Alina Manole

Felicitari! Ma bucur sa aud ca volumul tau este la Bookfest! Si sper sa il gasesc si eu aici. Mult succes!

Remarc in special prima strofa si mai mult, ideea din primele doua versuri mi se pare inedita. Frumos poem.

Felicitări din tot sufletul! Te așteptăm cu drag la Iași!

Dana, voi tine cont de observatiile tale, ai dreptate...


Anca, ma bucur ca ti-a placut textul! Si eu sunt bucuroasa de semnul tau aici!

O sa scot calea pruriginoasa, poate o inlocuiesc cu ceva, daca imi vine o alta idee. Ma bucur ca ti-a placut versul 5. L-am pus anume! :)) Glumesc.
Multumesc frumos!

Carmen, multumesc frumos, e viata noastra, ca o trece usoara prin cele lumesti...

Adriana, ma bucur ca ai trecut pe aici, chiar e fascinant domnul Pa! Femeia e doar o oglinda... :)

Silvia, puricele ca in basme si ca in Kiev, potcovit :)). Il scarpin sau il spal, ma mai gandesc, pana la volum. :)

Va multumesc, onorata de comentariile voastre aici!

Ionela, multumesc pentru aprecieri, intr-adevar, s-ar putea spune ca poezia incepe cu o lume reala, da. Buna idee!

Faza cu orgasmnul strica poezia, dar daca asa o fi fost... chiar nashpa. La urma urmei, nu intereseaza pe nimeni de asta, nici macar pe actualul sau exul. Ete cam asa ar suna o poezie:

după dimineață vine seara și apoi iar dimineață fumez o țigară înainte una după
fumatul rămâne singurul viciu constant fumez
mi-e frică de mașinile care trec mi-e frică înainte
și uneori chiar nu știu de ce mă prind
îmi acopăr fața cu mâinile

mi-aș dori să fiu fericită și proastă și să țin lângă mine
oameni frumoși buni și drepți care știu să mintă
ca o mânăstire în care nu a fost zidit nimeni


Sa nu te superi prea tare. Mai trec, tu mai scrie.

Multumiri cu scuze pentru ca am scris atat de tarziu aici... Problema e una tehnica, folosesc alta adresa de email si nu o pot modifica pe cea veche de pe site, unde primesc instiintare pentru comentarii...

Evident ca primul vers si ultimul vers sunt cele mai bune, in rest, e prea repede expusa idee, prea succint. Dar de cand am citit-o prima data, acum ceva zile, mi s-a parut impresionanta, o resurectie pentru dragoste. Dar nu cumva este ceea ce facem mereu?

Prima data l-am intalnit live la o lansare de carte, era intr-o vara, acum cativa ani de zile, si era o intalnire mai restransa, intre scriitori din Iasi, in gradina Casei Pogor. M-au invitat si pe mine sa stau cu ei la masa, erau, pe atunci, directorului Muzeului, Lucian Vasiliu, mai erau acolo Ioana Cosereanu, prietenul Liviu Apetroaie si altii, cunoscuti, insa eu tot mai simteam oarecum stinghera, printre ei. Apoi veni Cezar Ivanescu si toata lumea dori sa fac cunostinta cu domnia sa, probabil ca eram singurul personaj necunoscut din grupul lor. Asa ca am facut cunostinta, am dat mana, am schimbat cateva cuvinte, eu i-am povestit cine sunt, ce fac si ce dreg prin lumea asta a poeziei, si probabil ca incurajarile primite din partea lui Cezar Ivanescu au contat si au ramas undeva in mintea mea...

La astfel de vesti nu stii cum sa reactionezi. Parca nu ar fi reale. Nu iti vine sa crezi si speri ca sa vina cineva, apoi, sa iti spuna ca nu e adevarat. Dar nu mai vine nimeni.

înfășurată în mantia-mi, urmam o cale,
trupul-mi era curb tocmai acolo unde pământul
se găsea a fi atât de rotund, încât
dacă întindeam mâinile, oamenii intrau
în cupa lemnoasă a pântecului,
sfântul meu graal pentru apă sărată de mare,

cu toate acestea, mă întorceam,
lumea începea o zi nouă, întindeam un cer
jumătate apă, jumătate coajă de nucă,
întindeam în pământ, jumătate călcâi
sau forma scoicii,

lumea devenea albă, noi deschideam o carte la mijloc,
apoi se făcea că duceam în dar o picătură din oceanul mirării
strâns emisferic într-o nucă, jumătate nucă, jumătate ceva
atât de frumos, încât nu se spune în poezie.

undeva din spatele meu răsărea soarele și
acest lucru se reflecta în ochii domnului Pa

Singurul care nu merge e titlul. In rest, nu e nimic de schimbat aici, desi cu ceva clisee, e un poem care place asa cum este si pe care il recomand spre citire.

Aseara ma uitam in ochii unui caine si el in ochii mei si ma intrebam oare cainele stie ca ne uitam unul in ochii celuilalt? Ochi mistici. Ar trebui sa facem si noi, poetii, ceva practic. Sa construim ceva. Un vapor. O barca. O banca. O singuratate intreaga. Cam asa am inteles. Frumos text.

Felicitari pentru aceasta povestire. Ma bucur ca ai scris-o si sa o citesc si recitesc aici. Astfel, ma voi bucura mereu ca am fost si eu prezenta la lansarea cartii lui Liviu, la Rosiori.

Frumos poem, superbă dedicația! Ai scris aici:

\"femeia aceasta strigă după ploaie ori după îngerul care așteaptă numele să vină acasă\"

un mare adevăr într-o metaforă reușită. Îl simți?

Foarte interesant acest experiment al tau vizual. Mi-am cam sucit gatul sa citesc ce scrie pe maner. :)

Mă bucur de gândul tău frumos aici, sunt onorată. Și eu țin mult la acest text.

Nu e chiar mereu 1 aprilie :) si nici nu trebuie sa asteptam sa treaca 1 aprilie pentru a spune cuiva. Ai dreptate cu prima strofa, acolo unde exista iubire, exista si ura, atunci cand isi baga coada orgoliile. Incearca o restructurare pentru a doua parte a poemului.

Adriana, multumesc pentru gand. Domnul Pa este si el om, desi e personaj. :)