Alina Maria Ivan

e amurg al reveriei netrăite vărs visele în timp mă trezesc în aburi cu aromă de piele udă de tine ai călcat prin trup și pașii tăi îmi spun că a fost un altădată al reveriei de

femeie-înger femeie-demon fumez o țigară după ce te iubesc dimineața spăl vase apoi îmi dau parfum de autobuz urăsc oamenii pănă la mijlocul zilei obosesc de mai multe ori aleg să am copii mai

cea mai bună zi când tăcerea avea cuvintele ei când oglinda te arăta pe dinăuntru când îți creșteau aripi neînchipuite când privirile aveau viața lor cea mai bună zi când lumina nu venea de

nopți de dragoste nopți de uitare nopți cu lună plină nopți fără lună nopți cu gânduri despuiate nopți cu gânduri iele nopți cu tine nopți fără tine nopți cu Miller, nopți cu Steinbeck nopți

o clipă doar apoi tăcere de plumb neagră rece îmi aștept trupul lăsat în calea ta nu știu cine ești te am doar în partituri neterminate în degete pe pian sânul meu te-a uitat cuibărit

e grav mă aflu într-o dilemă existențială continuă nu mai pot trăi fără dezumidificator plec cu toate poemele în spate să îmi iau acest aparat indispensabil vieții plămânii mei răniți de tutun

undeva înăuntrul meu port un înger fragil nu e de porțelan, nici din sticlă nu e uneori vine și îmi vorbește își așează aripile peste fruntea mea discutăm de parcă e ultima zi azi se plimbă

am încercat de prea multe ori să fiu trează într-un câmp cu maci n-am știut niciodată regulile iubirii mai târziu le-ai scris tu în piele acum îmi înghit toate lacrimile și tac stau ca o

când te văd nu pot spune nimic păsări mari purpurii trec pe deasupra noastră și eu încă tac îmi cauți inima cu gura nu este acolo unde știai s-a mutat departe în tărâmul fiordurilor într-un iglu

o fotografie pe retină un suflet cald stă de mână cu un gând nostalgic sufletul unei femei e lipsit de celulită trupul de cele mai multe ori nu în pielea ei cu miresme de oleandru intri numai

astăzi nu am inspirație sunt un pescar fără undiță un ulcior vechi fără apă habar n-am despre ce să scriu poate despre cum îmi umblai pe pleoape cum te chemam între cearceafuri adormite cum

O să mă fac mare, o să-mi crească brațe puternice Ca tulpinile copacilor pe care i-am visat Când am deschis ochii. N-o să mă mai împiedic de prag Genunchii n-o să-mi sângereze pe ziarul

vreau să înțeleg de ce nu vii spre mine de ce drumurile pe care le alegi te duc mereu departe ca și cum sângele din venele mele nu curge pentru tine vaporul pe care ești rămâne mereu prins în

Mă plimbam într-o zi cu ferestrele deschise la ochi Și nu vedeam nimic de ștergătoare Oamenii mă priveau cu ferestrele închise și-mi spuneau Că nu văd nimic. Mi-am oprit ștergătoarele și am

ne mințim în același cerc de foc nori ne zgârie umerii înghesuiți între cer și ce a mai rămas din pământ mimez bătăile inimii mă învelesc cu uitare îți văd ochii nu-ți recunosc sufletul

timpul tace doar când e vorba de noi doi s-a plictisit clipa de tristețe azi toate aripile se frâng sângele își caută frații lăsați prin lume iubirea e copil orfan plânge ghemuit lângă

în copacul nostru fericirea se măsoară în muguri nimeni nu știe cum existăm noi printre flori de măslin dincolo de fereastră da. fereastra. cea pe care o ții închisă în palma

nepotrivire de caracter între mine și lume plec căutător de izvoare aici nu mai am nimic de spus de dat crucifix uitat într-o biserică veche preot batrân cu palmele lipite în rugăciune

n-am așteptat niciodată momentul potrivit mereu m-am îndrăgostit de el nu iubesc bărbații numai unul imperfect îi ador defectele sunt ale mele toate i le mângâi în zori când păsările încă nu

nu ești niciodată singur stele îți vorbesc îngeri îți calcă ușor pe umeri casa ta nu e niciodată goală răsună și acum vocea mea ea promite că nu ești niciodată singur urmele pașilor mai sunt

eu știu cuvintele pe care nu mi le spui și astăzi nimic nu mai e la fel dincolo de pielea ta sub care toate păsările iubirii au cuib am uitat tot nu îmi aduc aminte sărutul sărat nici

dincolo de biserică e dumnezeu în mâinile mamei în pipa eternă a tatei în razele ce împung fereastra dincoace de altar e dumnezeu în pântecul femeilor în aripile desenate de copii în aburii

Cu băieții mei Nu mai vin tâmpiții ăștia și le-am zis la nouă fix în fața blocului! Și iară stau degeaba să-i aștept, că altceva n-am ce face seara la ora asta când mai-mai că se-ntunecă! O să