Andrei Gheorghe

inca o critica, inca o data strangeri de maini, zambete, caderi si rastigniri modeste, e clar ca textul meu de nimic a starnit tulburari fiindca nu este prea coerent ce spui tu aici katya kelaro, oricine ai fi si oriunde ai fi, curat ameteala. ai sa observi ca astia care gresesc flagrant cand scriu au pretentia ca aia care fac critica sa fie coerenti, dar poate ca tie ti se pare coerent ce ai spus, adica de fapt ce-ai fi putut sa spui?, la un asa text, asa comentariu. iti multumesc pentru comentariu, pagina ta este goala, asa ca nu pot sa fac si eu comentarii, de fapt este clar ca daca nu am reusit sa scriu ca lumea nu voi putea, implicit, sa scriu nici comentarii ca lumea. dar este destul de clar ca nu scriu ca sa stiu ce vreau sa spun si nici ca sa ating profunzimi existentiale, prefer deocamdata campiile alea eleusine.

multumesc, in primul rand pentru critici, pe cat posibil o sa incerc sa aduc unele argumente, insa din capul locului o argumentatie pe acest fel de text nu imi este la indemana si la drept vorbind nu exista in ce ma priveste decat 2 asfel de texte. cred ca si celalalt \"psalm\" este afectat de aceleasi probleme, simboluri, expresii desuete si de aici posibilitati nenumarate de refacere. este evidenta imperfectiunea si este asumata pentru ca nu am si nici nu imi doresc texte \"potrivite\" pentru prima pagina, nu le scriu in ideea asta, prima pagina nu este un ideal la care sa ajungi... dar probabil ca asta deja se stie. ce e cu cainele, ce-am avut? semnificatie si simbol in cainele asta foarte folosit, ar fi o prietenie eterna, ar fi lipsa acestei prietenii, cainele mai putin domesticit care astazi este lup sa zicem si maine este mai putin lup pana ce fiara din el se topeste intr-o loialitate deplina, dar pana atunci generatii lungi de caini sunt niste amestecuri instabile, departe de prietenul etern din ziua de azi. in acest text am ales varianta lipsei de prieteni, mai ales de prieteni eterni. fireste ca nu m-am atins de generozitatea temei, fireste ca aici sunt lucruri care s-au mai spus, insa nu am urmarit noutatea, ci golul, lipsa de noutate, poate chiar de corectitudine gramaticala, un text care nu sa transmita neputinta, ci propria neputinta, propria nimicnicie.

moartea in sine irepetabila, fara memorie; am vrut sa vad cum ai contrazis toate astea. cred ca nu le-ai contrazis, nu te poti opune acestor calitati ale mortii si de fapt nu te poti opune mortii insesi. prin urmare, imi place textul, citindu-l i-am facut unele chestii, de ex. l-am lipsit de temporalitate, tu ai in text o succesiunea cu dimineata, seara, pranz, succesiunea este in esenta moment al zilei guvernat de mesele diurne, m-am gandit ca imaginea se salveaza daca acestea sunt mesele pe care stai de fapt indiferent si mort in decursul zilei de priveghi, despre noaptea de priveghi nu ai spus nimic. asadar, imi place textul de la versul 4 incolo, am eliminat primele 3 versuri, am eliminat momentele zilei si ultimele 4 versuri si nu stiu daca mi-am preocurat in felul asta un final de text, dar in mod sigur am gasit aici o esenta de final de moarte daca pot sa spun asa. in restul textului este o fiinta suspendata intr-o stare intre zi si noapte si intre viata si moarte. nu-mi place primarul ala din mijlocul stari de suspendare, nu inteleg cu a nimerit autoritatea aia administrativa in text. dar in rest cred ca este destul de valabil, ca de fapt nimeni nu a murit de doua ori in text, cit traieste suspendat intr-o stare de gratie, un fel de tristete intre viata si moarte, nici viata, nici moarte.

Ioane, nu numai ca ai putea sa intrebi, chiar ai si intrebat :), daca ar fi sa-ti raspund ti-as spune ca sunt tot timpul aproape de \"sfarsit\", dar in realitate am fost de cateva ori atat de aproape de \"sfarsitul\" asta, un motiv real pentru care nu am mai scris, ceea ce pot sa-ti spun este ca nu s-a derulat nimic in fata mea, adica nu mi-am revazut viata sau alte chestii de-astea, dar am vazut o serie de lucruri extrem de reale, de exemplu o coloana de apa de mare prabusindu-se peste mine si apoi adancimea extrem de precisa a apei in care vartejul format de val te poate amesteca fara sa poti sa faci nimic impotriva lui singura intrebare fiind daca iti vei putea tine respiratia atat de mult incat vartejul sa treaca spre mal si tu sa te impingi mai departe in larg cu speranta ca atunci cand vei iesi cu mainile sucite si din umeri si din coate, tocmai in locul ala nu se va mai sparge un nou val la fel de inalt si de puternic...alte lucruri, cel putin mie nu mi s-au intamplat, n-am vazut nimic altceva decat apa cu o forta pe care iti este imposibil sa o constientizezi, intr-o imbratisare incredibila, un fel de scufundare in viata.

deh, ce sa zic, ie greu, doua lucruri diametral opuse. primul nu este tocmai un comentariu, ci propriu-zis o insiruire de senzatii, iar al doilea...al doilea comentariu nu il consider o critica, as zice mai degraba o nelamurire. ma uit si eu mai atent, asa ie, n-am nici un fel de semn de punctuatie, decat pauzele ca indicatii minime de lectura, un fel de separari intre versuri, bine, daca astea sunt versuri. marturisesc din capul locului n-am avut in intentie sa eludez reguli de punctuatie si orice alte genuri de regului, nu frate, recunosc, am avut in intentie sa nu tin cont de ele :). si vine intrebarea, pai cum iti permiti dom\'le? pur si simplu imi permit. imi permit sa las cititorul sa puna el semne de punctuatie in timpul lecturii. daca citesc cu voce tare textele mele pun de fiecare data alte semne de punctuatie. ideea este ca deocamdata nici o legislatie nu a consacrat aceasta fapta ca fiind infractiune sau alt gen de ilicit. ironia din finalul comentariului cu mai bine de un km de rand scris cursiv nu tine in ce ma priveste. intamplator chiar nu scriu cu cuvinte cursive, din cate imi amintesc chiar nu folosesc o asemenea hiperbola. pur si simplu nu folosesc asa ceva din cauza ca totusi, ca sa se inteleaga ce scriu trebuie sa fie cuvinte distincte, mai ales daca in bunul sau in prostul meu obicei inventez unele cuvinte. deci, n-am sa dau seama pt. asemenea arogantza de a-mi lipsi cititorii de semne de punctuatie, prefer sa nu-i lipsesc de text. in rest, ridic din umeri, n-am sa va raspund la toate intrebarile acelea legate de faimosul subiect al semnelor de punctuatie. nu este vorba de graba, de frica sau alte lucruri care m-ar zori, asa scriu. daca ar trebui sa-mi cititi textele asa cum le scriu eu ar trebui sa nu respirati, sa nu va circule sangele, sa nu supravietuiti textului.

nu citesc multe scrisori :), vorbesc destul de mult, dar nu mai obisnuiesc sa tin discursuri, de miscat si de gandit ma misc foarte repede, probabil ca gandesc din ce in ce mai putin si in mod cert nu mai am nici un fel de echilibru intre exotic si sportiv pur si simplu este o perioada in care nu mai exista categoriile astea in viata mea, dar nu ma confesez si in mod sigur nu ma gandesc la cum este omul respectiv dupa stilul adoptat intr-un tex.
nu am citit chestia cu copilul fiert in mamaliga, in sine mi se pare un titlu stupid si cat timp voi avea o aversiune fata de titlu nu am sa citesc, daca placerile sunt nenumarate sau nici una, atunci ma bucur ca lui remus i-a placut textul.
deoarece si din comentariul maricicai rezulta ca am generat ceva confuzie cu privire la sex printre cititori am sa ies din text si am sa fac neste precizari. in sine nu exista tocmai un personaj acolo, adica nu in sensul real in care exista riscul ca oamenii sa se astepte, cand scriu ca o conversatie cu mine si cu lumea din jur nu imi asum identitati fizice sau sexuale. deci este irelevant sa simti citindu-ma ca as avea neaparat sex masculin care nu stu ce face cu un alt sex masculin sau feminin, dupa caz. nu scriu ca sa-mi lamuresc identitatea, in general fac o poveste. textele mele raman povesti chiar daca la un moment dat risti sa ajungi in ele ca in realitate. nu cred ca am scris un text misogin si daca ar fi asa nu as recunoaste :), ar fi inutil sa scriu ceva misogin cata vreme ma refer la femei cred ca scriu despre ceva dragoste. este posibil ca daca esti constient in perceptiile tale din realitate sa devi scarbit, ravasit, intrigat, lumea trebuie sa-ti genereze o atitudine.

sa vedem, asadar, postam din nou, avem cititori, cateva comentarii. de obicei cand apar comentariile poezia dispare ca si cand ai prinde fulgi de zapada sau asa ceva. vasile, ma bucur sa te regasesc, incerc doar sa scriu, incerc sa citesc, pe urma ma trezesc cu un jet de sperma. inca nu m-am dus sa-l citesc pe constantin, dar in fond are dreptate textu meu ie plin de erori ca...dar totusi sa nu fac o comparatie atat de lucios miscatoare. nu stiu de unde conexiunea cu sperma, care-o fi chestia cu ramanerea printre dintii nu stu cui, personal n-am treaba cu astea, cel putin nu in textu asta. probabil ca greselile mele immense de ortografie, de spelling si desigur de mai stiu io ce au generat o oarecare revolta care nu ar avea de ce sa impresioneze publicul. personal voluntar sau nu am lasat mereu greseli in texte, probabil ca si in ideea ca acele creatii perfecte care au fost o data nascute si crescute, azi, din punctul meu de vedere nu mai exista. am ezitat daca sa-mi insusesc sau nu critica, sa sterg un m sa pun un l sa clarific pe urma genul personajului, asa cum isi doreste alin si am tot facut la tutun si m-am tot gandit...am preferat sa raman la stadiul asta si atunci n-am modificat nimic si nici nu cred ca am sa modific. ca tot era vorba de incertitudini de gen si de sex, probabil ca fara un comentariu de la o femeie m-as fi indoit ca femeile ma mai citesc inca. ma bucur ca ti-a placut textul irina, despre riscurile asumate nu zic nimic, dar sunt destul de sigur ca nu sunt asimilabil :). cel mai probabil am sa revin in paginile voastre ca sa va cunosc mai bine, asa fac de obicei.

Multzam de comentariu, nu credeam ca melcul sau ca toti melcii ar putea apartine lui Barbu, nici el nu cred ca si-ar fi dorit toti melcii din lume, dar pentru ca a existat Barbu melcii astia, tot melci raman nu vor deveni niciodata altceva, decat lucruri alunecoase. probabil ca din cauza unei singure lature exista riscul asta de a aluneca fara sa cazi neaparat fara sa te lovesti, de a aluneca pur si simplu fara sa te opresti. cat despre timp m-am tot gandit ca faptul ca nu exista nu este numai o negatie, nu este nici o realitate, ci mai degraba o posibilitate prin care, ca prin mai multi ochi am putea arunca o privire printr-o fereastra care tocmai se deschide. nu este totul conventie nu suntem tocmai intr-un vis, nici in posibil, nici in imposibil, dar intre acestea exista corpul lucios care se misca asa cu incetineala, are ragazul necesar sa si permanentizeze, sa si treaca, cat despre speranta presupun ca sunt micile greseli care ne salveaza :)

vasile si camil, :) surprinzator sa vad comentarii la text abia dupa 3 luni. motorul diesel dezvolta un cuplu mare, dar are un proces de ardere lenta. trecand peste detaliile tehnice si peste surprinderea mea, desi eu n-am mai pus nimic aici m abucur ca textele mele continua sa existe, sa atraga si sa excite, incet dar sigur.

un poem bun si inedit, calitati rar intalnite indeobste, o compozitie, improvizatie care se distinge tocmai prin fragmentare, ca si cand accentele ar fi pe fiecare nota, un fel de a spune ca fiecare dintre multiplele respiratii sacadate conteaza, e drept ca a fost o intamplare ca am dat peste el, dar nu cred ca aceasta apreciere pe care si-a dobandit-o in ochii mei este viciata de faptul ca n-am mai citit demult poezie buna. ineditele expresii folosite cred ca resusesc in cele din urma sa se echilibreze, ca si cand totusi dintr-un miez foarte tensionat, poate si dintr-un optimism inexplicabil cineva reuseste si el sa se contureze.
mi-a placut versul \"să ne caligrafiem trupurile pe o foaie velină e ca și cum am face sex pe străzile înguste\", cred ca e inutil sa precizezi ca este vorba de o \"simfonie ciudata\", adica \"ciudata\" ar putea sa dispara si daca tot ai scris-o sa ne lasi pe noi cu simfonia. mai observ un fel de ritm si de cuvinte care au sensul de a da acest ritm, in mod straniu este posibil ca ritmul asta sa sugereze o sensibilitate clasica in ciuda fragmentarii.

io sunt de acord pe deplin cu textele scrise dupa o oarecare sintaxa, gen vladareanu, n-am nimic importiva si cred ca nici elena, whatever, nu sunt de acord vreau sa zic cu comentariile care aproape iti reproduc textul, denota lipsa de mijloace de exprimare in mijlocul extazului provocat de ceea ce ai scris :)) ma bucur ca revi si anul asta cu un text mai liber decat ceea ce am mai citit, ideea ar fi sa devi din ce in ce mai periculoasa, refuz sa cred ca unele lucruri se pot neutraliza asa cum vrei \'mneata sa lasi impresia, cu bine...

un text foarte aglomerat in care nu lipsa semnelor de punctuatie este o problema majora, ci amestecul de imagini, fortarea expresiei si patetismul din unele versuri care reduc pur si simplu orice vers la tacere, am sa dau cateva exemple \"ce ciudată e clipa aceasta de gheață dându-ne târcoale\", adica, evident ca \"aceasta clipa\" asa cum a fost ea poetizata (cam mult spus) inainte sa intervina acest vers, pentru mine era cel putin ciudata nu mai trebuia precizat, deja eram intr-un vartej de metafore, cerul-celofan, \"in cutit valurind gerul\" (asta mi-a depasit clar puterea de receptare), tacerea cu turturi desfiinteaza statiile de tramvai, bine, daca tacerea in sine ar fi compatibila cu vreo manifestare concreta si ritmica asa cum este miscarea de a parcurge un traseu intre statii, dar desigur ne putem gandii la multiple chestii. nu cred ca era o pb daca versurile ar fi alcatuit o lume ciudata, dar versurile astea nu alcatuiesc nimic, adica ciudatenia nu vine din bizarul acelei lumi, ci din lipsa de coerenta a viziunii, e dificil sa cred ca aici a fost o intentie de a scrie. \"puroiul luminii aidoma unui buchet de mimoze\" este departe, tare departe de o posibila intentie a autoarei de vreo estetica a uratului, imaginea este ca un reflector foarte puternic pe care cineva ti-l pune brusc intr-un ochi care initial era destul de odihnit. \"o poveste de dragoste
între noi ori între mâinile noastre subțiate de dor\", aici era suficienta povestea de dragoste intre noi, adica daca este intre noi este si intre mainile noastre care e chiar indiferent daca sunt sau nu subtiate de dor sau de alte chestii sau sunt ingrosate excesiv ca randurile pe care le citesc eu acum. cu faza ca eu o iau la stanga si tu la dreapta m-ai demolat definitiv, am sa citesc pana la capat numai pt ca nu-mi place sa nu citesc pana la capat, dar stiu sigur ca de aici ar trebui sa nu mai citesc, versul asta cel putin face parte din anti-scris sau nonscris, orice gesturi de doi bani ar face cineva in realitate, in text luatul la stanga si la dreapta e doar o treaba rutiera n-are de-a face cu nimic din ce ar putea fi poezie...si mai departe nici nu mai intoarcem capul...mult prea patetic.
in sine nu cred ca statul la coada, la rand dupa poezie e ceea ce te poate duce la sau iti poate aduce poezia, mai ales statul acela platonic despre care vorbesti, e clar ca statul asta te duce exact intr-un text precum acesta. \"între două lumi chipul tău plutește în aer\", alt vers dintre cele la care se poate renunta lejer, plus vamile vazduhului si fumatul interzis in rai, ce sa mai zic de vocea ta care pluteste in mine, insiruiri de clisee verbale. penultimul si antepenultimul vers nu credeam ca pot fi scrise, depasesc cu mult orice inchipuire de ridicol.
nu te-am mai citit pana acum, textul mi-a atras atentia fiindca l-am vazut la chestii fierbinti, am trecut peste titlu cu celebra antinomie scris-nescris si din pacate am citit tot, sper sa nu iei aceasta critica drept ceva gratuit, nu fac asemenea comentarii. am sa mai citesc cateva texte sa vad daca e ceva general, adica asa scri sau ai aruncat aici un text nelucrat.

:) draga adina, personal sunt foarte multumit de prima parte a acestui poem, aceasta prima parte este deasupra tuturor lucrurilor, dincolo de posibilele biografisme concretizate in partea a doua a textului, cu felul in care se deschide poemul acesta, asa se deschide poezia pe care ai ajuns sa o scri. interventia biografismului aici, precum si ultimul text scris, ma refer la cel de azi, 5 decembrie arata insa ca, probabil, felul tau de a scrie se face pe nerasuflate, cam tot ceea ce scri publici aici. nu stiu daca asta e ceva rau sau bun, stiu insa ca in ultima vreme te citesc constant pentru schimbarea de stil si de consistenta pe care ai ajuns sa o ai. te-as sfatui sa iei din comentarii numai ceea ce este important si deocamdata dupa parerea mea e important ca, desi postezi aproape in fiecare zi, apar si multe lucruri remarcabile. sper ca scrisul tau din aceste ultime poeme sa nu fie doar un imprumut pe care il faci la poezie sunt foarte curios ce se va intampla, cred ca ar fi bine daca ai fi mai putin grabita, poate ca asta ar putea duce la un stil propriu. spun asta pt. ca ultimul poem si partea finala a acestui poem surprinde niste reflexe ale unei grabe care dupa parerea mea risca sa-ti strice la un moment dat textul si ar fi pacat sa raman cu cateva poeme, cand as putea sa trec prin pagina ta, nu zi de zi, dar totusi, periodic si sa gasesc aici o autoare ;-).

imi place ceasul acela desteptator care zbarnaie in avans, cainii care se elibereaza dintr-un nume si in ultima parte senzatia mortii care inca mai bajbaie prin viata. cred ca cele mai bune lucruri din acest poem sunt \"unul dintre ei avea un toiag iar de toiag îi atârna viața\" si era cat pe-aci ca atmosfera sa ma insele, adica sa-mi inchipui ca vorbesti despre ceva ireal cum ar fi moartea si viata, numai ca un gest m-a facut sa ma gandesc ca e posibil sa nu fie asa sau sa nu fie totul lipsit de rost, superficial, gestul acela in care o femeie e luata de guler si fara alte discutii trebuie sa arunce alta femeie in herastrau ca sa scape pe cineva de la propriul inec. mortii tai, ca sa zic asa, mi-au amintit de niste mortificari bacoviene. scrisul tau suna din ce in ce mai bine, cu toate acestea in versul \"uneori chiar dacă se face frig dau drumul câinilor din nume\", as renunta daca as fi in locul tau la chestia ca domne, \"chiar daca se face frig\" si chiar daca nu se face, frigul livrat asa de previzibil de versul asta, in text este acelasi frig, asa cum este si viata si moarte si asa cum probabil ca in herastrau deja pluteste in deriva corpul celeilalte femei ;-)

sincer sa fiu e necesar sa ma duc sa citesc \"ciocnirea\" lui cartarescu sa vad eventualele conexiuni, mai ales ca in mare parte ceea ce spui in continuare este perfect valabil, nu am nimic in comun cu \"excesele teribilist-suprarealiste\", e un fel de conversatie care se poarta intr-o natura moarta pe fondul unei vitalitati ascunse in obiectele care au fost natura moarta sau care inca mai pot fi folosite la asa ceva.

era si imposibil ca intrand pe site sa nu dau si peste un stalp al comunitatii, sus-semnata lory. in urma puzderiei de agramatisme si de vulgaritati insirate de \'mneaei p\'-aci prin peisaju\' zis al poeziei sunt nevoit sa-mi retrag aprecierile pe care le facusem odinioara la adresa unui inceput de proza pe care cred ca l-a scris intr-un moment de luciditate pasagera. referitor la prezentul text despre care admitem doar asa din alcatuire si din tendita vaga de a exprima totusi ceva (desi nu asta pare sa fi fost tocmai intentia autoarei) ca este text, mentionez regretul ca niste biete cuvinte au fost utilizate in asemenea hal de catre o pustoaica indreptatita la vulgaritati, ca doar e mai tanara. ca sa fie deplin circul general consacrat mai si precizeaza ca stie mai multa gramatica decat altii care sunt older si nu stie...:) ai dat-o rau cu oistea in gard, mare atentie ca la gramatica esti corijenta, cel putin in aceasta sesiune, exemplul dat de adina fiind un soi de climax al gramaticii pe care o stapanesti de zor acolo \"eu insumi\" si \"eu\" este \"femeie\" dezastru, vraiste...

ai sters-o cu viteza lumini si intr-un stil prea putin civilizat de pe chat in mijlocul discutiei despre acest text, asa ca am sa-ti fac un comentariu scurt, \"ideea\" pe care ziceai ca ai impartasit-o, foarte frumos din partea dumitale, ramaneam saraci cu duhul daca nu faceai asta, nu se vede, in textul tau e prea ceata din cauza incalcirii \"ideii\" in lucruri care pur si simplu sunt de notorietate, asa cum ti-am spus si indirect, lucruri de genul: \"barbatul nu va cunoaste niciodata femeia\" si \"femeia care iubeste nu are asemuire\", plus expresiile gen: \"soptesc iluzi apelor fierbinti\", \"picuri de apa lina\", \"izvoras ecumenic cersind catre lumina\" si ma opresc ca sa nu citez tot textul, si ideea as zice ca este una obisnuita, o enumerare de ipostaze ale femeii, personaj central si o concluzie antitetica prin referire la genul masculin, nu mi-am imaginat ca se va face in stilul asta o \"poezie\" din asa ceva, iar eu nu am avut intentia aici decat sa-ti pun in fata textului atat de citit de atat de multi oameni o posibila oglida fara cosmetizari, chiar daca am deranjat.

de buna seama ca in masura in care va exista o poveste va aparea si omul potrivit care o sa comenteze, probabil ca mai putini vor fi cei care o vor si intelege; nu am pretentia ca am inteles fotografia pe care ai facut-o realitatii; autorul este liber sa se foloseasca de comentariul meu; dincolo de ironia raspunsului nu stiu ce vei face, nu sunt un mare cititor de literatura, dar am sa vin cu comentarii, chiar am sa mai arunc o privire in pagina ta si daca mai gasesc cate ceva bun sau rau am sa comentez

draga Mae Stanescu, e necesara o explicatie (undetaliu necesar), deoarece in cazul textelor mele ortografierea cu litera mica a unor nume proprii nu e intamplatoare, precizez ca, la citarea din textele semnate de mine numele propriu \"romania\" trebuie scris cu litera mica, deoarece nu poate fi vorba de statul Romania, patria noastra, orice asemanare fiind pur si simplu intamplatoare, la fel stau lucrurile si cu \"piata victoriei\" si \"america\" si cu orice nume de firma, de exemplu \"peugeot 407\" nu este masina Peougeot 407, asa cum am spus, chiar nume de persoane de notorietate sau pur si simplu prieteni, scrise cu litera mica in textele mele sunt doar asemanari intamplatoare cu realitatea, iar litera mica este singurul aspect care evidentiaza aceasta distinctie. iti multumesc pentru citire.

habar n-am cine este autoarea si nu ma preocupa de ce este sau nu este acest text sau altele la recomandarile zilei, de asemenea n-am nici o treaba cu stelele sau cu lipsa de stele, chiar daca ar fi mai multe laude gratuite, chiar daca ar fi mai putine comentarii critice, textul acesta supravietuieste prin cateva pasaje foarte reusite, calitatea lor si nu cantitatea de versuri in care s-au exprimat niste idei ne dau masura acestui poem. tocmai verbul este cel care ii da sarea si piperul intregii constructii, in afara obisnuitei semnificatii a miscarii. cel putin aici \"violez\", ceea ce ar putea suna foarte \"viol-ent\" capata o semnificatie mai degraba tandra, mai ales daca citim si mai departe de prima strofa. pana la aparitia acelui nefericit \"apoi\", ma refer la primul \"apoi\" al textului, versurile sunt foarte lirice. ceea ce sta scris dupa \"apoi\" este o umplutura, autoarea in vadita criza de text frazeaza intr-o directie intamplatoare, dar pentru asta deja a fost criticata. problema este ca versurile care urmeaza dupa aceasta cadere nu mai ating tensiunea primelor versuri, deci ramane valabil ca poemul este unul fragil, cu unele stangacii. probabil ca ideea ar fi ca tot ceea ce este dupa \"apoi\" sa fie lucrat, autoarea sa faca variante de text, e drept nu e la moda si nu e o ocupatie mentala prea placuta, dar in opinia mea ar fi utila. fa o nota discordanta in peisajul in care ploua cu maculatura si taie singura din text, refa-l, rescrie-l etc... ultimele patru versuri ma intriga prin inegalitatea de care ai dat dovada, pentru ca nu e deloc elegant sa te referi la \"capruiul\" acela prea putin poetic si total lipsit de expresivitate si apoi sa scoti ca un ultim as din maneca pe acel avar care aduna maruntisul libertatii care este tot ce i se mai ofera.
ultimul vers ar putea sa dea o interesanta idee de proza ;-)