Alexandra Onofrei

vine o vreme când îți aduci aminte că brazii nu se nasc în pădure ci la spitale de oncologie moș crăciun există și chiar și vitrinele au dorințe ce o să ne facem atunci dragul meu/ ce o să

I. nu prea mai am chef să port papuci de casă sunt singurii care știu că eu hipnotizez toți câinii de pe plajă și că iubesc și alte chestii în afară de mare II. ți-am mai spus,

poezia asta se citește de la stânga la stânga și altă dreaptă nu mai există în afară de femeile cu pântecele albastru care țes/încă țes/ la primul război tot ce se poate țese oloagele

cei mai nefericiți oameni sunt cei care se uită acum la mine; le citesc poezia asta și nu-mi vine să cred că toți se gândesc că eu chiar am învățat să iubesc - pur și simplu am o memorie bună

în a șaptea zi mamele nu mai fac copii se gândesc toate la alvaro la părul lui castaniu la ochii și buzele lui castanii există un alvaro pentru fiecare pereche de mâini aspre pentru ochii

I. am refuzat aseară să-mi mai programez alarma ce de obicei îmi dă senzația că trăiesc. mi l-am decupat apoi din partea foarte stângă a muntelui din palmă pe eu-copilul, am băut dintr-o

Vizitele mele la cabinetul medical sunt comice de-a dreptul. Încă de dimineață mi se spune și-apoi mi se repetă ca la retrograzi „Vezi că tre’ să mergi la medic azi” și mă ia cu tremurici. Mă

la ora asta, acum toate mamele se cred mămici și tații au impresii colorate eu am chef de memorat plăcuțele de înmatriculare ale că- ruțelor am crezut că e o zi bună azi dar mi-am amintit că

am râs și ne-am împușcat în inimă ca-n filmele cu lumea interlopă am fost plecați cu pluta până când au început să iasă din uzine părinții noștri ca o invazie de lăcuste iar noi ne-am născut

oamenii de la oraș au învățat cu timpul să mănânce resturi, să golească farfurii și suflete, așa cum fac și câinii. au învățat să se uite îndărăt când vine vorba de ceva, mic,

de multe ori mă trezesc că nu mă mai încape tăcerea pur și simplu nu mai intră pe mine ba chiar se chinuie să iasă pe undeva și să se scalde într-o apă mai rece așa a fost la școală

tot n-ai să mă crezi. în lumea cercurilor, eu sunt o peniță impară care scrie versuri frumoase din cuvinte care nu se potrivesc cu chipul lui. acolo sunt oglinzi cu valențe de iarnă. oglinzi

dacă mi-aș duce zilnic hainele la spălătoria din colț aș băga puțin piper o lingură de sos de roșii și 21 de grame de hașiș în loc de de- tergent aș aștepta vreo oră și un pic cât se

în vecinătatea umbrelor câinii latră despre noi acolo totul se vede ca la lumina ledurilor copiii se spală singuri în urechi și mamele oftează fără să știe de ce de ce de ce sunt oamenii la fel

stâlpii de electricitate n-au avut niciodată inocența vesperală a unei umbreluțe de damă inundată de apă. și totuși, îmi sunt așa simpatici: ar sta acolo-nfipți în scoarță, fără măcar să aibă

știu că dacă aș trage de toate sforile din mine m-aș minți din ce în ce mai mult pe zi ce trece când aș fi cu tine aș fi de fapt numai cu mine te îngrop în poemul ăsta ca într-un morman

ieri/ m-am simțit ca un caiet cu pagini goale/ ca un binoclu defect nimic în sensul în care prima oră a dimineții ar putea fi ceva rău/ doar că se uitau la mine ciudat toate toți nimeni nu se

azi dimineață m-am autoinvitat - culmea pleonasmului – la o porție de privit în oglindă apucăturile avangardiste, ideile latescente acajou, impulsurile secrete până curând. mi-am spus: -

astăzi, lumina aleargă în jurul ei de ca și cum dacă s-ar prinde vreodată pe sine, am rămâne fără muzică bună, fără lăutarii veseli care cântă despre idilele cu majusculă; și asta ar fi din

în a șaptea zi tu ești background-ul certitudinilor mele acute cum că jazz-ul e jucăuș-patetic/ eu dansez într-o cutie transparentă mă despic în fâșii trist colorate/ atât dac-am trăi și noi

bărcile vikinge plutesc în aer cu calmul studiat al unui neînțeles/ sulițele romanilor se spală singure de sânge în părul meu/ brad pitt joacă rolul unui ahile care povestește despre întâmplări de

„știi e una dintre acele zile în care ți-ai fi dorit ca nimic să nu fi fost real să te trezești a dimineața și să îți dai seama că totul a fost doar un vis” de astăzi îngerii se vor juca în

în mine locuiește o casă-cabană like copacabana are în loc de pereți, scânduri, geamuri în loc de ferestre și în loc de ușă Ușă acolo vin de ani, zi de zi vecina bătrâioară de la nouă zeci și