paparuz adrian

dacă m-aș îndrăgosti de tine aș deveni violet tot sângele mi-ar fi încuiat în suflet iar brațele peste noapte mi se vor transorma în aripi ochii luceferi arzând îmi vor fi și inima se

la cinci ani mi-am dorit un mânz văzusem eu la televizor o prietenie minunată alb negru dintre un puști și un căluț la șase ani am înțeles că tata nu-mi va cumpăra

diminețile mi s-au șlefuit cumva singure sau poate vara asta atipică a inventat pentru mine un fel de copilărie primordială în care am devenit un Alice androgin în propria curte a

poți să-mi dizolvi existențialo matinal și atât de precoce claustrofobia cu ștrampii tăi prea lycra să rămână credibili întregi în ascensorul acesta nebun dinspre moarte spre viață

alb negru despre un el așteptând-o infinit pe ea șireată te așezi stradivarius pe arcușul meu trist îl dai cu sacâz mi-l acordezi în patru game cu bemoli sângerezi cu diezi peste

și ochi cameleonici iubitule mi-ai spus în după amiaza big-bangului meu râzând lipită de cel mai înalt nuc din univers eu n-am înțeles ce voiai să-mi spui și nici nu puteam să privesc

de tine noaptea târziu mă leg cu cearceafuri cioplite din lună în lună tremurul minții mi-a lăsat în insolvență virală inima în locul ei un copac înflorit mi-a crescut mult îți mai

nimeni nu mai vorbește cu nucul din curte mamaie nici măcar tata frunzele îi sunt palide umbra zgârcită iar de tristețe n-a mai făcut nicio nucă pe leagănul din fața lui acolo

de nenumărate ori pentru că iluzia acestei vieți nu are noimă sunt mult mai viu atunci când visez în lumile de acolo există o logică mă simt împăcat cel mai greu mi se pare a

cu visele rupte anapoda să îți bei cafeaua mare amară faci cerculețe pall mall și îl înjuri pe iohannis putin trump nu mai avem timp nu mai avem loc nu mai avem libido nici bani

într-o alta e miercuri călător între realități o dată sunt cel pe care-l dorești altă dată nici nu mă cunoști ți-aș aminti iubito de seara trecută de Rachmaninoff de lumânările

spune-mi iubito câți biți are epifiza ta cât loc mai am eu în cele 21 de grame ale tale? de pildă eu am rămas fără memorie sunt atât de plin de tine încât am tendința să cred că îmi

tu ai un ochi albastru și unul verde sau poate invers lumea nu știe asta deși culori ar mai fi fost lumea te iubește și gata tare tare o face îți trimite

și-ți voi fi îmi voi fi nu-ți închide pleoapa uitării peste neputințele mele încă vii chiar dacă ai obosit să mă vezi chinuindu-mă să urc bolovanul și câtă risipă aduc

te risipești haotic fărâmă divină prin hotarele minții cine ești ce alegi să fii azi în visul cui îți petreci eternitatea? sămânță de muștar te prefaci și muți munții munte

dar cât de mare să fi fost uterul domnului să îmi nască mie atâtea gemene? *** mintea e un balaur m-a încuiat în rutina nimicului îmi aruncă gânduri ciosvârte să mă

mi-e nouă fără un sfert sufletul mi-a rămas iar în urma pașilor tăi cu amortizor de suferință inutil ai rostuit blesteme erau deja înăuntrul meu toate și alte câteva clipe ar fi fost de ajuns

picta suflete la ușa colibei sale copiii veneau triști și ieșeau cu aripi de înger albastre galbene mov femeile cernite pe dinăuntru primeau zâmbete vii chiar dacă roșul bordo al

a soare crud copt în ușa bisericii dintotdeuna m-ai vrăjit cu ia ta albă lungă până la cer cu privirea de Voroneț și liniștea liniștea de sub tălpile tale goale miroși a Paște a cozonaci

somnul meu seamănă cu o moarte sau ceea ce cred eu despre moarte poate vii suntem morți și morți suntem vii cine știe să facă diferența când totul e în mintea mea chiar și

de fapt e o cameră mică cu pereții de sticlă să-i poată vedea pe toți trecătorii din capul meu uneori coboară în inimă să bem o cafea eu din porțelan el din graal suntem tovarăși de

zboară fluturi tramvaiul se târăște spre gară dintr-un geamantan Piaf își cântă neregretele în ziua fericirii rușinea este ilegală până și octogenarul ce merge să-și ia un sicriu de la

mintea îmi joacă feste trează te văd privindu-mă din tavan e un joc de-a moartea-oarba în care tu ești oarba iar eu ce-a mai rămas când tu dormi mi-e frică să te visez să te strig să

mintea îmi joacă feste trează te văd privindu-mă din tavan e un joc de-a moartea-oarba în care tu ești oarba iar eu ce-a mai rămas când tu dormi mi-e frică să te visez să te strig să