Cât cântărește dragostea

"noi ne-am îmbrăcat în oameni" e cea mai puternică imagine
din ultima strofă...

În rest levitezi printre metafore ce aduc cititorul
în starea de beție a Poeziei...

Felicitări!

de Făt Frumos din lacrimă, născut dintr-o lacrimă de cer... când plângem cu lacrimi de cer ne naștem a doua oară.
drag de poezia ta
Paul

Stimate Ștefan, mă surprinde că ai poposit și în pagina mea; mi-a căzut bine să văd că licoarea poeziei mele a indus o stare de beție a poeziei - voi încerca, din când în când, să mai torn câte un păhărel de metafore 'tari' din norul alb de gânduri plutitoare...

Dragă Paul, mă voi gândi la tine ca la un fel de Făt-Frumos din Lacrimă (dacă tot ai adus vorba), ale cărui versuri și a cărui prezență plină de căldură transmite atât de mult... iar sentimentul este reciproc.

nu înțeleg de ce te surprinde poposirea mea...

Chiar dacă nu las semn întotdeauna textele tale fac parte
din hrana inimii și a duhului meu...

Cu părere de rău că nu mi-ai înțeles traseul lectural...

Când un autor prolific, pe care îl admiri de la distanță, îți scrie, e surprinzător, nu doar onorant, trăiești o emoție specială... când scriu, nu am expectanța de a fi citită de cineva anume, mă bucur de inspirația primită și nutresc speranța de a fi transmis ceva frumos, sau, mai important, ceva bun (dar poate frumusețea și bunătatea se întrepătrund, nici nu știu pe unde). Mulțumesc, Ștefan.

Aveți sensibilitate artistică, dar mi se pare că acesta vă joacă, uneori, feste. De multe ori, metaforele duc la asocieri cam nelalocul lor: „legumele dragostei”, spre exemplu. Iar firul asocierilor creează și alte structuri explicative ce se îndepărtează de poezie: „roadele cerești au o greutate/înșelătoare/cu cât mănânci mai mult din ele, cu atât/devii mai ușor/oamenii s-ar putea să slăbească, ba chiar/să plutească”. Incipitul mi se pare mai bun, însă ar putea lipsi versul „ce se prelinge pe nemurire”, fiindcă ideea este implicită din versurile anterioare și, la urma urmei, trebuie lăsat loc și de sugestie. Despre „ființa de abur” am scris și eu, nu de puține ori. Desigur, nu înseamnă că nu mai pot scrie și alții, metafora aceasta devenind un bun comun.

Domnule George Pașa, vă bucurați de toată aprecierea mea; surpriza despre care vorbeam mai sus este dublată de prezența dumneavoastră aici. Despre "ființa de abur" a scris și Baudelaire, dar și ființa de abur din poeziile dumneavoastră este de o frumusețe aparte... dar nu cu gândul la Baudelaire sau alt autor am scris această poezie. Dacă e vorba despre ochiul dumneavoastră critic, am încredere în el. Doar că eu, fiind un om obositor de analitic, nu doar că m-am gândit că asocierea legumelor cu dragostea nu ar fi întocmai grațioasă, ci și mi-am explicat că a asocia cuvinte facile cu altele cu greutate este contraindicat... însă o și mai mare încredere am în intuiția mea, pentru că, vedeți dumneavoastră, asocierea poate fi ușor nefericită ca sonoritate, însă poate fi fericită ca imagine, ca hrană sufletească; mi-a produs fericire gândindu-mă la Dumnezeu, astfel încât nu o pot modifica, în ciuda argumentelor raționale. Ce pot modifica însă este absența versului "ce se prelinge pe nemurire", deoarece nici nu exista în curgerea poeziei, a fost adăugat ulterior, în ideea de a mă face, măcar într-o poezie scurtă, mai pe înțelesul cititorului. Structurile explicative îmi sunt specifice, cele la care faceți referire aparțin de 'vocea pământului'. Aș minți dacă aș spune că valoarea artistică mă interesează mai presus decât cea potențial terapeutică.
Cu prețuire, Alexandra

despre ființa de abur. aș zice despre ea multe. dar cel mai des, realizez în cele din urmă, nu spun nimic, decât ceva cuvinte, cel mai adesea, goale de sens. pentru ca sensul vine din actorul ascuns printre haine. și, câteodată, nici de acolo.

poezia ta are structură, dar și redundanță (cum bine au remarcat poeți mai experimentați decât mine). aș zice despre final, in adiție critică - "de aceea" - spre exemplu poate lipsi cu desăvârșire, fără să pierzi nimic din sens.

"ce se prelinge pe nemurire" si "de aceea" - din nou pot lipsi. nu rezonez cu asocierea cer=nemurire, dar sublimarea și libertatea sunt uneori prolifice în cititor.

n-aș zice "legume", tocmai pentru că acestea poartă greutatea pământului, ca simbol. complet contradictoriu sensului in care vrei tu sa folosesti acele versuri. ai putea zice, lăsând libertatea celui ce poposește aici, "fructele dragostei, ierburile dragostei și alte cele". sunt convins ca vei găsi o formulare mult mai fericită decât mine.

per ansamblu, însă, o poezie cu explozie întârziată, dar plină de reverberanță și frumusețe, ultima strofă fiind punctul forte.

n-aș sări să corectez acum, bazat pe opiniile critice din jur, ci aș recomanda sedimentare, și apoi o privire autocritică, retrospectivă, la rece.

frumos.

(pt)

Mulțumesc, Petru Teodor, pentru că v-ați abătut pe poteca unde au crescut versuri ce încearcă să cântărească dragostea și că ați încercat și dumneavoastră să cântăriți valoarea lor poetică. Versul de care aminteam în mesajul anterior a fost dezlipit, iar în privința celorlalte sugestii, îmbrățișez căldura lor, îmi place să fiu flexibilă, dar am amintit motivele care mă determină să fiu fidelă variantei inițiale (nu le repet, risc sa fiu redundantă și în comentariu); în plus, privind prea la rece ceva ce a fost prea cald ar însemna să nu mai ating pântecul de unde au crescut versurile, ba chiar să îl reneg, să îmi "fur căciula". Iar pentru că aminteam de pântecul versurilor, remarc cât de frumos vedeți pântecul sensurilor - "pentru ca sensul vine din actorul ascuns printre haine. și, câteodată, nici de acolo". Mă bucură că reverberațiile poeziei v-au umplut sufletul. Să ne revedem pe poteci de versuri...

un poem minunat, cu trimitere directă spre efemeritatea terestră și eternitatea spiritului! reverenta!

în fața luminii ce hrăneşte eternitatea spiritului; spuneam -
mai fac o plecăciune esenței ce subzistă
pe rădăcina-i sfântă orice sufix rezistă.
Mulțumiri din suflet pentru popasul dumneavoastră!