Amanda Spulber

π seamănă cu partea superioară a unei coloane, capitel. Dar ce legătură are cu boxul?

ultima strofă e superbă. Și prima e frumoasă. Partea din mijloc e așa și așa. Deci neapărat să o păstrezi pe ultima. Glumesc. E doar o părere. Evident că nu îți spun ce să faci. Interesant, nu m-am gândit niciodată la „dar” ca la „însă”.

Finalul mi-a plăcut cel mai mult. Foarte mult chiar. Ultima strofă ar putea fi singură o întreagă poezie prin ludic temperat și melancolie lucidă. Foarte frumoasă și „oglinda în care se reflecta pământul alcătuirii mele”. În rest e ok, dar parcă prea povestit pentru mine și nici nu aduce ceva deosebit. Așa mi se pare. Poate greșesc. Am și un mister de dezlegat. Ce e cu virgula după „dar”? Prima dată am zis că e din grabă, dar fiindcă apare după fiecare „dar” mă întreb de ce e acolo.

Axiomă! Dar stă oma în ea, nu omul. :)) Îi stătea bine și în axis mundi, totuși. Poate și în axele X0YZ. :)

Un concept. Sau poate nu. Ar fi prea ușor răspunsul.

Am salvat linkul. Ieri am ascultat doi autori: Liviu Nanu și Ștefan Manasia. Aștept cu interes și alți autori, precum și discuții, interviuri. Cred că, dacă s-ar putea adăuga și un chat, să se poată interacționa atunci când este o emisiune gen podcast, ar fi foarte interesant.
Am o întrebare, are legătură cu siteul de această dată. Va mai fi posibil să se adauge traduceri? Am căutat și nu am găsit cum.

Cu ocazia asta am aflat și de ce nu apar uneori steluțe. După ce am trimis comentariul am văzut că nu mai eram conectată. Nu am revenit pentru că știam că se poate recupera, dar acum aflu că tehnic nu e posibil. La mulți ani frumoși și efervescenți! Și cu acel discret zâmbet pe care mi-l imaginez de multe ori când îți citesc poeziile.

Cred că e interesantă ambiguitatea verbului a înșela. Aduce tenta ludică într-un discurs poetic și sobru, și elegant, și cald. Bineînțeles că mi-a plăcut ritmul. :) Și mi-a plăcut îndeosebi ultima parte care este cumva paradoxală. Fiindcă atunci când vorbești despre sfârșitul lumesc ca despre Acasă deja ești împăcat. Pe de altă parte, cât timp ești în lume, trăiești așa cum se trăiește în ea. La mulți ani! Să fie cu sănătate! Spor și inspirație! Nu se știe niciodată ce poate să aducă muza. :)

pentru că văd că sunteți indecis: apelativul este „Amanda” când scriu ceva cu care sunteți de acord sau „doamnă Spulber” când dau involuntar impresia că vreau să vă învăț ceva. Nu asta a fost intenția. M-am referit strict la mine, am vrut să accentuez faptul că nu îmi bat joc de un basm care îmi place foarte mult. În rest, „doamnă-domnișoarä” sună bine în poezia lui Nichita Stănescu unde nu există intenția de a persifla. Dați-mi voie să cred că asta a fost intenția, din moment ce, de obicei, vă adresați simplu cu „doamnă". Nu, nu vă învăț nimic. Îmi spun doar părerea.

Nu știam de acel palmier. Mi se pare un text cursiv, armonios. Poate la a doua lectură am observat unele părți cumva explicite, cumva redundante, cu toate astea mi-a plăcut în continuare. Îmi dă senzația că nu încearcă să impună nimic, doar se prezintă: mă asculți, mă respingi, tot aici sunt. Mi se pare interesantă și ambiguitatea care apare fiindcă autorul se adresează și unei singure persoane, și cititorilor în general. Asta m-a făcut să mă gândesc la felul în care cititorul poate dezmembra un text, poate cum am tendința fac și eu acum.

Poate vrei să revii aici:
„am ajuns și eu la punctul de glorie biologică, cînd uit că
atunci cînd scriu nu e nevoie să țin cont de reguli,”

să rezolvi cacofonia. Și cred că este: e nevoie să țin seama de reguli, fiindcă apoi vorbești de autocontrol. De fapt, te referi la limite impuse din exterior. Ar fi prea lungă discuția despre libertate. Cea absolută nu cred că există. Așa cum ar fi și discuția despre cum simte fiecare poezia.

Dincolo de asta, îmi place senzația (de echilibru și maturitate poetică) pe care mi-o transmite textul în ansamblu.

Am spus că Eminescu e prea important ca să îl afecteze felul în care îl parodiază Leonard aici. Asta nu înseamnă că un joc de cuvinte obscen și gratuit trebuie ignorat. Și mi se pare mai mult decât rezonabil faptul că textul e la Atelier. Am spus și că titlul pare a fi scris de un puști care a auzit de curând cuvinte obscene.
Poate Leonard va înțelege cum și-a stricat textul încercând să inoveze sau să șocheze. Nu știu ce intenții a avut.

și nu cred că ar fi un text chiar rău. Din păcate, asocierile pe care le faci îmi dau impresia de caricatural.

Mă refer la:
un basm cult (straniu și complex)
o figură faimoasă prin visceralitate
și un episod care îmi amintește de cel care a desenat, cu organul de făcut pipi, la iUmor.

Iar titlul... Titlul îmi dă impresia de pusti care a auzit cuvinte obscene și se distrează căutându-le peste tot.

Nu e neapărat vorba de Eminescu aici, fiindcă e ca și cum ai încerca să zgârii un munte cu un ac. Gândește-te însă la următoarea situație: scrii un text complex și îi pui titlul Făt-Frumos din lacrimă. Apoi vine cineva cu titlul pus de tine aici. Poți să îi iei textul în serios?

Ai făcut un joc de cuvinte obscen și gratuit. În ce scop? Pe mine nu mă atrage și mă împiedică să rezonez cu celelalte aspecte pe care le abordezi. Ca să nu mai spun de acel pleonasm sau tautologie, orice ar fi nu pot să iau sintagma în serios.

Poate vrei să revii asupra textului sau poate nu. Ți-am spus cum îl percep.
Typo: trasformă

Multe soiuri, multe rase,
pe pământ,
Merele-n plăcintă-s rase
cu avânt,
Iar călugării îmbracă
un cuvânt... la singular adică... rasă.

Nu am înțeles aici dacă e vorba sau nu de „pe care”. Înclin să cred că nu e.
„Când îți vei da suflarea ce Pasărea o urcă”
Iar la final ar putea fi „Pe tine... te strigă”.
Oricum, felicitări! Nu e ușor să scrii în această formă.

Chiar ar fi putut fi foarte frumos. Mi-a plăcut imaginea cu stelele cuie, mi se pare că redă dimensiunea cosmică, dincolo de absurdul cruzimii omenești. Din păcate, forțezi topica pentru a respecta cezura. Poate găsești alte variante care să sune natural. Iar penultimul vers nu îl înțeleg, nu văd legătura. Ultimele două versuri ar fi trebuit să fie o concluzie.

Mi-a plăcut mai mult de la „Plouă peste părul ei lung”. Am citit de câteva ori și tot aceeași senzație am: că începutul îngreunează cumva drumul spre partea a doua care chiar mă absoarbe în atmosferă fără dificultate.

Într-adevăr repetiția „schele, schele de sticlă...” nu sună prea bine. Am modificat. Aș păstra restul din mai multe motive: să repet „refăceam” nu îmi sună bine, iar „reconstruiam” face trecerea de la puzzle la o construcție mai mare și la schele. „Schelele” (articulat) iar nu îmi sună bine, o dată fonetic, apoi fiindcă le particularizează, iar eu ținteam (involuntar sau nu) spre generalizare. Dar poate nu mi-a ieșit. „Încă în picioare” sună ușor a tautologie, dar aș fi vrut să întărească ideea că încă se mai putea interveni pentru a le stabiliza. Poate din nou nu mi-a ieșit. Mă gândesc, mai încerc. Mulțumesc mult pentru semn și observații! E important să afli cum e perceput textul.

Nu știu nicio vietate
De acest soi.
Concluzia: iar am nevoie de un indiciu. :)

M-a făcut curioasă despre ce scrie în text, chiar dacă absurdul era anunțat de la început. Cred că e „doar”, nu „dar”. Și acum mă întreb dacă numai în Sud apare această particularitate. Nu mi se pare că se integrează în text, fiind vorba doar de formă, strict de formă, dar aș putea fi subiectivă. Deși m-a amuzat un film în erau satirizate toate regiunile, fără discriminare. Oricum, un text interesant, așa cum am zis.

Ți-am lăsat un nou comentariu la textul „O pamfleată de prima vară”. Nu știu unde e. Am intrat din comentarii. Comentariul meu a fost o glumă, ca și textul tău. Era clar că e scris cu greșeli în mod intenționat, ca un sarcasm la adresa celor care scriu greșit.