Poezie
Azi puteam să fiu mai trist
1 min lectură·
Mediu
Mă antrenez să nu am nicio rană.
Nu tot ce doare mă rănește.
Însă azi m-a nimerit un reproș într-una dintre inimile mele.
Celelalte au strâns-o în mijlocul lor până au dispărut și norii.
Mi-a rămas tentația de a pune o virgulă între stări, între adevăr și provocare.
Acum aștept să apară propriul reproș, singurul după care pot dormi liniștit, fiindcă e al meu, nu unul de care să mă stresez, să am grijă să nu-l stric din cauză că e lucru străin și va trebui să-l returnez așa cum l-am primit.
021113
0
Nu tot ce doare mă rănește.”
Este un poem ce surprinde interesant echilibristica umanității - și a fiecărei persoane în parte - între forță și fragilitate, cu ambivalența durerii: care ne slăbește sau ne fortifică ori chiar ne vindecă uneori de dureri mai mari.
La redactare a scăpat o greșeală: „v-a trebui” în loc de „va trebui”.
Cele bune!