Amor

Dincolo de sensibilitatea evidentă în aceste versuri, textul mi se pare, totuși, un exercițiu prozodic modest. Am citit poezii în prozodie clasică mult mai reușite, chiar în secțiunea „Atelier” a site-ului Poezie.ro.
Să explic de ce: limbajul este, pe alocuri, cam vetust, prea dulceag, rimele sunt facile.
Nu e nicio ofensă la adresa cuiva, e părerea mea de chibiț într-ale literaturii.

Începuturile mele poetice s-au năpustit pe când eram în chilie
La rugăciunea inimii, după ce-a plecat la stupină, Părintele Isihie
Atunci au venit şi ele, versurile naturii poetice
Şi sacul marinarului plin de etichete şi petice

Atunci am scris volum de versuri
Triptic pe Plaja scu Suflet... rămas în manuscris,
Într-o perpetuă amânare dintr-un repetat vis

Două versuri le-am reţinut drept motto-uri
Pe Scara fără nume din livada echipajelor mele
Cu meri, caişi, cireşi, cu prune şi cu alone

Naturi solare suntem osândiţi să trăim în noapte
Încălţaţi trecem prin viaţă străini de memoria piciorului descuţ

Ioan-Mircea Popovici,
recunoștința mea pentru lumina răspândită de versul dumneavoastră este constantă, de aceea și luminița ce ați lăsat-o aici e una ce mă încurajează să nu pierd (atât de des) aderența cu solul fertil (în care buruienile amărăciunii cresc mai rar).
George Pașa,
aveți o maturitate poetică din care ne înfruptăm adeseori; mă bucur să vă am din nou ca oaspete, fie și într-o poezie plămădită dintr-un aluat mai ușor, pufos. Privitor la remarca legată de dulceag, ce e și ea binevenită, cantitatea de dulce digerabilă diferă de la un cititor la altul, desigur, textul de față numărându-se între cele adresate în mod deosebit celui aflat în stare "hipoglucemică".
Calde mulțumiri!