Anca Mortensen

Nicioddata n-am crezut ca o femeie poate plange fara lacrimi, iar noaptea poate plange cu lacrimile ploii. Pare un non-sens, dar durerea sufleteasca este asa de mare incat tot ce a fost normal

Sunt eu, femeia Port în ochi nemărginirea cerului, iar în suflet, am ascuns zbuciumul mării... Am primit, în dar, o viață Păcat! N-am fost învățată cum

- Ema! Pe tine te caută! Tânăra i-a zâmbit secretarei, întrebând-o din priviri cine era la celălalt capăt al firului. Sanda nu a știut ce să-i răspundă. I-a făcut doar un

Eu, o femeie imperfectă... te descopăr pe tine Într-un colț de vis, înfășurat în cuvinte. Întind mâna să te ating... te transformi în cântec

(recomandare: daca citesti acest text, asculta in acelasi timp sunetul unui pian) Cat de mult poate impresiona atingerea unui pian un suflet obosit? Maiestria cu care stie sa ajunga

Iarna mea imi da tarcoale... Atunci cand lumina a inceput sa imi scada in suflet, am stiut ca iarna isi gasise adapost acolo. S-a asternut tacuta, ca de obicei, ca un val intunecat, tesut

Soarele meu, Eu sunt un semn de întrebare în această lume saturată de culori, sunete și priviri, așteptând să te găsesc pe tine. Am ajuns în această stare, mirându-mă de tot

Se spune că prima iubire nu se uită niciodată și că această dragoste îți secătuiește sufletul, lăsându-te mai sărac, fără puterea de a simți, la fel de intens, a doua oară... Dacă un

Această povestire a avut la bază o întâmplare adevărată. Credea în destin? Spera că Dumnezeu îl va trezi din acest coșmar? Evenimentele

Iubite, uneori, mă simt liberă pentru că hoinăresc pe străzi fără nume... ba nu, sigur că au unul, însă eu nu-l cunosc. Mai pot să cred în aritmetica sufletului meu, conform căreia unu

În gândurile Lui, Dumnezeu m-a modelat din putere, sidef, culoare și lumină M-a așezat, ușor, pe fundul mării și mi-a dăruit suflet, ca la oameni.

Sfarsit de august. Sfarsit de vara, in acelasi timp, in acest colt de lume in care a ales sa traiasca nesilita de nimeni. Alti oameni, alte obiceiuri, alte perspective... Aerul

Lumină. Tulburătoare lumină. Copil răsfățat cu părul de aur, cu ochii de aur, cu mâinile din aur. Treci râzând și bătând din palme. Prin sufletul meu lași

Atunci când șefa m-a sunat să mă întrebe dacă mi-ar plăcea să fac un reportaj despre poluarea în Delta Dunării, am fost bucuroasă și flatată, în același timp, fiindcă s-a gândit

Lui Remo, Toamna, cu parfum de ape, s-a adunat, în ghirlande colorate, la fereastra mea. Gândurile mi-au amorțit, vrăjite de brumă În trup se ascund

Din ochi îți curg mărgăritare. Și ești atât de frumos, dragul meu... al meu, al viselor mele și al dorințelor mele. Te privesc uimită pentru că, niciodată nu am văzut un

Cuvintele se răsucesc spre mine fredonând un cântec de leagăn. Miezul nopții se prelinge printre copaci fărâmat în sfere de lumină albastră-argintie

Armand a ieșit pe poarta liceului sprijinindu-se cu mâna de gardul negru, din fier forjat, împleticindu-se. A stat de dimineață în sala

Miez de toamnă. Roșie, grea și parfumată de aroma fructelor. Intr-o sală de clasă, aparent obișnuită, așezați in bănci, liniștiți, cu un comportament impecabil, stau mai mulți adulți,

Ileana Sânziana a fost bunica mea. De fapt, în certificatul de naștere scria Ilina, dar atunci eram sub ocupație austro-ungară... De ce Sânziana? Pentru că avea cel mai frumos păr blond,

Ea... mare albastră și limpede în lumina proaspătă a dimineții El... pescăruș alb picurat pe aripi cu strălucirea ei Ea... singurătatea unduitoare din transparența

Cocorul meu, cu ochii mari, înlăcrimați, încercănați, ce dor ascuns te frământă și te sfărâmă în fiecare clipă? De ce te ascunzi în spatele

Fuioarele de nori alunecau ușor, prea departe, de privirea ei. Le urmărea, așezată în fotoliu, pe întuneric, cufundată în liniște. Ochii albaștri luceau metalic în lumina Lunii.