paparuz adrian

femei ce par icoane coboară dimineața îmbrăcate în vis să mângâie altarul și prin strane să-mpartă mirul pentru obidiți coboară parcă din lumină foșnind prin lacrimi și din

îmi tăiasem venele cu unghiile tale false și o făcusem din curiozitatea mea malițioasă privind interiorul meu prea abrupt cum îmi spuneai tu nici o clipă nu mi-am imaginat că prin venele

ești incredibil de frumoasă azi când toate pietrele dorm cu fața în jos și mirosul toamnei s-a așezat liniștit pe fiecare alee ar trebui să fii arestată pentru port ilegal de

Împrumută-mi te rog două cuvinte de ieri de la prânz am rămas fără litere… mi-am răscumpărat Adevărul ipotecat înainte de nașterea mea…. eu știu că tu nu

Edmundo avea două inimi una mai mare și una mai mare așa se născuse

dacă toamna se frânge în lacrimi udându-mi brațele întinse în bezna cuvintelor scăldându-mi trupul gol de minciuni

toate păsările s-au exilat pe creierul meu, iar tu,candidă precum Brutus, mergi și scuipi semințele pe trotuar de parcă n-ai vedea cum ciocurile lor

tu nici nu știi că astăzi a plouat cu lacrimile tale... stai cocoțată acolo pe masa din sufragerie, și nici măcar nu întrebi dacă aveam nevoie de această

Când am nevoie de tine te strig simplu ca și cum în strigătul meu ai încăpea lângă litere E o

va trebui firește să te renasc oricâtă frică mi-ar fi de durerile refacerii fără anestezic

apoi, nimic... te oprești și spui simplu:adio! parcă viața și-ar fi ținut respirația; alergi cu

erai goală și cuvintele ți se scurgeau pe bărbie, pe sâni, aproape nemestecate... erai goală și lumea se-ngrămădea

stau și-ți adun lacrimile plouă tu mergi în oarbă destinație de parcă-ai vrea să câștigi un

Inventează ceva rotund și albastru ceva cu care să-mi pot învelii sentimentele