Alexandru Gheție

foarte fain textul, îmi place cum ai concentrat aici, cum se ajunge atât de simplu la aparenta ”liniște a acestei alte zile” :)...
pentru că undeva, ascuns în dimineața unei ultime alte zile :), au loc frământări dintre cele mai mari...
cred. mișto
la mulți ani!

foarte fain textul acesta, silvia.
pare construit acolo unde ”între luciditate și nebunie
nu mai rămâne decât un mers pe sârmă”
îmi plac încercările acestea de a surprinde cât mai exact o stare.
iar ce pleacă din ”depresiune” și e atent conturat merge mereu...
nu sâcâie deloc ”nimicul” acela, practic pe el mi se pare că se țese și toată starea de aici. depresie, imposibilitatea găsirii unei soluții (imaginea nu se mai întoarce aceeași), nebunia, suferința... și totuși, și totuși...
dragostea, dreptul la ea
”eu mă cred încă buricul pământului
și dragostea mi se cuvine tot din nimic”
o dragoste din nimic, une din care să nu-ți explici nimic, pare singura soluție. ori explicație, nu :)

lavinia, mulțumesc pentru semn :)
într-adevăr, acolo unde realul cu imaginarul...
e nevoie de ea

alina - da, doar pentru a scoate așteptarea în relief :)
m-ai făcut curios cu finalul acela...
ai dreptate, nu este vorba despre femeia cu papagali. până la urmă orice femeie își are papagalii ei :)

seară plăcută,

da,
este un text de stea.
acum mă întreb de ce trebuie să argumentez asta, de ce nu e suficient să-mi placă și atât. de ce trebuie să spun cât e de faină ziua- jumătate de pulover :).
serios, mi se pare că ai reușit aici să redai perfect o stare, ai surprins acele detalii care contează pentru întreg, nu ai nimic în plus.
un slalom frumos printre metafore :)
fiecare grupaj mi se pare o poezie în sine și mda, pesemne că dragostea e o ”alunecare” :)
”ca alice în groapa de iepure”

e un text bun acesta, îmi place cum se spune pur și simplu, cum se sugerează. uneori riști să spui totuși prea mult și așa cred că explici inutil. silvia are dreptate cu finalul acela :).
iar ultimele trei versuri merg foarte bine și la început. dar, firește, fiecare are câte o opinie :)

poate că unii ar spune că e ușor a scrie versuri :)
poate, dar nu așa...
nu așa firesc, nu așa lejer ca acestea de aici
și nu un final atât de ”izbitor” :)
e mișto impresia cu care rămâi după. starea pe care o ai citind, re-citind...
îmi place că nu te pierzi prin metafore, dar, curios, mereu ajungi la ele.

mădălina - mă bucur că te-ai abătut de la ce ți-ai propus. e o variantă faină. cu în timp voi reflecta :). mulțumesc
florin - la amorțirea aceea am vrut cel mai mult să ajung. dacă se simte asta și dincolo, e bine. mulțumesc :)
raluca - mă bucur că ți-a plăcut :)

îmi place foarte mult ultimul grupaj. plus o serie de secvențe din primele grupaje. observ că acest corb (uneori chiar roșu) te asistă la scrierea ultimelor texte :). e ok, pentru că mi se pare un element sugestiv, e ceva care se poate transforma mereu, spune mereu ceva nou.
”un fel de corb
se cuibărește sub ochi întinde
aripile capăt gene, un pocnit
de degete și ciocul lui,
daltă și baros, îmi desface cu grijă
privirea” - foarte fain...
- sunt aici și unele salturi. e bună prima parte a celui de-al doilea grupaj, mai slabă mi se pare a doua parte însă. de la ”nu-mi vine în cap niciun personaj”...
dar asta e doar o părere, of course

-fără unele chei care par să deschidă prea mult anumite portițe ar fi un text reușit - ”Mă doare fiecare centimetru de carne și de suflet” (e în plus și deloc sugestiv); ”umbre veștede pe chipul ei” - la fel, nu mi se pare potrivit, mai ales că este suficientă imaginea cu mâinile; vântul ăla ”vânăt” - hmmm; ”Tac și eu, cu lacrimi” - acele lacrimi strică tot :)
+ ai secvențe foare bune aici, creezi o stare și ai unitate. e natural, de aceea cred că unele imagini pot lipsi. doar acelea care încarcă, apasă și încearcă să impună starea respectivă. mie îmi place cum ai folosit semnele de punctuație aici, cum întrerupi, cum textul pare să își câștige un oarecare rit, mai puțin virgula de după ”hârtii” - ”Mă uit la frunze și hârtii, cum...”. În fine, mai trec și mai spun

e un text care te lasă gânditor în fața ecranului...
fiecare grupaj se construiește de la zero și respectă în același timp unitatea aceea de esență. totul se schimbă și pre-schimbă, totul intră într-o nouă vârstă. e apăsare, e spațiul strâmt al înăuntru-lui, să-i spun așa.
îmi place în mod deosebit grupajul:
”umerii albi zăpada
care nu e încă, destul pereții oricum prea aproape,
mătase
mătase
înfulec pe fugă până-n tavan
mincinoșii au steluță în frunte dumnezeu le-apleacă cireșii
le umple buzunarele cu tot ce-ar fi putut altfel
ți-arăt cum fac un omuleț din două degete
și merge pe mine sus-jos”
o atmosferă foarte bine conturată, ceva între real și ireal, dar nimic forțat, ieșit din firesc...
las o stea ca să ajungă acolo unde îi e locul. nicidecum înăuntru :). ca să nu evităm Adevărul...

alex

cred că ultima strofă închide super întreg textul, ioana
vezi un typo la ”căuamt”
e sincer, curat. poate se mai poate lucra pentru a-i da forma aceea finală, de hârtie :). dar tare cred că se va duce din firescul acesta de care încerc a mă sprijini și eu...
am râs la ”un motan fără un ochi”.
în fine, nimic forțat aici.

îmi place textul acesta tocmai pentru că readuce imaginea aceasta sufocantă a îngerului. dar, firește, sub o altă formă. îngerul devine aici o metaforă pentru orice.
e bine construit, poate puțin restrâns ar fi și mai bine. de acord și eu cu marian. în legătură cu finalul exploziv :)
remarc în special primele 2 grupaje. dar preferatul meu e ăsta :)
”îngerul meu se îmbracă stylish și decretează
să nu mai apară îngeri în poezie
să fie poezie zice îngerul și lumea se umple
de sunete fluturi și ape mîloase
calde
să fie poezie și toți fug de mama focului
să pună mîna pe cîteo pană
își setează limba
să spună bine să curgă unsă să sune 5.1 dolby surround
ultima experiență psihedelică
orgiastică ”

mai trec

textul acesta e reușit, ottilia...
iar acel obsedant ”te iubesc” de aici se mulează perfect pe starea mea de acum :). drumul acesta pe care ai pornit acum pare unul mai interesant, mai provocator. ceea ce remarc prin majoritatea textelor tale (unele mai reușite, altele mai puțin) este emoția. plus acea continuă încercare de a sugera... sensibilitate e suficientă, firește. rămâne să amesteci, să te joci cu toate. și eu fac la fel :)
mai trec

o lume cu ana, o lume din ana creată :)
e fain, dar cred că se mai poate restrânge aici.
- nu-mi place ”am căzut ca o frunză”/ ”batiste franțuzești” ori ”și-am ascultat manele”. dar în fine, o părere...
- cel mai mișto aici mi se pare finalul. e puternic și sugestiv. plus ceva din cel de-al doilea grupaj. cam tot, de altfel.

aș păstra acel ”azi” doar la începutul primului grupaj și în ultimul...
un text bun, frumos construit, lucrat și sugestiv.
cel mai mult mi-a plăcut al treilea grupaj. pentru detalii, pentru totul acela dus la colț... fain :)

alex

partea a doua mi se pare mai bună. de la ”ei cu bărbile lor”...
îmi place cum se realizează aici acele salturi de la vorbe la răspunsuri, de la realitate la furie/ nebunie/ viață/moarte :)
aș mai lucra pe prima parte. mai ales la
”schimb programul și voci numeroase din care
se deosebesc cele masculine par să spună
ceva important”
pentru că mi se pare un text fain.

”ei
și-n timp ce degetele mele
atingeau cerul acolo unde
om nu ajunsese
ai zâmbit așa întunecându-ți
ochii” - îmi place mult secvența asta. o modalitate interesting de a începe un text. se simte că e un text scris dintr-o suflare. nu aș spune o scriere automată :).
- imaginea din final a zmeului morții mi se pare ok iar acel ”aproape tineri” mi se pare esențial aici.
mai trec,
alex

ne trezeam împreună
sub securea dimineții spintecând burta păturii
încolăciți și jilavi eram intestinele nopții
copii chirciți cu genunchii la gură
aproape urâți aproape scânteietori
ne revărsam în camera dintr-odată îngustă
ca tăcerea unei străzi
care merge singură

uneori ne futeam era cinstit ca o dragoste
zguduiam aerul până când soarele se rostogolea roșu
pe ciment
ca o rană sărind afară din trup
ca un cireș scuturat
și fiecare lovitură avea o greutate
dulce
perfectă

încă
aud viața cum
inundă clădirile lumii de la iurte la zgârie nori

cândva ne trezeam împreună
feroce și cald și simplu
așa cum se trântesc
în iarbă
tigrii

uneori în orașul ăsta miroase ca și cum am trăi încă

- eu am citit așa. mi-a plăcut tonul acesta alert, textul pare scris dintr-o suflare. nu mi-a plăcut burta caldă a păturii ori acel ”roșu închegat”. ce e mai sus nu e o sugestie. ci doar un mod de a... citi :)
e un text care poate fi mult mai bun

alex

mulțumesc mult pentru semne, sugestii, păreri...
andrei - dacă pare controlat de o voință externă, atunci e biiine :). mulțumesc;
alina - nu mi-am propus că metaforizez aici. văd că până la urmă aici s-a ajuns. mă bucur că nu am scăpat textul printre degete :). mulțumesc ;
cristina - mă bucur că ți-a plăcut. voi arunca o privire pe text și voi ține cont de sugestii. mulțumesc ;
oana - mulțumesc. chiar am vrut să fie autentic :).
mihai - mulțumesc;
oana p. - și mie mi se pare puțin forțat chiar acolo la groapa aia comună. dar de, obsesiile :). mulțumesc ;
raluca - până la urmă e vorba de acel ”nod în stomac”. al naibii de real :). mulțumesc;
ottilia - ai scris foarte frumos despre... mă bucur că ți-a plăcut
ioan-mircea - mă bucur că ați introdus și textul meu în jurul acelui zglobiu ”pi”. mulțumesc ;
iulia - e ciudat că îmi vorbești tocmai tu de repetiții, de redundanțe... îmi plac comm-urile constructive, cele care mă antrenează să duc un text la o formă mai bună. nu știu dacă e cazul să iau în serios comm-ul tău, însă. ”hihi”. de ce? spune-mi și mie care e asemănarea între ultimele mele 5 texte, spre exemplu. ce se repetă așa de stresant încât să ajungă la o formă diluată? cuvinte? sintagme? asta-i firesc. doar nu vrei să scriu despre astronauți și dimineți. ”hihi”. dar promit să încerc. imediat ce trec în altă stare și mă urc pe acoperiș. ”hihi”. apoi, dacă ești o așa bună ghicitoare, de ce nu-mi spui ce va urma pe pagina asta? ”hihi”. mulțumesc;
raul - mi se pare normal să se ajungă, după cum spune iulia, într-un punct în care să ți se pară că ”repeți discursul” de data trecută. nici eu nu cred că e cazul aici. dar cine știe? :) e drept că în ultima vreme insist mult pe o oarecare unitate a textelor. dacă e bine ori nu... :) , mulțumesc.

alex

doar ultima strofă, ștefy...
doar ea mi se pare ok. prima parte mi se pare ratată. imagini ca:
”fruntea cerului caldă”, ”oamenii se pierd în false amănunte”, ”pâlpâie blând apusul” mi se par goale, fără substanță. îți spun pentru că știu că scrii muuult mai bine de atât. sincer, curat, fără podoabe. iar dacă împodobeai un text știai cum și de ce :).
mai trec și-ți spun ce cred eu. nimic mai mult :)