Andrei Lucian

Ce fel de ochi? ce fel de om trebuie să fiu încât să înrudesc răspunsul meu cu întrebarea ta? Câți pumni de pământ trebuie să mănânci să-mi dai de gust? Cum aș putea să culeg

în urma pianistului în care-și băgase ca-ntr-un tonomat talantul, pâinea câștigată creștea mereu căci degetele pe clape frământau chopin aluatul. ...ritmul afuma tăcerea și tapetul din

petreceam în jurul tău cu tot ce aveam eu mai bun: un umăr de prieten uzat și câteodată luat peste picior. un bulevard cu ochi negri și căprui, cu pași mulți și amărui se așternea cu mult în

În geometria acută A lucrurilor S-a întâmplat Să-mi scap sentimentul În apropierea ta Și să se spargă de pietre În nenumărate sărutări, Unele pe umeri, Unele pe ochi, Unele pe

Nu-mi pot suporta Lătratul din mine Și de aceea îl arunc spre alții Distilat prin zâmbete de om înțeles cu propriul înger Și printr-o oarecare finețe a refuzului De-a achita nota de plată În

drumeț poposind în gând, destrămând iarba cu piciorul grăbit în silabe rămase din vorba copacului către dânsul. uimit de neliniștea drumului copacul își sprijini toată umbra de

Strig de albi și șapte cai, Strig la tine să mă ai, Strig de roșii și trei flori, Strig la tine că mă dori.

Venea tăcută cu mitul reîntregirii gata să-l preschimbe-n legendă chiar acolo, chiar lângă ușa mea vecină cu alte uși, chiar lângă teama mea vecină cu alte temeri, chiar lângă buzele

Eram doi câte trei într-unul singur Și strecuram cuvinte Când lucrurile nu mai erau sonore. Un ”te iubesc” pe lâng-o floare La fel de neschimbat era Și pe lâng-o piatră și pe lângă un

Nu port vârsta la mine Ca să nu stârnesc depărtare sau apropiere Față de tine, Față de calendarul tău, Ca nu cumva să nimeresc În anotimpul tău cu altul diferit, Ca să nu mă acuzi de

Ea stătea rezemată de iarbă, întinsă... spre dreapta sfârșindu-se în mâna dreaptă strânsă, spre stânga sfârșindu-se în mâna stâng-ascunsă, mai jos de gleznă sfârșindu-se-n talpa desculță, mai sus

a visat cot la cot cu noi, a râs, a fugit și alte lucruri... cărțile i-au fost pahare cu apă rece, biblioteca o fântână până când a căzut într-un cuvânt apoi într-altul... din cuvânt în

Gândul i se înnegrea de la un minut la altul... mâna i se tremura de la un chip la altul... O fugă apăru în urma înstrăinării de sine până la capătul unui coridor unde totul rămase în urma

Eram sentința cuiva, Cuvântul cuiva despre altcineva... Pe la colțuri oamenii iertați Spulberau curiozitatea de-a fi de neiertat. Între Carpați și degetele iubitei Se-nchegase dorul ca un fel

Știu că e o pierdere de vreme, De aer, de răbdare, de vis, de om.... Toate astea le-am pierdut în clipa În care, viteaz, am încălecat un Căluț primit în dar, căruia a trebuit să-i Păstrez

Trântind vorbele-n timpane Fugea omul fără chip. Toată lumea-l auzea cum fuge Cu picioare în loc de mâini, Cu picioare în loc de ochi, Cu picioare în loc de gând, Cu picioare în loc de

Stând pe gânduri Ca pe-o prispă veche, Privind prietenii rătăcind prin păduri Cu frunza defrișată de ger, Cu razele soarelui sub ghilotina norilor Mă întrebam, unde-s țările calde Ale

Se simțea apăsarea unei numărători inverse Vuind printre firele de iarbă, Vuind printre firele de oameni, Vuind printre firele de lumi... În restul umbrei se simțea plumbul cerului Mai greu ca

Copilule, nu te mai juca Cu inima în nisip Că ți-o împietrești! Copilule, formulele de matematică Nu sunt totuna cu a fi, Deci nu le purta ca pe niște ochelari! Altfel ai să ajungi ca

Taci, drumule! Nu vezi Că pasul meu Îți curge prin vene Ca sângele rece Mirosind a moarte? Drumule, cale bătută, Zarea la piciorul tău căzută, Frunza vântul ce-o îndoaie îl ascultă, Fuga

Ceasul sună prelung unul Din cele 24 De minute întregi de oră fixă... Lângă o carte Cu filele îmbibate De-un răsfoit atent Se făcu simțită o închinăciune. Într-unul din cele 4, 8,

Două râuri izvorăsc din orizont De unde izvorăște și depărtarea... Mai aproape apa e tulbure... Mai aproape apa e roșie... ...depărtarea sângerează Și ajunge aici: ...un Irod al păcii

Lângă toamnă Este vreme și de alte trei anotimpuri. De-ar fi și lângă mine Vreme de noi, de voi și de ei! Și dacă greșeala arată multe Despre cel care greșește... Tocmai iată despre

Orice, în afară de poet! La marginea prăpastiei cuiva Poate să rămână ori vreun anotimp preferat, Ori vreo mansardă cu vederea spre mare, Primul sau ultimul sărut, Un copil din floarea