Sub semnul Luminii

Lumină. Tulburătoare lumină. Copil răsfățat cu părul de aur, cu ochii de aur, cu mâinile din aur. Treci râzând și bătând din palme. Prin sufletul meu lași urme întipărite adânc, apoi te întorci și le ștergi cu palmele. De ce zâmbești? Îți afunzi degetele și îmi prinzi aproape tot sufletul în mâini. Îl strângi în pumni atât de tare, încât îmi vine să plâng. Apoi, dintr-o dată, îl arunci deasupra cerului cântând și aștepți să întindă cineva brațele, să-l cuprindă... Dacă se ivește vreun doritor, te repezi țâșnind... nu care cumva să mă atingă altcineva. Lumină. Întotdeauna mă privești drept, perpendicular. Îmi iei toate amintirile rătăcite, le scormonești, le ameninți până fug de tine. Iar tu râzi și bați din palme! Într-o zi, voi încerca să te respir, chiar dacă te vei ascunde într-un ungher de vis... Dintr-o dată, s-a făcut întuneric. Bâjbâi. Simt o arsură pe buze. E sărutul tău... Când deschid ochii, afară abia a început o nouă dimineață. Din această cauză, te iubesc pe tine, Soare!