Poezie

Păcat

1 min lectură·18 decembrie 2008

Mediu

Decojeam o portocală cu cuțitul,

Frâgnându-i epiderma-mbătrânită,

Þesuturile i le sfâșiam cu dinții

Și-i mestecam celulele

Cu-o poftă de șacal.

Când, de pe pervazul împânzit de praf

O crăciuniță neînflorită a-nceput a lăcrima,

Iar ochii-ntunecați ai unui fulg de nea

Îmi aruncau fugere în măduva-mi de piatră

Și m-am oprit.

Am aruncat cuțitul crimei,

Cu lama de sânge-nchegat pătată,

Mi-am șters de orice urmă gura ca un șacal,

Cu labele de frică tremurând

Și-am căzut în genunchi lângă cuțit

Și fulgii îmi urlau prin sticlă

Că sunt o ucigașă

De rangul întâi.

Atunci, m-am ridicat

Ș-am luat în pumnul stâng

Cojile uscate ale portocalei

Și le-am așezat

Pe calorifer.

Și crăciunița a-nflorit

Și fulgii mi-au zâmbit

Și-am râs și eu ca Lucifer.

001.430

Alexandra Onofrei. “Păcat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-onofrei/poezie/1814920/pacat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.