spirite au scos la iveala creatii naucitoare. In cativa ani simt ca as putea creste fo 3-5, asa, dupa mintea mea proasta…
Ce fac eu rau?
Mi-e rusine ca sunt nesemnificativ in literatura romana, dar afirm ca pot fi un antrenor, am vocatie pentru asta, stiu sa aprind si sa intretin focul pasiunii.
Nu-mi trebuie nivelul ala, nu vreau editorial pe prima pagina, nu vreau sa fiu insotit ca indienii de pene. Cred ca pot sa cresc niste copii si marturisesc ca-mi face bine
Adu-ma macar la nivelul 10 ca macar parerile mele sa intre in direct( poate nici n-o sa mai scriu.) Si promit ca voi trece pe trotuarul celalat cand voi simti umbra ta prin preajma.
Lasa-mi drumul liber si ti-l voi las pe-al tau.
0
@radu-tudor-ciorneiRC
Radu Tudor Ciornei
Nicolae, eu iti acord increderea mea. In sensul ca poti vorbi tot ce doresti si cu cine doresti de acum inainte. Dar despre poezie. La prima remarca despre \"ai cu stelutele\" ca or sa dea sau or sa faca...e gata.
Voi fi primul care se va bucura de roadele muncii tale in site.
Vrei sa faci propuneri despre cum crezi tu ca ar fi bine sa facem aici..ok scrie un personal despre asta si iti vom raspunde.
E loc pentru toata lumea.
0
@cristiana-poppCP
Cristiana Popp
Vreau si eu sa apar valoarea de critic a domnului Manolescu. Nu pot totusi sa-l iert pentru ca se prostitueaza pe \"scena politica\".
Poezia ta e o nebunie superba. As vrea sa pot citi in fiecare zi cate o astfel de poezie. As vrea sa pot scrie o singura data in viata o astfel de poezie.
As mai vrea...
0
@radu-tudor-ciorneiRC
Radu Tudor Ciornei
Poezia e dedicata domnului Manolescu nu in dorinta de a-l terfeli. Si nu la el ma gindeam cind am scris-o.Ramine un critic de mare valoare. Am vrut cumsa sa ii demonstrez ca exista valoare si aici. Si fara pecetea si apostila criticii in general. Si,in final,nu pot jigni pe cineva cu ceva ce pentru el nu exista...

Va multumesc la toti,Silvia, Cristiana m-ati facut sa rosesc. Promit sa mai scriu . Nu stiu cit de bine dar am sa o mai comit :)
0
@george-vasilieviciGV
Distincție acordată
george vasilievici
simt.
0