Poezii

desecare în ochii tăi am fost tot timpul un zid/ mă întreb mereu dacă te-ai aruncat în cele din urmă/ să văd cum zbori și te zdrobești/ ochiul clipește încă și din el orbitor se zdrobesc de pereți

suntem goi de fapt ecoul ne prefigurează conturul nu corpul contează în urma trădării faptă nu există nici corp nici ecou orb în propriul pahar tangou-ul votkinian de la votkinins o altă

a sosit clipa a dispărut fărâmitura de înger din mine voi muri mâine în speranța că am să te regăsesc să-mi puneți pe cruce un câine regele nimicniciei ce-am făcut ce-am simțit nu există de

stau întins deasupra unei viori nu te pot privi doar să-mi amintesc ochii tăi topind zăpada umerilor mei care n-au vrut să se întoarcă la tine/ călătorie în fața mea țipătul unei alte persoane/ al

mâine plecăm din nou pe piatra craiului drumurile ca niște ramuri în creste, în sănii, în hornuri fumegă votcile incinerate/ plec din nou căutând o purificare în scârbă în whisky un aer calm în care

fără un început neapărat nici tânăr nici frumos nici bun la capătul străzii sub o mașina pe coaja unui melc călcat cu ochii țintă la cer m-am oprit și am băut o parte din zale dizolvate în asfalt

somn deasel am stins lumina pe stradă cu fiecare pas mai incendiez o amintire toate femeile au fost închise sunt pentru fabrica de redefinit propria derută vine prima intersecție și ca un

probă de messenger t l q mizerie, nimic altceva decât crimă în pădurile interminabile de la celălalt capăt al orașului pe fundal femeile bete nu-și spun nimic încerc să nu îngheț într-un

la celălalt capăt se murise puțin am fost tăcut în camera cealaltă l-am auzit, cădea/ nici respirație, nici puls, doar o zvârcolire a limbii, din gura umflată ar fi vrut pesemne să-mi mai

țesuturile îi îmbătrâniseră și nu mai vedea bine decât decadența cu indiferență prea puțin mascată se lăsa pe mese noaptea ca pe niște paturi culorile diverselor băuturi se desfășurau atunci pe

nu mai dați drumul la mitralieră nu-i mai întâmpinați cu gloanțe în această seară/ cei doi falși călugări urmăresc în direct pulverizarea lunii lor, frate/ sora izbită cu mine în aceeași seară de

rămășița a ceea ce a fost simplu/ pădure de gesturi care s-au limitat în cele din urmă la sine/ câteodată stradă, cateodată borcan, apoi o scurtă călătorie în țara lui back/ numai tu rămășiță a ceea

un corp din care s-a scos inima, proaspăt întins la soare, acum îl vede lumina și pe dinăuntru, acum frigul devine personal în gaura care a rămas în locul acela întâi roșie apoi din ce în ce mai

din scaunul cu rotile nici o altă șansă în plus/ aveam în loc de cap un scaun cu rotile, în el se odihnea mustăcind un bunic/ adormea, înjura, circulau paralel înjurăturile din pereți în pereți,

nici o altă șansă în plus/ aveam în loc de cap un scaun cu rotile, în el se odihnea mustăcind un bunic/ adormea, înjura, circulau paralel înjurăturile din pereți în pereți, ca loviturile/ apoi

(ca o femeie pe care nu o mai ascult lumea continua să spună aceleași lucruri despre noi) își pirduse importanța în miezul loviturilor pe care le aplica portierei de dacie albă iar prin geam se

Lame înainte de a-i tăia lama destinsă ca o femeie tolănită în pat le zâmbea merelor prinse între geamuri pe pervaz 5 mere nici o idee despre compot nici o singură urmă n-am să las

compot de mere pentru chitz cele 5 mere ale amintirii în față geam în spate geam cele 5 mere se mișcă greu pe pervaz între geamuri mărul 1: mie nu mi-e indiferent dacă mai ieșim sau… mărul

colțul inutil al casei orașul încă mai respira în străzile sale atât de umede fabricile fumau mai departe tușind în umerii lor de oțel iar eu îmi închipuiam caruselul oprindu-se în orășelul

într-un loc numit cișmigiu pe pereții camerei ținându-se una de cealaltă speranțele mele se iubesc un cor de pisici miorlăiesc nu se mai pot ascunde colțurile caselor au devenit lichide ca

valsuri rupte ți-a sângerat în minte mai mult decât atâta timp cât ai fi putut cheltui pe caii din sânge pe oamenii din deșert încă o dată cu baia în față și cu oglinda de desenat femei