Alexandra Alb Tătar

George Pașa,
nu mică mi-a fost surprinderea să fiu onorată cu acest amplu comentariu din partea dumneavoastră, cât și să remarc limpezimea analizei, acuratețea interpretării mesajului. Apreciez în mod deosebit că ați rescris acest comentariu; nu vă e străină, de altfel, prețuirea mea.

Ioan-Mircea Popovici,
recunoștința mea pentru lumina răspândită de versul dumneavoastră este constantă, de aceea și luminița ce ați lăsat-o aici e una ce mă încurajează să nu pierd (atât de des) aderența cu solul fertil (în care buruienile amărăciunii cresc mai rar).
George Pașa,
aveți o maturitate poetică din care ne înfruptăm adeseori; mă bucur să vă am din nou ca oaspete, fie și într-o poezie plămădită dintr-un aluat mai ușor, pufos. Privitor la remarca legată de dulceag, ce e și ea binevenită, cantitatea de dulce digerabilă diferă de la un cititor la altul, desigur, textul de față numărându-se între cele adresate în mod deosebit celui aflat în stare "hipoglucemică".
Calde mulțumiri!

E drept, apropiindu-ne de teoria măsurii, am scufunda versul în analiză matematică și am rătăci în alte întrebări... dar în registrul acesta
de vidul rămâne vid, deci stare
de minimă energie, oare
putut-am noi cu-adevărat
la ea să ne fi conectat
sau, păcăliți de-un ambalaj seducător
în mintea noastră, umplem golul lor
"dar poate de-acolo de sus
se vede mult mai bine"
ce-i vid și ce nu, ce-i ascuns
ce-i dincolo de mine

Adrian, te numeri între cei ce contribuie - prin refuzul de a digera standardizarea mentală, rezistență în fața contagiunii, irationalității maselor, dar și alte atitudini creative ce spumegă uneori în universul tău liric - la o lărgire a miezului cititorului ce-și pipăie (fie anxios, fie ușor narcisic) coaja prea des. Aș spune că poezia de față se vrea în primul rând una terapeutică, o chemare la (re)descoperirea/eliberarea propriului scafandru, bântuit de temerile asociate clișeelor, poncifurilor, traumelor sau de alți demoni.

E un prilej de încântare pentru mine că ați făcut turul galeriei versurilor de față, în care ați văzut imagini echilibrate, topos și spirit.

Teleportarea aceasta de la cei 138 m înălțime ai Piramidei lui Keops și de la cei peste 2000 km distanță la plaja din Costinești pare o trecere de la starea de contemplare (și eternă fascinație a matematicianului) în fața marilor minuni antice la încântarea (și constanta sursă de inspirație a poetului) în fața micilor minuni prezente, accesibile, palpabile (dar care au crescut în sufletul său nespus de mult). Aici, "în casa cu iederă", sau la umbra "sălciilor care ating cu ramurile de sus cerul/ Şi cu ramurile plecate ating suprafaţa apei" se împletesc povești câte și mai câte... În voiajul acesta pare că ne apropiem de 5D, ne conectăm la o frecvență înaltă, în care ne simțim atemporali, aspațiali. Un poem ce te umple de nostalgie - "De parcă n-ar fi fost destul/ Ceea ce-a fost pentru ceea ce va fi", de dor, dar mai ales de beatitudine: "Slavă, întru cei de sus, lui Dumnezeu/ Pe pământ pace, între oameni bună-voire/ Dă-ne, Doamne, Tu, cântare/ Să fie de Sărbătoare/ Să ne fie şi pe mâine/ Lângă felia de pâine…/ De aici, din locu-n care chiar se vede Infinitul". Anul acesta, de Adormirea Maicii Domnului, acesta e un poem al trezirii la plenitudine.

Cristina-Monica, calde mulțumiri pentru urarea deosebită și sugestie, iar legat de ce scriai - chiar ieri reflectam la faptul că e de importanță secundară valoarea de adevăr a unei "minuni", precum o explicație terapeutică, câtă vreme funcționează și e îmbrățișată fiindcă e născută din lumină!

La un moment dat, ajungi sa simți
forma poeziilor, unele sunt cubice, unele
cilindrice, unele conice, iar,
din când în când, dacă poți să cuprinzi
în palmele privirii, în pieptul gândurilor,
un micropoem mare, cu formă sferică,
simți acel centru al ei luminos
încălzind, cu razele ei, această
formă poetică ce se numește sferă

o arunci, iar înaltul o primește
și rămâne acolo sus, pe cerul tău
strălucitoare, amintindu-ți mereu:
atunci când simți curat, o parte din tine
e mereu în înalt

Versurile acestea - petale, de o finețe și gingășie de neuitat... aici rezidă profunzimea - în acest mesaj
simplu și curat, aici rezidă maturitatea -
în accesarea inocenței... numai cu un
suflet de copil ne putem duce spre El
rugând vindecarea...
Stea! pentru candoarea,
puritatea ce încheagă această sferă poetică.

Aceste versuri se respiră adânc, fără grabă, în liniștea serii, căci se simte în ele aerul curat de după ploaia de Înviere... Dorul de mamă, nestins, vibrant, ne tulbură o clipă, dar glasul ei nestins e, de asemenea, aducând mângâiere și speranță...

Mulțumiri de gânduri 'nalte,
Aburinde, ca o pască
Ce-o gustăm cu bucurie.
În piept, inimi să tresalte
Și Lumina să renască,
Este ceas de veselie!

Căci Urarea și Cântarea
Ne ajung în miez de suflet,
Cu o caldă gingășie.
Mângâierea și iertarea
Să ne-aducă în răsuflet
Paște plin de armonie!

Epigrama a fost și rămâne, pentru mine, cel mai delicios desert poetic. E delicios, dar și curajos, a scrie despre poezia satirico-umoristică a "maestrului cofetar" Petru Ioan Gârda, care e o ciocolată neagră fină, cu 95% cacao, deci nu doar dulce-amăruie, dar și de cea mai bună calitate - gândire critică înaltă, umor maturat, ironie biciuitoare, mișcare scenică intrigantă, substrat consistent, rigoare, toate se amestecă în proporții greu de copiat, ceea ce face ca rețeta sa poetică să rămână parțial secretă, de unde surplusul de ingeniozitate al autorului. Colac peste pupăză, adaug eu, cu gust de epigrame pe bot, ne bucurăm și de parodiile acestea grozave... Aprecierile mele Ottiliei pentru stufoasa cronică, în care selecția de versuri e atentă și observațiile ce le îmbracă sunt dense, conturând polivalența lui Gârda Petru Ioan. Felicitări însuflețite amândurora!

Nu e prima dumneavoastră declarație de dor, suferință și iubire față de cei care ne-au dat viață, este una dintre multele forme pe care dragostea și recunoștința fără sfârșit le iau, de fiecare dată creionând alte imagini din trecut... aici, chipul mamei, atât de frumos încununat de iubire și dăruire... dar ce rămâne constant e că, de fiecare dată, buchetul de versuri de nu-mă-uita impregnează o emoție atât de vibrantă, încât știu că urarea va trece toate granițele văzute și nevăzute și se va așeza, ca un zâmbet plin, pe chipul iubit. La mulți ani, sufletelor de neuitat!

Îmi place "starea" aceasta a unui amalgam de stări, ba de extaz, ba de nostalgie, ba de preaplin, ba de gol, ba de tensiune, ba de liniște, în care privești în ochi, rând pe rând, mai multe momente-cheie din viața ta... Pentru acea "fărâmă de nothing else matters sub talpă" și "pluta de gheață [...] în irisul lui", înstelez!

...pentru apreciere, gânduri empatice și privirea ta adâncă, ce îmblânzesc tristețea acestor cugetări...

La mulți ani fericiți și luminoși, oameni frumoși, editori dragi, prieteni scumpi, colegi plini de spirit! Aș vrea să-mi exprim imensa recunoștință de a fi avut bucuria să mă găsesc din când în când în mijlocul vostru, de mai bine de 15 ani, de a vă fi citit textele proaspăt scoase din cuptor, ce mi-au ținut de cald de mai multe ori decât aș putea număra... mulțumiri din suflet editorilor pentru urările minunate, pentru munca și dăruirea lor!

O poezie pe lângă care nu poți să treci aruncând o privire fugară, în fața căreia nu poți să "rămâi în stradă privind din afară", când invitația de a locui în interiorul cuvintelor, "unde fiecare şi toți au loc" este irezistibilă. Deşi par redundante versurile "pentru că nu toți oamenii sunt la fel", "după cum un chip diferă de altul", tocmai fiindcă "nu toți oamenii sunt la fel", unii cititori simt nevoia de explicit. Îmi pare că subtilitățile strecurate în poezie reuşesc să transmită foarte mult despre stilul de comunicare şi caracterul oamenilor - "însă nu toate casele sunt la fel", "unii iubesc casele goale", "casele reci ori calde". Ceea ce găsesc admirabil e că poetul nu coboară în zona sarcasmului şi judecăților de valoare, ci îmbrățişează diversitatea, cu un sentiment de acceptare a naturii umane: "eu îi întâlnesc deseori și pe unii și pe ceilalți/ şi sufletele noastre se îndrăgesc/ sau se compătimesc pe-ascuns – așa sunt ele făcute"), însă şi cu o profundă admirație față de cei ce grăiesc adevăruri înălțătoare, cei ce fac din cuvânt un lăcaş sfânt - "cel mai mult însă mă uimesc/ cei care stau în cuvinte/ ca în biserici".

O poveste-portocală ce se rostogoleşte spre tine şi o primeşti cu palmele calde. O apropii şi îi simți mirosul îmbătător şi dulce. Un filmuleț fotografic. Câteva diapozitive proiectate pe ecranul sufletului. Copilărie. Simplitate. Şi magie, magie cât cuprinde! Nicolaida - aşa o fi chemând-o, sau e un pseudonim magic? Să trăieşti fericit până la adânci bătrâneți, magician al versului scurt! Crăciun fericit şi plin de lumină!

Ancuța Morar, mă bucură că fereastra aceasta deschisă a stimulat reconectarea cu copilul interior... mi-am dorit şi să accesez acea pagină care se redeschide mereu cu zâmbetul pe buze, acea sursă de vitalitate, energie, să readuc în conştiința cititorului acel colț de lume veşnic tânăr, care există în fiecare dintre noi şi care nu se impurifică, oricât praf şi fum s-ar strânge în altele... calde mulțumiri şi sărbători binecuvântate!

Mereu am iubit invitațiile la reflecție şi exercițiile de imaginație, iar poezia debutează într-o notă reflexivă care te captează şi îşi dezvăluie, treptat, senzualitatea - mătasea, poalele de fecioare, cântecele de iubire, piepturile, râurile de borangic - imagini calde, inserate într-un şuvoi de enumerații care lărgesc câmpul vizual şi incită imaginația... de impact jocul acesta trecut-prezent, depărtare-apropiere... te cufunzi în imagini din trecut cu viermi de mătase, bărbați pe câmpuri, fecioare, bătrâne, iar finalul e ca revenirea dintr-o transă, te face să tresari şi te aduce aici şi acum, într-un cadru romantic, în care el şi ea par predestinați şi fără de măşti. Cred că mesajul poeziei, legat de impactul pe care poate să îl aibă un om care ştie cum să îți atingă sufletul, poate fi extrapolat şi-aş zice că acesta este rolul poetului, să ne atingă... mai fin, însă mai puternic.
Ottilia, urarea mea este de a reuşi să ne atingi în continuare! Binecuvântări de Crăciun!

Am citit, de-acum va spun
prozator, nu doar poet!
Timişoara, vânt nebun,
n-ai ştiut să bați încet
înainte de Crăciun...
cel mai important antet,
al iubitei noastre cărți
democratice; dar, ştiți,
oare-n Rai există hărți
să ne facă împliniți
sau regim, ca-n alte părți
unde-am fost nemulțumiți?
Adevaru-adevarat
l-om afla, dulce-amar.
Iară ce m-a bucurat
acest semn, trimis în dar
gândul limpede, curat
este cel făr' de hotar.

în fața luminii ce hrăneşte eternitatea spiritului; spuneam -
mai fac o plecăciune esenței ce subzistă
pe rădăcina-i sfântă orice sufix rezistă.
Mulțumiri din suflet pentru popasul dumneavoastră!