Un caiet pentru Ioana

Dragii mei
am sa imi incep editorialul cu rugamintea de a citi rindurile de mai jos.
Rinduri care reproduc un articol din Ziarul de Iasi aparut in 13 septembrie 2003.Rinduri care le-am citit pe 14 septembrie seara cind cu bucurie mare in suflet rememoram prima mea plecare la scoala. Se implineau 25 de ani de cind plecam cu mama si un buchet de flori in mina pe drumul spre care pasii inca ma poarta si acum cind mai ajung pe acasa, drum pe care uneori visez ca plec insotit de bunica, imbracat intr-o uniforma cam mare si cu un chipiu de elev pe cap.

Ajutati o premianta sa nu renunte la scoala

Probabil, cei mai multi dintre copii si-au pregatit deja ghiozdanul pentru prima zi de scoala. Multi au, poate, o mica amaraciune in suflet. Isi doresc, fireste, ca vacanta sa nu se fi terminat: trezit de dimineata, lectii interminabile, lucrari de control... Si Ioana Cringaris asteapta ziua de luni cu amaraciune in suflet. Dar din alt motiv: Ioana vrea sa invete. Cind insa tatal ei i-a spus ca trebuie sa renunte la scoala, ca n-are bani nici macar sa-i cumpere caiete, amaraciunea Ioanei, de 14 ani, eleva premianta si laureata a numeroase concursuri scolare, s-a transformat in disperare. Pentru ea, s-a prabusit o lume. \"Cum sa nu ma mai duc, tata?\", a intrebat fata, cu lacrimi reci siroindu-i pe obrajori. Tatal si-a luat capul in miini si, cu durere, a pus punct: \"N-avem incotro\". Neputind indura infringerea din aceasta lupta nedreapta cu viata, frageda fetita a incercat ieri sa-si ia zilele. Cu diazepam, cum vazuse la stiri. Ieri dupa-amiaza, Ioana a fost salvata de medici. \"Vreau sa invat. Nu vreau sa traiesc o viata din mila altora\", ne spune fetita, de pe patul de spital. \"Ziarul de Iasi\", cu ajutorul dumneavoastra, vrea sa-i ofere acestei minunate fetite sansa de a nu trai toata viata din ajutorul altora. Haideti sa o ajutam doar acum!
Povestea Ioanei Cringaris, care trece in clasa a VIII-a la Scoala \"Mircea cel Batrin\" din Iasi, si a fratilor ei este simpla si trista. Sint patru frati la parinti: Elena - o fetita de doi ani, Eduard - de 8 ani, elev in clasa a II-a la aceeasi scoala cu Ioana si Alin - de 16 ani, elev in clasa a X-a, la Liceul \"Garabet Ibraileanu\". Eduard, Ioana si Alin sint toti trei premianti si au medii peste opt.

Invata la lumina opaitului

Ba mai mult, Ioana, desi a avut astm bronsic si a lipsit mult de la scoala, a luat nenumarate premii la concursuri judete de creatie literara. Si asta in ciuda saraciei crunte in care traieste, de multe ori invatind chiar la lumina opaitului, atunci cind parintii, rosi de alte nevoi, nu mai aveau bani sa plateasca si lumina. Toti locuiesc intr-o camera a casei bunicilor de pe tata, care nu are serviciu. Mama lucreaza temporar, atunci cind isi gaseste. Tatal este bolnav. Din ajutorul social lunar de 1,8 milioane de lei, si din alocatiile copiilor, mama a strins, numai ea stie cum, patru milioane de lei, ca sa aiba cu ce-i trimite in toamna pe copii la scoala. Dar parca saracia si lipsurile nu ar fi fost de ajuns pentru acesti copii necajiti. Un accident stupid i-a lasat si fara acesti bani. In august, tatal copiilor a cazut de pe bicicleta si a ajuns in coma la Spitalul de Neurochirurgie. \"Toti banii i-am dat pe medicamente. A scapat cu viata, dar a ramas paralizat de mina stinga. Imi depusesem si dosarul sa fac niste cursuri de calificare gratuite, ca sa ma angajez ca agent de paza. Dar nu am mai putut sa merg, pentru ca a trebuit sa stau foarte mult cu sotul meu, sa-l ingrijesc\", spune Ionela, mama Ioanei.

\"Poate n-am sa ajung doctor, dar macar n-am sa traiesc din mila altora\"

Joi seara, Ioana si-a intrebat parintii de unde vor lua bani macar pentru caiete. Cit despre haine sau papuci noi, nici vorba. Fiecare are doar cite o pereche de pantaloni. Alin nu are decit sandale, nici macar pantofi. Eduard nu are uniforma, ci doar o pereche de tenisi, un pantalon bleumarin si o camasa de scoala care i-au ramas cam mica. Doar atit, ca sint tunsi. Mama lor a facut curat la o frizerie si le-a spus fetelor de acolo ca, in contul banilor, sa-i tunda copiii, ca vine scoala. \"Avem cerere depusa pentru rechizite, dar probabil le vom primi mai tirziu. Ghiozdanele sint vechi, dar le mai putem purta. Dar nu poti sa mergi la scoala numai cu ghiozdanul gol. De asta am intrebat cu ce mergem la scoala luni\", povesteste Ioana. Vorbeste cu tristete si seriozitate despre situatia lor. Ca un copil pe care viata l-a invatat prea repede ce inseamna lipsurile. Lacrimile apar doar atunci cind isi aminteste raspunsul tatalui: \"Ce sa mai mergeti la scoala? Nu mai avem bani. Doar n-o sa ajungeti doctori?\". \"Poate n-am sa ajung doctor, dar macar n-am sa traiesc din mila altora. Cum sa renunt la scoala?\", a fost raspunsul Ioanei. Care nu l-a impresionat insa pe tata. \"De cind a avut accidentul, uneori parca nu mai gindeste normal. Dar, cind a spus asta, m-a suparat atit de rau... Cum sa renunt la scoala? Ce-o sa ajung?....\". Ioana tace, isi musca degetul si ne priveste intrebator. Parca ar cauta intelegere pentru durerea care a
facut-o sa inghita fiolele de diazepam gasite printre medicamentele tatei.

\"N-au decit sa rida. Ei nu stiu ce-s alea greutati\"

Medicii de la Spitalul de Copii \"Sfinta Maria\" spun ca Ioana se va face bine, dar ca va mai ramine in spital pentru investigatii si analize. Fringindu-si miinile, mama ne roaga mai intii sa nu scriem despre povestea lor. \"Copiii sint rai. Daca citesc, o sa rida de ei la scoala. O sa vad eu cum fac sa gasesc macar bani de caiete...\". Ioana isi roaga mama timid: \"Lasa mama: sa scrie. Poate e singura noastra sansa, sa ne ajute cineva. E mai important sa putem merge la scoala. N-au decit sa rida. Ei nu stiu ce-s alea greutati, asa ca n-are rost sa-i luam in seama\". Apoi, ne zimbeste. Gindul ca soarta le-ar putea zimbi si lor o inveseleste naiv, din senin. Sufletul ei de copil inca mai stie sa spere.

\"Este un copil retras si nu i-a placut niciodata se se plinga de situatia de-acasa\"

Pentru a-si proteja copiii de ironiile colegilor, parintii lor nu au facut niciodata tam-tam de situatia lor. La Liceul \"G. Ibraileanu\" nu este cunoscuta situatia precara a lui Alin, fratele mai mare al Ioanei. \"Nu am stiut despre situatia acestui elev. Dar vom incerca sa il ajutam\", spune prof. Doina Carapanu, director adjunct al liceului. Starea precara a premiantilor din familia Cringaris este cunoscuta doar la Scoala \"Mircea cel Batrin\", unde au invatat toti trei. \"Stiam cit de greu le este acasa, si am incercat sa-i ajutam cu cit am putut. Si Alin ne-a fost elev si, la fel ca si Ioana si Eduard, este un copil foarte bun. De altfel, toti trei sint niste copii deosebiti: in ciuda situatiei grele de acasa sint foarte buni la invatatura, educati, respectuosi si ingrijiti\", a spus prof. Dorina Arbone, directorul Scolii \"Mircea cel Batrin\". Gestul Ioanei i-a indurerat pe profesori, care spun ca fata are un talent deosebit la literatura, fiind foarte sensibila. \"Este un copil retras si nu i-a placut niciodata se se plinga de situatia de acasa. Este un copil deosebit, dar foarte necajit. Probabil ca a indurerat-o foarte mult ce i-a spus tatal. Si nu e de mirare: isi doreste mult sa invete, ca sa aiba o viata mai buna. Din pacate, tatal are probleme de sanatate, iar mama face si ea tot ce poate. Dar le este foarte greu\", a mai spus Dorina Arbone. (Simona RELEA)

Cred ca macar unii dintre voi au acum cel putin un nod in git daca nu si o lacrima in ochi. M-am intrebat ce as putea face. Primul raspuns a fost : nimic. E vina societatii, a politicienilor, a saraciei, cazul nu este izolat... Am vrut sa dau pagina si sa trec mai departe peste o alta poveste dramatica. Ca sute altele in toate cotidianele si pe toate strazile Eternei si Fascinatei Romanii. Tara in care se poate orice. In care pensionarii isi dau foc si copiii de 14 ani iau Diazepam fara vodca si fara a fi rockeri. Ca sa moara. Simplu, nu ?
Sunt constient ca nu pot schimba societatea, ca nu ma pot transforma intr-un Mecena oricit de atractiv ar parea titlul respectiv. Insa m-am gindit la prietenii mei. La ai mei cum imi place mie sa spun. Adica la voi cei de pe www.poezie.ro Mi-am amintit cum am reactionat cu totii in ziua blestemata din vara aceasta cind soarta ne-a rapit-o pe Felicia Mariana Orban (Herra). Cum sute de poeti si nu numai, din toate colturile lumii au tacut, au scris si au plins cu fata la cerul asta atit de mare si nedrept uneori. Ioana Cringaris putea sa nu mai existe. Daca tatal sau avea citeva fiole de Diazepam in plus. Iar ma infior cit de simplu este sa mori ...
Copilul acesta bun cuminte si talentat traieste. Si va rog sa o priviti ca pe unul dintre noi ajuns la greu. Mai mult decit un poet sau scriitor Ioana este un copil. Citi dintre voi nu ati mai vrea sa fiti copii sau mai bine zis citi dintre voi nu se viseaza (cu ochii inchisi sau nu ) la minunata virsta de 14 ani ? Virsta care Ioanei era sa ii fie fatala. Si nu dintr-o filfiire de aripa a unei pasari negre si urite ci pentru ca nu mai putea sa mearga la scoala. Locul de care unii fug platind medicii sa le dea certificate medicale. Poate nu intimplator Ioana vrea sa fie medic. Si eu cred cu toata puterea ca Ioana va fi medic. Ca va fi unul dintre acei medici ai timpurilor viitoare cu inima mai mare decit buzunarele.
Stiti ca nu imi sta in fire sa fiu sensibil sau moale. Sunt mai degraba rau si exigent. Insa astazi va rog sa o ajutati pe Ioana. Miine sau in zilele ce vor urma in drumul vostru spre munca sau scoala va rog sa va opriti sa cumparati macar un caiet sau doua, o radiera un set de pixuri, orice credeti ca ar putea sa o ajute pe Ioana si fratii ei care nu sunt mai putin importanti ca ea. Sa nu va fie jena ca trimiteti putin. Sa va fie jena daca ati putut sa trimiteti si nu ati avut cele 10 minute care va trebuiesc sa faceti gestul acesta. Puteti sa trimiteti ce va lasa inima la adresa pe care v-o dau mai jos. Ovidiu Bufnila scrie si crede ca suntem o forta , asa cum credem multi de aici. Haideti sa ne aratam muschii ! Si ca sa nu vorbesc in vint, cu toate ca e o promisiune hazardata, va rog dupa ce ati trimis caietul (e) catre Ioana sa imi trimiteti un email cu adresa voastra la : nexusul@yahoo.com si in momentul in care imi va apare volumul de versuri va promit ca va voi trimite un volum tuturor celor care spun ca i-au trimis un caiet Ioanei. Nu va temeti ca vor fi prea multe. As vrea sa stie ca are destule caiete incit sa isi permita ca pe cele in plus sa le umple cu gindurile si poeziile ei despre o lume si o viata in care oamenii nu se trag numai din sacali. Stiu ca vind visuri dar uneori visele se implinesc. Cind crezi in ele cu destula tarie.
Si stiu ca nu ajung numai caietele sau pixurile. Pe cei care locuiti in USA , Canada sau vestul Europei am deschis un cont in PayPal pe adresa: procu72@yahoo.com. Daca nu stiti sau nu puteti sa folositi modalitatea aceasta si ati vrea sa o ajutati pe Ioana va rog sa ma contactati. E un sistem simplu si eficace. Eu am sa contribui primul cu 50 de $. As vrea sa stringem o suma de bani suficienta sa ii putem acorda prima bursa www.poezie.ro. Pe care sa o inauguram la cenaclul Virtualia din Octombrie unde Alina Manole (Alma ) sa ii inmineze prima bursa. Si unde Ioana va intra oficial in familia poezie.ro. Va puteti baza cel putin pe contributia mea pentru aceasta initiativa. Cei din tara puteti lua legatura cu Alina pe care o rog sa va dea adresa ei de mail cind va citi articolul.
Stiu ca sunt un visator. Si imi permit sa cred ca am sa vin intr-un 15 septembrie (sau 1 octombrie) in Romania la UMF Iasi si am sa ma uit de undeva din umbra cum Ioana incepe Facultatea de Medicina cu aceleasi emotii pe care le-am avut si eu in 1990. Lipsita insa de grija halatului , cartilor si caietelor. Si mai cred ca Ioana va folosi fiolele de Diazepam in scop strict medical, fara amintirea Spitalului de Urgenta, doar cu zimbetul adresat unei amintiri devenita intre timp placuta.
Dragii mei, m-as bucura sa raspundeti rindurilor mele. Nu aici. Ci in cutia postala a Ioanei. Amintiti-va ca suntem doar niste luminari in vint, nimic mai mult, iar daca reusim sa aducem un zimbet pe fata cuiva drag sau chiar pe fata unui necunoscut , batrin sau copil , poate chiar si vintul se va minuna in fata noastra.
Adresa este : Ioana Cringaris Strada Cicoarei Nr 35 Iasi 700620
Va multumesc de la inceput pentru ca stiu ca o sa am de ce sa va multumesc si mai tirziu.
Multumesc Ziarului de Iasi datorita caruia Ioana a fost deja ajutata si povestea ei a ajuns la noi.
Suntem o forta. Sa o demonstram !