casa lui zarea

casa lui zarea

si da, cu acest prilej imi venea sa ma topesc, sa borasc, poate mancarea sa fie de vina, poate parul de femeie fina pe care l-am inghitit si care la masa de pranz nu si-a produs inca efectul

si da, noaptea vine din nou, prea devreme, ma infasor in ea ca o patura in care dormeam cand eram mic, atat de mic, ca o celula cantand la chitara in prezervativ, incapere traumatizanta, uterul s-a strans in jurul creierului meu, si-a scos cilii si de atunci eu nu am mai gravitat liber decat cu buzele pe scoartele copacilor/

singurul lucru bun pe care l-am auzit a fost ploaia cantand pe trupul zambilelor indoindu-le, ploaia a sunat atat de simplu/ cateva flori in vechea gradina rupandu-se atat de simplu

cu prilejul asta m-am invinetit, un fel de apus pe care il pastrez pe bratul drept si din cand in cand il trimit jeturi spre cer, de culoare, simt cateodata nevoia sa ma privesc noaptea in apa prea putina adanca de sub pod, ca si cand as vedea acolo ochii tai, ca si cand m-as bucura atat de mult ca inca mai traiesti, ca inca n-am renuntat sa traiesc/

in ochii tai, iubitule, copacul meu cresc

cresc si ma intorc inot intr-o zi iute in apa putin adanca a ochilor tai

cantec, intr-o zi care s-a terminat prea devreme, un hot de ore s-a grabit si a furat-o din calendar, a tras-o de mana afara/ cand s-a facut seara i-a dat sa bea, spuse: \"vine primavara, iubita mea, bea, bea...sa nu vezi ceea ce stie toata lumea/ nu ma voi atinge de tine, nu pot, eu sunt singurul barbat care a ingenunchiat in fata ta, iubita mea, bea\"/ era un hol cu zile care nu se terminau, cu tablouri cu trupuri galbene pe pereti//

intr-o ora de toamna vreau sa aud planset, \" e tarziu in noapte, te intrebi daca ma intereseaza ca esti in baie si-ti speli urmele de sange si de vanatai de pe coapse, you are wonderfull tonight, just wonderfull, i guess we may have a party if you feel allright/ e atat de tarziu in noapte, te intrebi daca eu de-abia astept sa-ti vad ochii si sa dispar in ei, oare ce inseamna asta? e simplu cu semne de intrebare tatuate pe umar, coasa aceasta ma bate ca si cand as fi un creier pus pe nicovala, lama aceasta iubita mea, nu face nimic altceva, cateodata taie//

intr-o ora de vara vreau sa aud strigat, fasait de paianjeni catarandu-se straini pe craniul meu, sarind unii brusc de la un fals etaj, jos se aud craniile celor ce se izbesc--m-am intalnit intr-o zi cu ea, avea atatea sute de cranii la pranz, i se izbeau de sani ca omul-final trecandu-si mana prin par, inchipuindu-si ca doarme-- eu inchipuindu-mi ca dorm, durandu-ma cateodata sa fac dor, in-durandu-ma de si mai multe ori sa fac dragoste, lasandu-ma pe o canapea, somnul acesta ca ultimul val va spala plaja, va inmuia cilii albastrii de pe picioarele paianjenului grabit, e tarziu in noapte, bucurestiul bea si nu stie ca in el se ascunde intr-un secol un om cu berea sa

regii matinale, cupluri muzicale

mai lasa-mi pe umeri note banale

cum pentru nicioadata nu te-ai suparat

de mersul meu de clar de luna uitat

copii nemultumite, chipuri nedormite/ dar daca este gresit cu totul sa fim impreuna/ macar sora mea sa o facem pana la capat si de buna voie/ sa fie acesta secretul nostru trait impreuna

tarmuri-netarmurite asta este casa noastra/ sa traim pe valuri pana la sfarsit/ sa nu ne mai intoarcem in gradina metalica/ noi putem sa traim mai departe si sa nu ne desprindem de amintire, tu sa nu te desprinzi de mine

chiar daca uneori imi ies buzele dintr-un sfarsit de pamant, chiar daca acolo nu mai e fruntea mea sa o saruti fii cu mine, eu ma plimb mai departe in gradina nesfarsita de narcise

omul-final nu mai vrea sa intretina trupul si viata care a scanteiat noaptea in el cu atatea stele, o lunga plictiseala s-a instalat oarba peste rafturi, o palma de praf, cartile singure si inutile s-au dezbracat de fiecare amintire/ stiu atat de bine unde incepe o pagina si unde se termina, in parcul cu aleile in lacrimi, in fiecare lume care s-a facut praf si acum s-a depus in liniste peste carti, de aceea exista atata praf, pentru ca lumea multora s-a facut praf si vantul n-a mai stat, a luat-o si s-a inecat

cu totul gresit sa fim impreuna, oameni goi imbracati in alb, cateva scantei din ziua de maine, fulguind oarbe in creier/ unii nervi se odihnesc, altii se impleticesc, intr-o alta zi ploiesc, picaturi enervante la robinetul din aceasta amintire//

a fost o forma scurta si rapida de a rade visul in care ma urc din nou in copaci si te iau cu mine, uneori alerg prin copaci, cineva ma vaneaza cu pusca alba cu tranchilizante, asa ca sa ma urc in copaci cu tine ramane numai un vis

sa traim pe valuri pana la sfarsit, casa noastra se clatina, isi inchide si mai bine ferestrele, la casa lui zarea e liniste, privighetorile s-au stins