paparuz adrian

mie inima de minte mi-a crescut prea târziu și nici nu a prea a avut loc pentru că cealaltă inima de iubit nu mi-a căzut încă de aceea a început să bată ce-a putut și ea să bată

erai goală și două cuvinte ţi se scurgeau peste sâni aproape nemestecate erai goală şi bărbații așteptau să te umple sub piedestalul tău din giratoriul lui Dumnezeu nimbul tău

..3, 2,1,0, cineva fericit sau poate nu, iubit sau poate nu, numără sonor, implacabil şi ireversibil secundele unui sfârşit de alt început; artificii, şampanie, euforie goală; de la etajul 1000 al

Bună dimineaţa, zic fără gură.Dorm încă în mintea mea. Bună dimineața, chiar strigată nu spune nimic despre mine și nu ştiu dacă ar putea fi vreodată egală cu noaptea ta bună de sărut, de iubit,

fericirea nu depinde de Nord așa  cum toată lumea crede e doar o strategie de marketing pentru broșurile îngrămădite de Dumnezeu în pineală și plătite de noi greu cu depresii de schimbul

Dimineața ești tristă. Mă mint că încă nu te-ai trezit. Cuvintele stau în ibricul albastru. Îți pun două cești. Ninge cu liniște de câteva eternități. Bach curge printre cărămizi. Surd. Am

uneori moartea se ia prea în serios din dragoste jucăm amândoi ceva în rusește cu cinci bilete spre iad în revolver mă strânge mă sărută râde nebună și trage în hohote cu veșnicia pe

după ce adormeam mergeam amândoi la încărcat visuri în port pentru americani încărcam un vapor și dimineața ne întorceam fericiți să bem cacao caldă cu mama convinși că măcar un

tăcerea toarce în poala ta dali îți picteză sânul stâng pe cel drept în graal fierbi amintiri dintr-o altă viață îți place să crezi că e dimineață pui două cești într-un vis de doi

te-am  sinucis într-o duminică goală tu de-abia ieșiseși din înger pe treptele cerului eu ascuțeam o iubire pentru bărbieritul renașterii și nici nu te-am simțit înlăuntrul meu

si-așa mergând cu capu'-n jos pe drumul care n-are rost pas după pas zi după zi mă-ntreb la ce-aș mai obosi să merg întruna ca un prost când pot să stau la adăpost de pildă aici în câmp

pe mine mă cheamă Luna am cinci ani fără câteva secunde uneori nu pot să dorm peretele e subțire și vecina cea nouă e producătoare de sex și asta implică mult zgomot după cum am înțeles

demult îmi trăiesc moartea pe fugă iar în sicriul meu strâmt s-a îngrămădit toată lumea doar arareori mai deschid o pleoapă de vis să-ți admir nemurirea iubirea ta e nebună

tălpile mele sunt ecouri desperecheate din trecut îmi țipă pașii cu amintiri crescendo sunt statuia de sare evadată din orașul cu un singur păcat dacă aș putea plânge Iertarea m-ar

tălpile mele sunt ecouri desperecheate din trecut îmi țipă pașii cu amintiri crescendo sunt statuia de sare evadată din orașul cu un singur păcat dacă aș putea plânge Iertarea m-ar

tălpile mele sunt ecouri desperecheate din trecut îmi țipă pașii cu amintiri crescendo sunt statuia de sare evadată din orașul cu un singur păcat dacă aș putea plânge Iertarea m-ar

în mine ai crescut o prăpastie "fă întotdeauna ceea ce ți-e frică să faci" te aud printre 60 de mii de gânduri imbecile tac și mă cațăr fără cordelină pe mintea egoului pe mintea aceasta

cu tine am dansat funambulesc moartea lebedelor peste tranșee de inimi şi nu ne-am călcat niciodată pe suflete de câte ori m-am clătinat poate uitând paşii poate uitând muzica că-ți

gândurile tale sunt vii pe retina mea oarbă te așezi comodă precum într-un balansor gândurile aleargă între noi de la tine la mine arzând de la mine la tine curgând universul tău e un cuvânt

am să-mi las sinuciderea goală albă ca un cearșaf peste ochii tăi întorși acasă să te apere de vinovățiile ce-ți caută nebune pocăința sinuciderea mea e o tipă bi am cunoscut-o la grădi când

aş vrea să îţi scriu... o scrisoare lungă iubito cu litere adevărate albastre cu litere pe care să le poți mirosi și cuvinte pe care să poți adormi ca într-un hamac poate chiar eu aş putea

privindu-te pe furiș culcuşindu-te fetus în mine aș putea crede că ai ajuns în Nirvana dar mereu te aud mai ales în întuneric numărându-mi respirațiile încercând să mă ții

sânii tăi plini de dumnezeu îmi veneau mănușă sărutul doar mă strângea puțin rămas mic dar am slăbit câteva eternităţi să-mi poată cuprinde toată uimirea în diminețile

inima mea pe baterii mai are o liniuţă ca într-un ritual biblic pe marginea cerului pornesc dimineaţa la manivelă amintirile urcă încet încet odată cu soarele mă încarcă cu puțină viață până