Alina Mihai

ei, cum ar fi să-l cauți pe Isus toată viața și să dai de el într-un cimitir? În cel mai neconvențional dintre cimitire, imaginea Mântuitorului e pe măsură.
cu cât te apropii, cu atât e mai înalt.

\"vorbea despre verbul \"a veni\" și se temea că lumea a înțeles greșit\" - e cheia de boltă a întregii metafore și unul dintre cele mai frumoase,prin stranietatea lui, versuri pe care le-am citit în ultima vreme.

vocea autorului se integrează, de asemenea, perfect printre celelalte epitafuri, poezia devine ea insăși un epitaf.
nu prea știi din ce dimensiune vine glasul și asta e puțin înfricoșător.

ps. de regândit \"urlă într-una\"

mă pasioneză modul în care se realizează transferul de influență, de colo colo. nu vorbesc aici de împrumutul intenționat, ăsta e un subiect trist, interesant doar din perspectivă psihopatologică.

nu, nu am nici cea mai mică îndoială că nu ai copiat de la Alex. încerc doar să îmi explic mecanismul care te-a determinat să exploatezi aceleași concepte. e clar de mult că într-o comunitate oamenii ajung să semene foarte bine și chiar să nu-și dea seama de asta, dar, pentru că habar nu am de când sunteți fiecare aici, nu pot specula acest aspect.
ambele texte sunt scrise în oglindă, vehiculează aceleași imagini, deși au mesaje diferite.
gastronomic vorbind, sunt două platouri cu gusturi diferite, gătite cu aceleași ingrediente.
credeam că e o descoperire măcar amuzantă, dacă nu interesantă.

\"mișcări domestice de jur împrejur
mâna care toarnă cafea prin gura de aburi\" - Alexandru Gheție

\"îmi place să torni în ceașcă încet ceaiul fierbinte?
să te văd prin aburul lui \" - florin caragiu

voi merge mai departe, comparând poezia \"am ajuns, dilara\" cu cea de mai sus.

cea, aici - cafea, dincolo
abur - abur. și colo și colo
întuneric, lumină, fascicul - lumină
bibliotecă, povești, obișnuințe- mișcări domestice
foc - mâini calcinate
cicatrice, rană, cusute pe viu - mângâieri ascuțite învelite în sânge, pansament, spital
apă, plutire, vâslă - pământ

de parcă te-ai chinuit să o rescrii pe dilara schimbându-i rochia.

dar chiar nu am zis nimic de rău. a zgândări e crezul meu poetic. aș zice asta, firește, dacă aș avea încredere în mine.:))

nu pot fiindcă sunt complet pe dinafară.
nu înțeleg nimic din primele trei versuri. nici numele proprii nu-mi spun nimic.
mai departe totul curge lin are miez si formă.
însă nu-mi dă pace senzația că eu fac poezia asta, nu autorul. care-mi dă o pistă doar pentru a fi sigur că nu-l urmez.
porcăria e că și eu am făcut asta, nu o dată,însă abia acum receptez din plin efectul. care efect, cel puțin la mine, acoperă mesajul de dincolo de cele trei incriminate versuri.
indiferent ce ai fi zis, tot dragonul, fata, negustoru etc sunt importanți.
dar despre ei nu știm nimic.
e un fel de de-a sublinia că despre ce e cu adevărat important, nu se poate vorbi cu adevarat.
dar, incă o dată, am senzația că eu fac poezia.

personajul acesta e de o superficialitate cruntă. vorbește în sentințe (excelentă aia cu \"marile iubiri se nasc întotdeauna la distanță\"), se duce la târgul de carte ca să se simtă frumoasă, se fardează ca o vampă, se lasă agățată pe net cu aere de femme fatale și face sex la prima întâlnire, după ce se pregătește îndelung pentru asta (se spală, se parfumeată și își pune chiloți cu dantelă. mov!) și-n final mai adaugă unul pe listă. limba română literară îi este destul de străină (\"îmi fac duș\")... plină lumea de pițipoance, plin și facebookul.
fain text!

mi-a plăcut ce am citit, de o parte și de alta al lui \"nu\". rănile și aparența de sănătate ...
la final mi-a dat că \"s-a sfârșit, dilara...\"
nu aș zice \"spitalul de pe stradă\". dar nu are atâta importanță.
aproape că mi-a părut rău că am primit mură în gură ultimul vers.

Dacă ați scris textul acesta când eu aveam câțiva ani și mulți de aici nu s-au născut, noi, cititorii dumneavostră, abia acum l-am citit. Cu Goole la dispoziție. Trebuie să recunoașteți că un jurnal de călătorie care ne dă informații pe care le putem găsi accesând wikypedia, nu e tocmai atrăgător. Acum trei zeci de ani, acesta ar fi avut, probabil, un alt impact.
De aceea - permiteți-mi o sugestie - poate nu ar fi rău să îl rescrieți, valorificând la maxim trăirile personale în \"pastile\" de amintiri. le-aș citi cu mare plăcere, știut fiind că același loc se olgindește diferit, când diferiți sunt ochii ce-l contemplă.

\" „oameni fara dumnezei” nu e doar o concesie de dragul rimei. Cu expresia „n-are nici un dumnezeu” esti familiarizata? Dumnezei, aici, se refera la altceva. Incearca sa vezi dincolo de constructii.\"


da, îmi este familiară sitagma \"nu are niciun dumnezeu\", nu și \"nu are dumnezei\".
am înțeles și că se referă la altceva, mi-ar fi fost de ajutor să știu la ce. dar e-n regulă, știu că multor poeți le displace să explice.

mă bucură mesajul tău. dar nu-ți înțeleg obiecția la topică. pentru mine e la fel și-așa ... și-așa. ba am ezitat mult fiindcă îmi sună aiurea \"c-o pană\" (copan?) iar \"cu o pană\" nu rezolv prea multe. pierd din ritm și tot aiurea-i.
după vreo zece minute de căutări, am lăsat-o cum a căzut. mare minune-ar fi să găsesc soluția...
prima poezie nu a mai apărut nicăieri.
dacă vrei să afli unde am publicat-o pe asta și sub ce nume, e destul să pui câteva versuri în google. aș spune eu, dar nu cunosc politica site-ului și nu vreau să greșesc, făcând reclamă aiurea altui spațiu, când nu asta am în minte.
mulțam și scuze că te trimit pe coclauri.

am uitat să explic rolul conjuncției \"ci\".
e adevărat că în principiu e adversativă. eu am folosit-o aici cu o valoare pe care rar o ia, dar e consemnată în dicționare, și anume consecutivă.
când e sinonimă cu \"prin urmare\".

alta decât cea desemnată de Otilia.
\"nu-mi făceam stres\" e incorect... \"nu mă stresa, deranja aglomerația\"

ps. vreau să fie ceva un lucru și declar că o spun întrucât am ceva experiențe nefericite cu receptarea comentariilor mele. subliniez că tot ce scriu nu vizează umilirea autorului pe care nu am motive să nu-l respect, chiar dacă spun lucruri care nu-i plac despre textul pe care l-a scris.:)

m-a păcălit titlul. zic asta fiindcă nu e nicio impresie din Beijing aici. sau nu am găsit-o eu.
aflu că există mulți bicicliști, mi se spune asta de două ori.
dar o știm cu toții. de la televizor.
putem afla cum se zice bună ziua, în chineză, de pe google.
tot de pe net putem afla și câte milioane de locuitori are.
din câte știu eu, asprimea limbii nu are legătură cu greuțățile prin care au trecut oamenii, ci cu modul în care se realizează (aspirația aspră) diferențierea consoanelor.

\"Aceștia ieșeau din case muncitorești, plecau undeva spre o fabrică, sau un alt loc de muncă, iar seara se întorceau spre casele lor, de fapt spre dormitoare.\"

acesta este un exemplu valabil peste tot.

\"Dacă ne rezumăm doar la cele ce-am descris până acum, vă întrebați: Atunci unde este faima acestui oraș? Trebuie să mai așteptațiDoar după vreo lună - două de locuit în Beijing, vom simți adevărata putere economică și socială a acestei uriașe metropole.\"

dacă povestea dateaza de 34 de ani...asta e cam aiurea, să mă iertați.

fără să știi despre ce e vorba, uite la ce mă trimite titlul... un copil nenăscut, o relație chinuită cu divinitatea, a chema cu sens de a numi sau a striga...trebuie să văd despre ce e vorba! excelentă alegere!
și văd drumul crucii, drumul iubirii. sensul sacrificiului. iubirea, ca religie. chipul iubirii, ca icoană.
apreciez subtilitatea mesajului, virtuozitatea și curajul autorului și mă mir că nu-i nicio stea aici.

dacă e rimă, atunci nu rimează \"otravă\" cu \"întreagă\".
\"oameni fără dumnezei\" știu că e o concesie de dragul rimei, dar eu n-aș face-o.
dacă există \"oameni fără dumnezeu\", sintagma \"oameni fără dumnezei\" nu mai înseamnă nimic. expresiile de acest fel nu fac pluralul la întâmplare.
în ultimul vers as prescurta \"nu aduc\" la \"n-aduc\". în ultimul vers ai o silabă în plus față de precedentul.(la fel și în strofa a doua)
faptul ca nu ai același număr de silabe - am numărat 17, 18 19 - zgârie puțin urechea.

aș mai avea de zis ceva despre cuvântul \"amant\" care în limba actuală a pierdut mult din sensul pe care-l avea atunci când a fost preluat din franceză. azi, are o conotație negativă evidentă și traduce mai degrabă o relație ilicită, decât ceea ce spune dicționarul.
când spui ca x și z sunt amanți transmiți că măcar unul dintre ei e căsătorit, nu?

- iți dau dreptate, descântatul cu pană, poate fi și - chiar e - învechit ca îsăși practica descântecului. ce-am avut eu în minte, era o altfel de pană. pana zeiței invocate mai sus, care nu poate avea funcția pe care i-am dat-o eu. contradicția asta ar fi trebuit să sulinieze tardivitatea, inutilitatea apelul la o divintate căreia, așa cum am spus, îi lipește atributul pe care i-l ofer eu. mor de ciudă că n-am reușit.
- cu voma, iar inclin să-ți dau dreptate. e un nonsens în limita celui pe care l-am schițat mai sus.
încercam să sugerez drumurile închise,\"precum în cer așa și pe pământ\", într-o analogie cu modul în care se prezintă matul pe tabla de șah.
- pentru lipsa diacriticelor, mea culpa. mă tem că e deja un semn distinctiv, deloc simpatic.
- mulțumesc pentru tot și sper să pot păstra ce apreciezi la mine.:)

bucuroasă că ți-a plăcut.

am citit un text cu două niveluri de receptare.
personajul face parte din acea categorie de oameni care nu coboară niciodată în sine. deprins să dea vina pe aparențe, decide că de aia e el un nimeni în viață, fiindcă are un nume banal care nu atrage nimănui atenția.
autorul își transmite mesajul în cel mai original chip, atunci când, deși vehiculează o mulțime de nume, \"uită\" să ne spună chiar numele personajului. faptul că nu haina (numele) face pe om devine, la sfârșit, evident.
nu ai șanse reale de reușită decât fiind tu însuți, ne spune autorul.

la palierul următor, lucrurile se complică. \"Barbilian\" ne ridică sprânceana și ne apropiem de adevăratul mesaj al acestor rânduri - o critică severă la adresa superficialității din lumea literelor din toate timpurile.


foarte bun textul, bine ticluit mesajul, frumos strecurat printre rânduri.

ești, în ochii mei, dincolo de capcanele astea facile.
mă bucur de regăsire.

intenția mea e să verific dacă pot transmite emoții în cât mai puține cuvinte și, ideal, cât mai simple.
e o bucurie să aflu că nu ratez în totalitate.
poezie e, pentru mine, atunci când emoția trece prin cuvinte, nu când le-o ia înainte.