Poezie
pe spatele unei viori
2 min lectură·
Mediu
stau întins deasupra unei viori nu te pot privi doar să-mi amintesc ochii tăi topind zăpada umerilor mei care n-au vrut să se întoarcă la tine/ călătorie în fața mea țipătul unei alte persoane/ al celui care este singur întins deasupra unei viori/ răstignind neuronii ca să-și mai amintească/ tabloul înserare de noiembrie un fel de cataclism suspendat deasupra herăstrăului neatingându-l dar continuând să pulseze/ până când vine noaptea și din noaptea aia răsare ceața care se răspândește în sunete și foame/ te vei îneca te vei îneca/ nu mai încerca nu te mai zbate/ pe aceeași stradă pe care mă îndrept căzând către casă o altă persoană urlă în fața mea//
mă îndrept către tine cu vioara pe spate e o iarnă de liniște a celor călduroși ca niște petale încinse/ ploaia care cade peste mine mă incendiază pe o jumătate de trotuar/ pe cealaltă parte sunt încă viu ca un pământ căutând să fac ceva să mă recuceresc ca să pot să te recuceresc/ și dacă nu-ți va plăcea taci și stai în mine/ probabil voi fi scorbura în care să te adăpostești când ești rănit/ ca un fulger eliberat din nori în vacarm în pământ/ și de acolo un sunet pulsând ca un telefon se prelinse în sufrageria unei după-amiezi//
sunt pasărea celui de pe urmă neon continuă să scrii dacă vrei să mai trăiesc în epuizarea tuburilor în infernul acut al băilor/ al bătăilor de inimi care nu se regăsesc călătorind într-o altă desprindere/ uneori fac un zbor de încercare iau vioara și mă arunc dincolo de mare/ de câte ori îți miros părul îmi amintesc de un nuc în care dormeam vara/ cu sunete cu aripi și cu păsări cu tot/ dar astăzi sunt numai strada pe care pășești când vrei să vezi cum este să stai întins pe spatele cald al unei viori//
086.208
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andrei Gheorghe
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 309
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 3
- Actualizat
Cum sa citezi
Andrei Gheorghe. “pe spatele unei viori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-gheorghe/poezie/221124/pe-spatele-unei-vioriComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
te rog mult diacritice. sunt obligatorii, conf. reguli. iar textul este bun. bun.
0
Paganini și-a tăiat sinapsele cu coardele unei viori scăldată de ceața unei case clădite pe strada nopții în care ploaia țipă din chingile unui zbor peste mări și sufragerii desprinse din telefoane coborând din fulgerul ascuns între aripile unei păsări ce visează într-un nuc de la marginea verii cântatul unui greier din dedesubtul unei băi făcute printre urletele unei inimi desfăcută în 2 ½...
Constantin
Constantin
0
Sa scrii pana nu te mai poti opri, dar de ce? De ce nu folosesti semne de punctuatie? Ti s-a stirbit tastatura, au ramas gauri in loc de puncte si virgule si semne de intrebare?
Ti-ai bagat degetele si te-ai fript cu miliamperi. Majusculele s-au piticit.
Te fugareste cineva?
Ne fugareste cineva? De ce TREBUIE sa scriem in fuga, pe fuga fara oprire, fara incetare?
sau poate am vrea sa nu ne opreasca nimeni si sa nu ne contrazica nimeni de aceea nu ne oprim ci scriem scriem mai punem din cand in cand un /(slash) astfel incat nu m-ar mira dacavreodataamincepesanumaiscriemnicicuspatiuintrecuvintesiatunciamficeimaitaripoeticusiguranta
Ti-ai bagat degetele si te-ai fript cu miliamperi. Majusculele s-au piticit.
Te fugareste cineva?
Ne fugareste cineva? De ce TREBUIE sa scriem in fuga, pe fuga fara oprire, fara incetare?
sau poate am vrea sa nu ne opreasca nimeni si sa nu ne contrazica nimeni de aceea nu ne oprim ci scriem scriem mai punem din cand in cand un /(slash) astfel incat nu m-ar mira dacavreodataamincepesanumaiscriemnicicuspatiuintrecuvintesiatunciamficeimaitaripoeticusiguranta
0
AG
deh, ce sa zic, ie greu, doua lucruri diametral opuse. primul nu este tocmai un comentariu, ci propriu-zis o insiruire de senzatii, iar al doilea...al doilea comentariu nu il consider o critica, as zice mai degraba o nelamurire. ma uit si eu mai atent, asa ie, n-am nici un fel de semn de punctuatie, decat pauzele ca indicatii minime de lectura, un fel de separari intre versuri, bine, daca astea sunt versuri. marturisesc din capul locului n-am avut in intentie sa eludez reguli de punctuatie si orice alte genuri de regului, nu frate, recunosc, am avut in intentie sa nu tin cont de ele :). si vine intrebarea, pai cum iti permiti dom\'le? pur si simplu imi permit. imi permit sa las cititorul sa puna el semne de punctuatie in timpul lecturii. daca citesc cu voce tare textele mele pun de fiecare data alte semne de punctuatie. ideea este ca deocamdata nici o legislatie nu a consacrat aceasta fapta ca fiind infractiune sau alt gen de ilicit. ironia din finalul comentariului cu mai bine de un km de rand scris cursiv nu tine in ce ma priveste. intamplator chiar nu scriu cu cuvinte cursive, din cate imi amintesc chiar nu folosesc o asemenea hiperbola. pur si simplu nu folosesc asa ceva din cauza ca totusi, ca sa se inteleaga ce scriu trebuie sa fie cuvinte distincte, mai ales daca in bunul sau in prostul meu obicei inventez unele cuvinte. deci, n-am sa dau seama pt. asemenea arogantza de a-mi lipsi cititorii de semne de punctuatie, prefer sa nu-i lipsesc de text. in rest, ridic din umeri, n-am sa va raspund la toate intrebarile acelea legate de faimosul subiect al semnelor de punctuatie. nu este vorba de graba, de frica sau alte lucruri care m-ar zori, asa scriu. daca ar trebui sa-mi cititi textele asa cum le scriu eu ar trebui sa nu respirati, sa nu va circule sangele, sa nu supravietuiti textului.
0
cand ajungi acasa, intinde-te pe piatra digului si e chiar cum spui... esti pe spatele unei viori, cu trupul cald, a cantare si-a mare. chiar ma intrebam: oare andrei n-a scris o pagina de jurnal si vin sulitele formelor sa intepe rotundul unui moment dintre respiratii? \"uneori fac un zbor de încercare iau vioara și mă arunc dincolo de mare/ de câte ori îți miros părul îmi amintesc de un nuc în care dormeam vara/ cu sunete cu aripi și cu păsări cu tot/ dar astăzi sunt numai strada pe care pășești când vrei să vezi cum este să stai întins pe spatele cald al unei viori\"... sunt martorul zborului de incercare... asa-i prin unele locuri, la mare... locurile astea le stiu numai ei, oamenii nascuti in mare... ori cei calareti pe cararea coboratoare spre mare...
0
scrie cum iti vine, domnule andrei gheorghe, eludeaza, inventeaza, permite-ti luxul sa nu te iei prea mult in serios si sa nu-ti pese
mie imi suna bine
mie imi suna bine
0
dar asta mi-a placut mult prea mult, asa ca imi permit sa las un semn ca sa nu mai stau atat pentru a regasi textul...iar in ceea ce priveste semnele de punctuatie, ma bucur ca nu le-ati pus, m-as fi impiedicat de ele, mi-ar fi taiat din senzatii
hai ca deja am scris prea multe, mai ales ca nici asta nu-i un comentariu
hai ca deja am scris prea multe, mai ales ca nici asta nu-i un comentariu
0

Constantin
P.S. Să scri-să scrii