Fereastra

am încercat de prea multe ori să fiu trează într-un câmp cu maci n-am știut niciodată regulile iubirii mai târziu le-ai scris tu în piele acum îmi înghit toate lacrimile și tac stau ca o tâmpită în fața unui geam care dă doar spre un gol imens exact ca fereastra spre tine mi se pare penibil ca după atâta timp încă te mai urăsc caut să smulg nu știu ce rădăcini ale unei habar n-am cărei iubiri dar încă sunt aici cu luna între sâni cu durerea bine prinsă de încheieturi vorbele tale îmi sparg încă liniștea le hrănesc cu ură le îmblânzesc cu hohote isterice apoi le alung înspre ieri iubirea ta e cămașă de forță am rupt o curea să am mereu senzația că scap mă zbat între ziduri albe iar tu râzi de dincolo de timp te văd cum ascuți pumnalul nepăsării îl înfigi acolo unde mă sărutai și cânți refrenul jalnic al uitării mâine voi fi tot la fereastră