Poezie
Buze apocrife
1 min lectură·
Mediu
Când mâna îmi trece prin peretele
Cu care îmi despart ploaia de restul lumii
Îmi dau seama că mi-am uitat din nou
Buzele apocrife pe marginea icoanelor pictate în acuarelă
Pe care nu poți plânge
Când piciorul îmi trece prin piatra
Pe care vreau s-o proiectez în peisajul citadin
Mi-aduc aminte de toamna care începe încă din primăvară,
Dulcea mea amintire despre moarte e cu atât mai frumoasă
Cu cât îmi bat joc de viață cu propriile ei arme
Când drumul se oprește înainte ca el să se termine
Mă trezesc la aceeași vârstă pe care o am din naștere,
Îmi pun aceiași ochi prin care natura mă privește grațioasă
Și caut femeia vieții mele printre coastele rupte de proștii
Care dau din coate să mă depășească cât sunt încă pe moarte
inima, drapel înflăcărat
înfipt pe marginea unui șah mat
023794
0

interesante \"Buze apocrife\" din punct de vedere al temei. nu mi-o plăcut stilul ales întru desfășurarea acestui întreg (cam \"bătrânesc\", părerea mea).
frumos.
cu stimă, Cornel Ștefan Ghica