Jurnal
Realitatea pe din două
dedicație pentru Mishvehara
1 min lectură·
Mediu
Clipele nedesfăcute își purtau focul
Și îi mistuiau doar pe îndrăgostiții care
Din avânt sau lipsă de egoism
Își împărțeau momentele între ei.
De câteva săptămâni strecurate rapid
În spatele prezentului
Trăiam realitatea pe din două.
Aceeași iubire cu gust de cafea de nișă, turnată în cești diferite,
Curba ferestrele până se putea vedea cosmosul prin ele.
Șterg cu mâneca ideea de pe frunte
În care nu ne-am întâlnit niciodată
și nu am rupt clipa în două
Să vedem cum banalul ascunde intense adevăruri.
Îmi crește inima ca o clepsidră,
Și ia la mână fiecare fir de sentiment ori de nisip
printr-o spărtură acumulându-se timid
Malul unei mări liniștite
Unde copiii orizontului se joacă
De-a viața-scunselea.
00762
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andrei Lucian
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 116
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Andrei Lucian. “Realitatea pe din două .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-lucian/jurnal/14185512/realitatea-pe-din-douaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
