Anca Anghel Novac

Subiectul invita la meditatie indiferent cat de cunoscut ar fi. E un subiect actual.
Depresia la Romani a devenit exterminatoare.
Din ce in ce mai multe sinucideri. Din ce in ce mai multe disperari.
Ori se stie, una dintre temele importante ale filozofiei este intrebarea daca viata merita sau nu traita.Deci se poate spune ca textul tau are atingeri filozofice.
Poate ca depresia la Romani deriva din faptul ca poporul nostru inca isi mai pune intrebari importante…

Mh, lasand teoria la o parte, parerea mea e ca o natiune inca normal nu poate decat sa devina din ce in ce mai depresiva in contextual artificial, imperialist financiar, mincinos politic, individualist-egoist si speculativ al globalizarii. E o reactie normala.
Anormal este entuziasmul artificial si robotizat al lumii vestice care atunci cand va colapsa moral va fi pe nicaieri.
Anormala este dorinta aceasta acerba a Romanilor de a ne autodistruge, de a ne demitiza, de a ne “spalaci” identitatea si a ne lasa “cotropiti” moral de standardele vestice.
Cultivam o perpetua stare de frustrare.
Ne comparam mereu cu cei de dincolo. De ce ?
Nu vom fi nicioadata ca ei.
Si dupa atata suferinta si angoasa ar trebui sa ne dam seama ca nici nu trebuie sa fim niciodata ca ei.

Vlad momentul cu Stephanie isi are si el farmencul lui. Nu e important daca a fost real sau nu. E important doar faptul ca fantezia ta a putut alcatui un asemenea moment.
Fiecare episod din viata, indiferent cat de nevinovat ar fi, isi are partea lui de “holocaust” atunci cand ucizi din fantezie (in cazul tau) un moment care s-ar fi putut intampla dar poate altfel.

Am dat cu ochii azi de ultima parte a articolului care se sfarseste cu mentiunea ta despre Stephanie. Asa am ajuns sa citesc si primele parti. Superba incursiunea ta la Paris si minunat faptul ca ai avut ocazia sa cunosti niste oameni interesanti cu ochi mai mult sau mai putin frumosi.

De cateva zile nu-mi pot lua gandul de la Anca.
Revin cu speranta ca acesta pagina va fi citita de mult mai multi oameni.

Nu te bucuri Luminita, n-ai cum sa te bucuri atata timp cat \"nu percepi ansamblul din motive prozaice\" precum spui.

Constipatia, izmenismul, \"bazaconismul\" care apare mereu in poeziile tale
deriva din incapatanarea ta de a mesteri cuvinte/expresii hieroglife.

Dovada monstruozitatea de mai sus.

Poate ca in English bazaconia era mai “diminuendo”. Zic si eu.

Serban, daca era Bogdan prin preajma iti zbura fulgii cu poem cu tot de vedeai nu o stea ci mai multe stele... verzi.
Te-ar fi apucat de tot depresia. Deci ai noroc ca nu e prin preajma.

Pana una alta reperul despre care vorbesti poate fi Adrian. El spune anumite lucruri mult mai rafinat desi de multe ori in zeflemea.

Gargara aceea de cantec este pentru coriste probabil:
\"ne iubim numai atat: prin acei ce beau din noi\"
Serios ? :))

Tu scrii ca sa te ascunzi ? Wow, iti sta mintea in loc. Ma intreb de cine sa te ascunzi?
Memorabila lighioana acestui gand. M-a frapat sinceritatea.

Sunt atatea cereri de donatie care vin din tara incat am avea motive sa fim mereu tristi. Vestea ca si Anca Parghel este intr-o situatie dificila m-a intristat de tot. V-as incuraja si eu sa donati atat cat se poate si atata timp cat exista posibilitatea unei sperante pentru marea artista.

S-a scris atat de mult despre marele Poet. Articolul tau dovedeste ca inca se mai poate scrie.
M-a captivat lecturarea lui desi Zoe Dumitrescu-Bușulenga si opera ei ma nedefineste.
Iti recomand oameni verticali ce-au fost si inca sunt in amintirea multora precum criticul Ovidiu Cotrus.
Impresionanta lista bibliografica totusi.

scările sunt bătrân de înalte
iar accesul în turn e interzis semenilor
acolo intră doar cei care fac parte
din stratul superior al pământului
ai avut o idee genială când ai privit deasupra
dintr-o privire ai ajuns acolo la capatul treptelor
unde ti s-a poruncit să-ți lepezi magma
să deschizi gura pietrei
si să curgi ca un strigăt
până ce te-ai vărsat în apele mării
unde valurile ca niste brațe te-au legănat
te-au alăptat cu sarea lor albă
asa ai crescut
ai devenit un munte de sare
o pâine pe care se odihnesc
toți rătăciții acum

____________________________


De fiecare data ma fascineaza felul in care scrii in Lb Romana. Se simte o bucurie a mirarii ca poti sa te exprimi atat de frumos intr-o limba straina.
Mi-am permis sa rescriu poemul, imaginandu-mi ca te-ai nascut in Limba Noastra.
Iti multumesc.

Tel Dan

unele langa altele
frumusetea florilor
si fustele verzi ale arborilor de fistic
lotusul jujube
crabii minusculi
si fluidele pasari fosnind

langa moara de apa
in liniste
o salamandra de foc
domnea in gradina paradisului


Frumos. Cu siguranta daca am sa ajung vreodata la 2 ore si jumatate de Tel Aviv am sa incerc sa caut acest loc cu ape curgatoare, salmandre si pesti azurii pe care insa mi-ar fi greu sa-i mananc la restaurantul “Dag al HaDan” oricat de costisitor ar fi...
Multumesc.

Aceeasi obsesie a dealurilor bantuie si in acest poem.
Va citesc cu multa curiozitate si placere.
Imi plac forte mult imaginile sugerate si pulsul proaspat al poeziei dumneavoastra.

\"Dimineața clopotele se trezesc
În turla bisericii de pe Strada Șapte.\"

\"Bianca Marcovici este prima poetă israeliană de limbă română care folosește Internetul, respectiv tehnologia virtuală modernă pentru a-și publica și difuza poeziile.\"

Doamna Bianca Marcovici, dumneavostra chiar credeti ca aceasta afirmatie este adevarata? Of Doamne, Doamne....

de pe strune prelinse
arcușul proaspetei veri
cămașa ta albastră
culoarea dimineții
împrumutând


Citind, mi s-a facut dintr-o data dor de vara si am deschis fereastra.

Multumesc.

PS: Mai degraba bulina acestui poem si-ar merita titlul \" Camasa albastra\", o analogie cu \"Floare albastra\" a lui Eminescu.

Fragmentul:

\"să urăști așa cum urăsc eu
să te doară așa cum mă doare pe mine
să trăiești pînă cînd sîngele te bufnește pe nas\"

E o declaratie de iubire.
Sa urasti atat de mult pana cand, epuizand ura nu-ti mai ramane decat iubirea. Sa urasti napadit de prea multa dragoste de viata.

E doar o parere, fireste.

Atata timp cat din ziduri mai poate creste corabia unui vis sau a unui poem, e de bine. Zidul titlului tau e superb.

Lasa nu te ofensa asa. O parere negativa nu e o prostie. Chestiunea “canina” am exagerat-o in mod voit asa precum ai exagerat si tu scriind acest text. Vad ca nu ti-a placut. Pai nici mie. Asta e.

\"singurul lucru mai important e sa ma spînzur de suflet”

“eu mergeam la interviuri în costum jerpelit si pantofi sparti
usile se închideau de la sacou mai cadea cîte un nasture ca niste gloante lovind condamnatul sub privirile tatalui “

Sugestiv. Parca aud nasturii aia cazand ironic pe o pardoseala dura; parca aud ecoul/ igrasia acelei izbiri…

\"un cocos de gips care cînta de trei ori despartirea \" O metafora din care iar curge sange.

\"orice nastere mosteneste un strigat\" la fel si din aceasta.

Un poem ametitor.
Placut mult.

daca m-as transforma

Un poem neconvingator, viciat. Poate ca nu fac parte din categoria canina careia i se adreseaza. Poate ca daca m-as transforam in caine mi-ar place. Nu stiu. Zic si eu.
\"e adevărat că un câine face prăpăd la masă \"- nu-i adevarat
\"credința în altă violență\" - what about intr-o alta forma de iubire
\"crești prea repede \" - nope, cresti fara sens, cu ochii lipiti, precum spui.

Forma obositoate. Versuri lungi pe care citindu-le tot speri sa dai de ceva care sa te miste. Si-n timp ce citesti, te tot gandesti oare ce te-a manat sa scrii asa.
In fine, eu sunt doar un degustator de poezie. Degust vinul si pot spune doar da sau nu.

Din respect pentru tine ca autor, spun desigur ca nu.