întorc spatele amintirii cu fața

un nor din acela,vulcanic, decupase zborul avioanelor de pe terenurile de joacă stăteam pe o bancă din nenumăratele bănci, într-un parc din nenumăratele parcuri din londra, din singura londra chipul tău înflorea în mine cu aceeași frumusețe cu care mă rupeam în două spre zece noaptea Îmi zâmbea pe dinafară dorul de mine însumi cineva mă apăsa muzical pe spate cuvintele alungau liniștea din cimitire,mânându-o cât mai invers,cât mai înapoi. Era dimineață, copiii împătureau aerian hărtia dând aripi foilor de tot felul