fotograful

eu cred că barele și steluțele despărțitoare încurcă, rup din cursivitate și acuratețe. exemplificările cu apă la începutul textului sunt surplusuri, fiindcă fură din acțiune și apoi e clar totul zicând apă, ca-n prima frază. la \"pui ce motan\" ar fi \"pui de motan\" typo. următoarea strofă e f abstractă și duce a clișeu, deși ar putea să se lege, măcar pentru lichiditatea lacrimii cu restul apei care circulă prin text. \"crescând sub lichidul incolor\" e prea mult dulceag acolo unde mai ai și sunetul surd. în rest e ok și ca mesa și ca istorie și cum se leagă în poezie. cu toate că ar mai fi ceva de făcut și cu ultimul vers, unde valul mușcă din țărm, eu o văd cam așa:

știam un bătrân care fotografia apa

îi plăcea cum se curbează întunericul
la suprafața lucrurilor
cum se îneacă singurătatea într-o
fântână ca un pui de motan cu nouă vieți

îmi plăcea cum se îndoaie
lumina pe sub ușa de brad
palma groasă mișcându-se între hârtia
lucioasă și ochiul acela orb cărămiziu
foșnetul de hârtie mototolită
sunetul surd al siluetelor

într-o noapte și-a strâns balaurul
cu ochi roșu. l-a pus de pază prin
debara
- să nu pui mâna aici – mi-a spus
și-a luat pălăria bastonul și ceasul
a plecat

acum
eu fotografiez apa din fiecare om
apa din fiecare val care mușcă din țărm

varianta pe care o propui, katy. și-ți mulțumesc pentru semn, sugestii
- la strofa cu lacrima - tocmai pe ideea de fluiditate mergeam, dacă e clișeic, asta e, poate schimb. am să scot \"crescând sub lichidul incolor\" - aici ai perfectă dreptate :). cât despre steluțe și bare, ele chiar asta vor, să oprească, să fragmenteze, e destulă apă care curge pe aici, nu? :) La prima parte nu renunț deocamdată pentru că... e ceva care (mă) obsedează, poate mai puțin sugestiv, dar esențiale pentru mine apele acelea. oricum, mereu modific texte după o perioadă :)
- mă bucur că ai trecut

alex

știi, alex, eu zic că dacă mai lucrezi un pic pe idee, și aici mă gândesc la o mai bună legare a apei, fotografului și bătrânului, iese ceva cool.

zic și eu, nu lovesc cu tridentul, că se supără poseidon :)

Se pare ca muzele cer continuarea unui om cu altul. Frumoasa curgere a cuvintelor. Frumoasa. Imi place intalnirea dintre personaje ca locatie in timp: copilarie/batranete. O descriere reusita.
\"mie îmi plăcea cum se îndoaie
lumina pe sub ușa de brad/ palma
groasă mișcându-se între hârtia
lucioasă și ochiul acela orb/ cărămiziu
foșnetul de hârtie mototolită/
sunetul surd al siluetelor

într-o noapte și-a strâns balaurul
cu ochi roșu. l-a pus de pază prin
debara
- să nu pui mâna aici – mi-a spus
și-a luat pălăria bastonul și
ceasul/ a plecat\"

nu oricine poate fotografia singurătatea din fântâni, lacrima târzie (imortalizată între aceste rânduri).
e un poem foarte sensibil aici, alex. e viață în viață transmisă mai departe precum râul în râu, mare, ocean sau acolo sub fântâni.
eu văd chiar acest poem o fotografie developată frumos din amintirile unui fin observator.
mereu cu plăcerea lecturii,
Cristina C

că ați trecut, că ați citit si... scris despre...
silvia - știi că o să mai lucrez pe text :). poseidon e prieten cu mine, zău...

elia - \"continuarea unui om cu altul\" - asta e ideea, mă bucur că ai simțit, fotograful era bunicul meu, chiar obsedat de fotografie, tot ce a rămas după - pasiunea mea, pasiunea mea...

criss - \"viață transmisă mai departe precum râul în râu, mare, ocean\" - frumos spus, și da, cam așa e. oricum rămân cu bucuria că mesajul, ideea în sine, trăiesc. la construcție, mai lucrăm...

alex

poate alex tu nu ai gresit aici:
\"tot ce a rămas după - pasiunea mea, pasiunea mea...\"
poate ca nu era pasiunea lui, ci tot a ta inainte de a te naste. hai sa deschidem acest unghi, ce zici?

\"îi plăcea cum se curbează întunericul
la suprafața lucrurilor
cum se îneacă singurătatea într-o
fântână
ca un pui de motan cu nouă vieți\"
deci vroia pasiunea ta

insa
\"mie îmi plăcea cum se îndoaie
lumina pe sub ușa de brad/ palma
groasă mișcându-se între hârtia
lucioasă și ochiul acela orb/ cărămiziu
foșnetul de hârtie mototolită/
sunetul surd al siluetelor
\"
tie iti placea doar cum raspunde el cu iubire la ce esti tu, te asimileaza, te cauta, te scoate din materie..

dacă am deschide acel unghi, pesemne că nu l-am desăvârși niciodată :)... dar da, e posibil. ne mai gândim...

alex