Poezie
Păcat
1 min lectură·
Mediu
Decojeam o portocală cu cuțitul,
Frâgnându-i epiderma-mbătrânită,
Þesuturile i le sfâșiam cu dinții
Și-i mestecam celulele
Cu-o poftă de șacal.
Când, de pe pervazul împânzit de praf
O crăciuniță neînflorită a-nceput a lăcrima,
Iar ochii-ntunecați ai unui fulg de nea
Îmi aruncau fugere în măduva-mi de piatră
Și m-am oprit.
Am aruncat cuțitul crimei,
Cu lama de sânge-nchegat pătată,
Mi-am șters de orice urmă gura ca un șacal,
Cu labele de frică tremurând
Și-am căzut în genunchi lângă cuțit
Și fulgii îmi urlau prin sticlă
Că sunt o ucigașă
De rangul întâi.
Atunci, m-am ridicat
Ș-am luat în pumnul stâng
Cojile uscate ale portocalei
Și le-am așezat
Pe calorifer.
Și crăciunița a-nflorit
Și fulgii mi-au zâmbit
Și-am râs și eu ca Lucifer.
001416
0