Poezie
Căluțul
1 min lectură·
Mediu
Știu că e o pierdere de vreme,
De aer, de răbdare, de vis, de om....
Toate astea le-am pierdut în clipa
În care, viteaz, am încălecat un
Căluț primit în dar, căruia a trebuit să-i
Păstrez numele cu care îl cumpăraseră
Părinții de la o tonetă...
Nu răspundea la comenzi decât
Atunci când spuneam:
“Fir-ar să fie cu viața asta!”
În acel moment începea să facă trist
Tot ce-i porunceam,
Mă ducea pe câmpii, pe munți,
Până la Marea Neagră.
Acolo am descălecat
Și am început să mă scald...
Căluțul nu mai era nicăieri.
Fugise cu hainele mele.
Dar e mai bine fără.
Pot în sfârșit un zbor de pescăruș,
O baladă sau un actor
Ce joacă rolul unui apus de soare
În fața spectatorilor extaziați
Sub grăunțele de nisip din care
Noaptea va ciuguli cu poftă...
012393
0
LG