în groapa cu sunete

un sunet alb îmi călărește mintea spre zarea albastră pe care unii compozitori de amănunte se cațără în părul gros și negru al lui sol; sol este mic, stă vara la umbra nucului trunchiul parfumat îi cântă acolo oda celorlalți cavaleri care și-au călărit mintea spre marea albastră/

un sunet gol pușcă umple noaptea bordelul și trece prin ziduri ca prin virgine, apoi trece prin sticle și le golește, ajunge în toaletă,

diminețile mele îngrozitoare și supa extrem de picantă de la servici îmi aduc pe buze o nouă borâtură scurt și la obiect pe mormintele voastre//

co(i)mpozitori de morminte albastre cățărându-și pe lună degetul mare, scărmănând acea frunte cosmică, scotocind prin ea după o gaură, nu tocmai o pizda, sus pe deal însă o evadare, adica o eva-dare din nou din mână în mână, până în groapa cu sunete din lună/ cineva rage, își ascute ghearele pe zăbrele, cineva nu doarme în grădina zoologică, pitonii își fâșâie inelele și maimuțele îi imită, își sssâsssâie sssunetele pe care le ssscot pe gură, nu e însă numai un sunet, nu e însă atât de simplu să-l scot

sus pe zăbreaua albastră cineva se eliberează de sunete//

zdreliți dinții pe mormintele voastre, dacă mormânt nu există nici dragoste nu există