Andrei Lucian

un nor din acela,vulcanic, decupase zborul avioanelor de pe terenurile de joacă stăteam pe o bancă din nenumăratele bănci, într-un parc din nenumăratele parcuri din londra, din singura londra

Valuri tinere de aer cald pătrund în defectele Dornice de joaca de la amiază… nu are limite ventilatorul pornit spre punctul roșu dureros în care te aștept îndrăgostit ating camera în

Din gurile noastre ieșeau cuvinte mototolite Văzduhul era plin de zâne netezind cu fierul de călcat vorbele de duh Ale nou-născuților Veșnicia nu reușea să acopere umbra nici celui mai jalnic

ne vom înțelege cât să ne doară privirile în gol le vom închide-ncet sub pleoape legați cu sforile tăcerii vom împărți lumea în două păreri diferite vom înfrumuseța fără milă singurătatea

degete, muchii parfumate, planuri netede spre diferite amintiri șerpuitor fibrele gândirii printre lucruri se adunau într-un singur ochi închis la infinit tristă evadare în cuvinte dureri

încheietura mâinii îmbălsăma tăcerea. ochii înfipți în cele mai mici detalii sfidau pielea întinsă spre ceasurile amiezii. pe moment ne-am pus suferințele la o parte în grabă și am alergat

o nouă zi născută sub cer prin cezariană stă mică, nebotezată, fără rază, mulți o ajută cu crezul c-ar putea fi cea mai frumoasă din viața lor aruncând cu sare nimerești din greșeală vreo

Amestec înălțimi și văruiesc cu ele ziduri pupile dilatate scăpate în noapte îmi mănâncă sufletul o rană curge voioasă făcându-mă cu podeaua rudă de sânge Am învățat cum se învârte fericirea pe

închid ochii și iese din mine o fereastră drumuri inventate netezesc neajunsul bat pasul pe loc s-aprofundez pământul pentru o depărtare sănătoasă secrete subțiri decupează trecutul mâini

doar lucrurile ce nu-și aparțin deplin se reflectă copilăroase în tot ceea ce întâlnesc pe cale. cultiv rezerve, regenerări intime în fața morții. O frică umană aproape lichidă adapă câinii pe

Eram un grup de copii bosumflați Până când ai venit tu Și ne-ai cântat din armonia orgoliilor rănite Ne-ai trezit: sunteți marionete în mâinile cuiva! ne-ai ironizat, pe noi, copiii de atunci,

Fugă despărțită în silabe Lăsată ușor să lunece printre degete Atinsă pe umeri de vârsta tinereții Pătrunsă în tălpi de fiorul libertății Cuprinsă de-o formă plină de furtună Desprinsă de

Soare compus din patru anotimpuri Două zări rotunde, umedă înserare pe propriile picioare. E frig pe ambele mâini E cald de la lemnul subțire al frunzei, Hârtie pentru bilețele nervoase ale

Când mâna îmi trece prin peretele Cu care îmi despart ploaia de restul lumii Îmi dau seama că mi-am uitat din nou Buzele apocrife pe marginea icoanelor pictate în acuarelă Pe care nu poți

E mult liber între noi. Între tine și mine stă o tablă de șah Privim și suntem de acord. Nu știm să jucăm. Vrei să te dai cu capul de pereți, Dar ei se dărâmă la prima atingere, ziduri

Când bărbatul scrie Femeia este mai frumoasă Își pune aripi de teamă să nu-l piardă Și-l urmărește Când el se lasă pe gânduri Ea este mai frumoasă Își descoperă fruntea de teamă să nu-l

Te plimbi pe plaja cu versuri În loc de nisip și vezi Că tălpile îți sângerează De la cuvintele șlefuite Ca niște lame tocmai bune de tras Peste vene. Se întâmplă să privești spre Cer și

Îmi strâng drumul spre casă, Îl frământ cu apă dulce și-i dau formă de porumbel. Îmi adun toate gândurile frumoase Și suflu puternic peste el Până dă din aripi. Schimb florile În fața

Îmi place când împingi brutal Limitele adevărului cu mâinile goale, Fără o armă anume cu care să poți rămâne-n mine. Când îmi dai o parte din tine în schimbul unui cuvânt Până mă lași fără

Nu-i așa că trupul E anotimpul frumoaselor, păcatelor flori? Ce fel de rupere de nori Să-ți spele piciorul Băgat în viața mea? Între atâtea pseudonime întinse Nici visele nu-mi vin Și

Cu o daltă fină, Cu șarpele metalic alunecând în lemnul și piatra idolilor, Curățam soarele de coaja orbitoare Și nu mai știam din cine încep Și în cine mă termin. Lumina își făcuse

Aniversăm stelele căzătoare. Două ceruri care-și schimbă Chibrituri și brichete. În loc de Red Bull, mănânc jăratic, Prind aripi, cal sălbatic, Cu gust de zahăr ars pe gura ta. Mă faci

Am un prieten care îmi înscenează O viață furmoasă, citadină Cu vedere Către sat. El aleargă ziua după gânduri bune, Și mi le aduce noaptea într-o sacoșă proaspete, fără conservanți.