Poezie
din scaunul cu rotile
3 min lectură·
Mediu
nici o altă șansă în plus/ aveam în loc de cap un scaun cu rotile, în el se odihnea mustăcind un bunic/ adormea, înjura, circulau paralel înjurăturile din pereți în pereți, ca loviturile/ apoi lucrurile se lăsau în jos, pisici încolăcite pe spinarea mea și a lui, din patru roți două trăgeau de picioare în direcții opuse/ câmpiile cu întuneric se luminau temporar cu un bec-galop în jurul microbuzului/ avea să nască la prima stație, se coborau spre trotuar ca spre un pat lucrurile adormite sus în capul cu roți/ bunicul vocifera inutil: „am încetat să te mai caut acum am un scaun cu rotile în capul meu-fotoliu, îmi citesc acolo variante despre ultimele noastre zile”/ pisicile nu se mai încolăcesc, o dată pe an ne circulă paralel înjurăturile din pereți în pereți ca loviturile unui ciocan mecanic dărâmând uzina
cu o tresărire microbuzul a derapat, întâi a căzut scaunul cu rotile/ în câmpiile cu întuneric luminate temporar de un bunic arzând îmi căutam loviturile/ la prima stație pe trotuar făceam un poker, câștigam ceva timp până al venirea salvării care însă întârzia mai mult decât era programat/ microbuzul meu derapa și femeia întârzia mai mult decât era programat/ într-un final pierdeam banii, îmi dădeam foc la buzunar și mai înjunghiam iarba cu o flegmă: „nu mă minții că mori știu eu bine, sicriul tău cu 200 la oră mă minte că trăiești”/ se învârte gol scaunul cu rotile, femeia a venit la întâlnire/ la un joc de poker luminile ochilor mei ți-au întârziat sânii/ din rostogolirea pe câmpiile cu întuneric mă aleg cu un lucru care se lasă în jos/ întâi pisica mesteca tacticoasă, apoi sorbea și-n dimineața transpirată din scaun mă trezeam/ duceam în brațe pisica moartă, labele i se bălăbăneau ca loviturile unui ciocan pneumatic demolând uzina
astăzi citim împreună în dinți, în ochelari îți văd ochii, lady forceps, în ochi îți văd străzile/ întotdeauna se apleacă spre vest, nu te lua în gură cu ea, nu te lua în gură cu românia/ azi spicuim din organele bunicului sacrificat, i-am găsit în cap un scaun cu rotile, poate că nu-l avea, dar s-a inventat, mi-ai descoperit în fes un scaun cu rotile, ia-l, totul va fi al tău, așa că nu te lăsa: creierul-farfuria cu epidemie; inima-texte care încă nu au fost citite; ficatul-descoperirea americii între ezitări și spital; stomacul-o mâncărime a înlocuit o broasca de ușă ministerială; capacul de la veceu-nu e organ, dar e greu...mi-ai descoperit în fes farfurie discul numeric personal al celui sacrificat, am să-l eliberez după-amiază...
deschide pălăria, jos scaunul, rotiță cu rotiță s-a spart, calculatorul nu e așa de inteligent cu altceva să înlocuiesc românia loviturile de ciocan pneumatic fărâmițându-mi os cu os bunicul.
074.993
0
Imaginile capătă mișcare pentru că se înghit reciproc, dezolante, incolore pentru ca mai apoi să regurgiteze același tablou, îmbogățit însă cu un ricoșeu, cu o românie fascinantă și eternă, cu proiecția eului în forma schiloadă a unui bunic crepuscular. Un anatomic care își depășește atribuțiile, pendulând între descoperirea americii și farfuria cu epidemie, o extindere peste limitele reale a unui imaginar mai degrabă obosit decât bolnav.
Realul aici nu apare mascat, machiat, transfigurat, ci se oferă o variantă a lui, un alt fel de a fi, poate că toți trăim acolo, cu un vertigo în fiecare bunic asimilat ca și al nostru, în aceeași minciună, în aceeași iminentă prăbușire personală.
Un text închis, ca o halucinație diurnă, un text care mi-a făcut plăcere să îl citesc.