Poezie
hands
4 min lectură·
Mediu
mărturisesc lui dumnezeu atotputernicul
și acestei foi
păcatele mele:
în fiecare noapte adorm visînd femei goale și
în fiecare dimineață mă trezesc înjurînd realitatea care mi se pare
un crăciun mizerabil petrecut departe de casă
în fiecare zi îmi doresc să scuip de la etaj trecătorii
invidios pe cei care știu că cineva îi așteaptă acasă
visez că îi dezbrac pe toți și-i las să umble pe străzi
mi-am mințit toți prietenii prefăcîndu-mă
că îi ascult cînd de fapt nu mă interesa deloc durerea lor
urăsc pe cei care primesc telefoane sau scrisori și
mă răzbun pipăindu-le visul sau sugrumîndu-i în versuri albe
pentru toate aceste păcate
nu-mi pare rău nu-mi cer iertare
vreau doar să am puterea să le săvîrșesc pînă cînd
dumnezeu mă va trage de păr și-mi va spune
că totul e simulare și
că poezia aceasta nu e poezie
e o mizerie dar
e satisfăcătoare ca penitență
*
pumnul meu în
pumnul mamei
frămîntat ca o bucată de pîine
copilul meu! copilul meu! strigă mama
spre trecători fericită
o țigancă cu părul crescut pînă la nori
vrea să-mi ghicească în palmă
cana cu care beau lapte s-a spart
nu-i nimic spune mama cioburile aduc noroc
copilul din mine învață să doarmă
e al meu! e al meu! strigă mama și brusc
se transformă în pasăre
*
pe fruntea mea mîna străinului
a murit
flexibilă și distrată
cu degete mici ca un copil oprit
brusc
din creștere
pe fruntea mea mîna străinului a
intrat
cu nerușinare în basm
lăsînd realitatea ca o rană deschisă
pe fruntea mea mîna străinului
a murit
fruntea mea odihnindu-se
în podul palmei ca și cum
ar fi locul demult căutat
orizontală mîna străinului a murit întinsă
ca-ntr-o prelungire a vieții
*
și mîinile mele nu mai au
carne
și mîinile mele nu mai au pe cine
să îmbrățișeze
și mîinile mele nu mai au arbori
în care să doarmă
la ce-mi folosesc mîinile dacă nu pot
întoarce timpul
să deschid o ușă
să sting lumina
să mă pipăi de răni
să-mi citesc în palmă izvoarele
crucile
sulițele
sterile mîinile mele în
căutare de oase
nu pot să respire
nu pot să se roage
nicidecum nu pot fi
lumînări
sterile mîinile mele nu pot să
mai crească
împăcarea trupului cu absența
mă face să tremur: îngerii cu nume de păsări
și-au luat zborul din cuiburi
*
eu nu vreau decît să mă simți
de fiecare dată cînd urlu
de fiecare dată cînd cînd tremur
de fiecare dată cînd mă întorc de pe-o parte pe alta
ca o felie de pîine prăjită
de fiecare dată cînd pierd și-mi pare rău
că nu am gheare să-mi crestez trupul
cu ora și numele celui ce pleacă
un fel de garou aplicat peste o rană știi bine
că ea există chiar dacă nu se vede în lumea mea cele
mai multe lucruri există dar nu se văd
puțin patetic puțin stupid frigul ăsta care s-a făcut
frate de cruce cu întunericul mă pătrunde
pînă la oase
uite
mi-e frică de viespi și păianjeni
comun inutil cîteodată mă-mbăt și-mi spun
că algocalminul e leac pentru orice durere cîteodată
mă joc de-a mortul îmi țin respirația cît pot de mult
eu nu vreau decît
să urăști așa cum urăsc eu
să te doară așa cum mă doare pe mine
să trăiești pînă cînd sîngele te bufnește pe nas
și te întrebi dacă e chiar sîngele tău ori e vin bun
pe care îl bei doar la sărbători
să-ți spun un secret tăcerea în care am fost aruncat
nu mai are secrete cînd se împarte la doi
eu nu vreau decît să mă placi
nu pentru că știu să vorbesc
ci pentru că așa e frumos să vorbești
despre plecații din viață
044.227
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- emilian valeriu pal
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 622
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 110
- Actualizat
Cum sa citezi
emilian valeriu pal. “hands.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/1786662/handsComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ANFragmentul:
\"să urăști așa cum urăsc eu
să te doară așa cum mă doare pe mine
să trăiești pînă cînd sîngele te bufnește pe nas\"
E o declaratie de iubire.
Sa urasti atat de mult pana cand, epuizand ura nu-ti mai ramane decat iubirea. Sa urasti napadit de prea multa dragoste de viata.
E doar o parere, fireste.
\"să urăști așa cum urăsc eu
să te doară așa cum mă doare pe mine
să trăiești pînă cînd sîngele te bufnește pe nas\"
E o declaratie de iubire.
Sa urasti atat de mult pana cand, epuizand ura nu-ti mai ramane decat iubirea. Sa urasti napadit de prea multa dragoste de viata.
E doar o parere, fireste.
0
RRDin sângele efervescent al gândurilor înalte cât o piramidă, înnobilate cu talent cromat și vitrificate prin șlefuire repetată, ai creat o poezie valoroasă și puternică ce rezistă oricărei critici.
Sunt impresionat de vâltoarea creativă în care am fost aruncat citindu-ți poemul.
Sunt impresionat de vâltoarea creativă în care am fost aruncat citindu-ți poemul.
0
EPCornel, textul e scris in momente diferite si are citeva pasaje scrise de mult, prelucrate.
Anvca, da, e partea aceea e o declaratie de iubire.
Razvan, multumesc de lectura.
Anvca, da, e partea aceea e o declaratie de iubire.
Razvan, multumesc de lectura.
0
o poezie cu multe nervuri care, din păcate, se diluează în finalul ei într-o \"puțin patetică\", \"puțin stupidă\", ură ținută în secret.
nu mi-o plăcut \"să urăști așa cum urăsc eu / să te doară așa cum mă doare pe mine\", tot așa cum nu m-aș simții bine cu două \"mâini stângi\". până la \"nu pot să respire / nu pot să se roage / nicidecum nu pot fi / lumînări / sterile mîinile mele nu pot să / mai crească\", (inclusiv) ai reușit să scrii o poezie faină.
frumos.
cu stimă, Cornel Ștefan Ghica