Alexandra Alb Tătar

Ți-am \"salvat sufletul\"!
Dragă Nic, mulțumim că ne-ai anunțat!
Mi-a plăcut și prima versiune, nu pot aprecia încă pe care o prefer, deoarece impactul inițial este în genere mai puternic.
Acestă a doua versiune aduce o notă descriptivă, prima era circulară, având finalul acela care te provoca să meditezi, punctând ideea de la care s-a pornit.
Eu sunt pentru retușuri.
În universul \"deloc virtual\", ci spiritual, ne simțim aproape!

Excepțională! \"Cruci de pai\", versuri aerisite, potcoave la pas, pendulare între satirizarea subtilă a superficialității și înduioșarea în fața simplității...
Îți mulțumesc în numele tuturor celor care vor primi același mesaj ca și mine: LASÃ ÎNȚELEPCIUNEA SÃ TE PÃTRUNDÃ ȘI VEI VEDEA MULT MAI CLAR CUM ARATÃ CERUL! De astfel de poezii cred că are nevoie sufletul lumii.

Două momente distincte în timp, două imagini ce se suprapun revelator, reușind să închege un univers ludico-romantic plin de splendoare, în care ființa devine împlinită. Dacă minunatei cărți îi lipseau coperțile, poeziei de față nu-i lipsește nimic. Mulțumesc pentru acest exercițiu de reconectare cu inocența...

Simplu, mda, dar ce simplitate imagistică înaltă! Versurile tale adânci, cu note cerebrale și nostalgice, îmi amintesc că "rând pe rând au să mai vie/ Tot alte flori în vechea glastră,/ Asemeni viselor ce-nvie/ Și mor zâmbind în calea noastră." (O.Goga - Un trandafir se stinge).

Mulțumiri pentru că ne-ai făcut cunoscute premiile Festivalului Internațional de Creație literară ”Titel Constantinescu” 2018. Aplauzele mele fierbinți tututor participanților, câștigătorilor, organizatorilor! Calde felicitări ție, Iulia Elize, pentru "Cântecele frumoasei Addo", ce vor încânta auzul romanticilor și iubitorilor de poezie.

Adriana, cu mare emoție am citit comentariul tău, mi-au stârnit bucurie bătăile de aripi ale lumii tale interioare... ecoul lor vor însoți poemul meu... privitor la transcendență, pot spune că am simțit dorința să-l sculptez în vers astfel încât să fie universal valabil.

Ottilia, ochii tăi pătrunzători de curcubeu i-am întrezărit de mult timp, urmărind comentariile pline de încurajări în subsolul textelor atâtor scriitori... da, nostalgie și optimism, căci îmi doresc să transmit importanța reinterpretării pozitive a marilor frământări ale sufletului, dintr-o zonă spirituală mai înaltă, de unde să putem fi capabili să îmbrățișăm întregul cu toate culorile sale.

Vă mulțumesc!

Pentru curajul poetului Teodor Dume de a se transpune în zona vulnerabilă a celorlalți, pentru densitatea și dăruirea sufletească ce transpare în versurile sale, urarea mea este ca vâjâitul lapon al timpului să se facă tot mai slab auzit... la cât mai multe volume semnate de penița dumiană, în care timpul să se dilate!

Provocator. Pentru că atunci când ai senzația că versurile coboară în panta simțurilor despletite, rugăminților fierbinți ale unui tânăr la picioarele Afroditei, constați că urcă brusc dealul rațiunii, ultimatumului unui bărbat care știe ce vrea, dar care e conștient de faptul că totul are o limită... intrigantă subtilitatea erotică "pentru că asta voi face dacă rochia ta va refuza să râdă la mine"... intrigante și expectanțele masculine în raport cu rolul femeii, deloc străine de stereotipurile de gen cu care creștem - "vezi tu bărbatul muncește să construiască o casă,/ femeia muncește să o țină curată, la fel ca și în dragoste". Sfârșitul e incitant, exprimând atât dăruirea, cât și demnitatea, atât dorința, cât și iritarea celui a cărui privire alunecă pe pielea marmoreă a iubitei, de o răceală și frumusețe parcă de neatins - "eu mereu îți vorbesc frumos chiar și acum,/acum stai tolănită în pielea ta alb-albastră/ și gândește-te bine ce vrei."

Este aici o trăire plenară, o ieșire din matcă a sufletului, surprins într-un moment de abandon, în care frumusețea și iubirea se contopesc; cerul și pământul devin parteneri într-un dans cu o coregrafie desăvârșită - "chiar și halbele se ciocneau și pașii lăsau urme pe asfalt/ după harta unor constelații imprevizibile", " și toate cărțile se scriau și se așezau la uscat printre rufe". Repetiția termenului "frumos" nu deranjează. "Ne-am ridicat din ape și miroseam frumos", "eu trăiam în mai multe ceruri" - versuri înălțătoare, în al căror zbor te topești în splendoare.

Pribegind, când se înnoptează, prin legendara insulă Avalon, în care a fost făurită Excalibur, am simțit că fiecare din noi are o Nirvana, care să ne arate calea cu ai săi licurici... dar, întocmai ca o sabie cu două tăișuri, Nirvana poate fi o iluzie a beatitudinii, o Fata Morgana, sau o ființă miraculoasă, precum Doamna Lacului (cea care-i oferea o nouă Excalibur regelui Arthur)... te pierzi în lumea aceasta fantastică, halucinantă (o fi de la DMT-ul din Ayahuasca -din neatenție probabil, ați scris "ayauhasca"- și de la licuricii roz ai Nirvanei), în care o domnișoară "desuetă, cu apucături victoriene" înțelege spiritul plantelor vindecătoare precum un shaman. Extatic!

Imaginile acestea sacadate, ce miros a mare și a trandafiri și a dăruire - fotografii care se succed amețitor, captate de o cameră a inimii bătând năvalnic, când strângi în piept atâta bucurie și poezie - sunt un preaplin de emoții și recunoștință ce se revarsă nespus de frumos, Ottilia. Îmi doresc 'cartea cu aripile deschise'!

O poezie cutremurătoare, în care ești izbit de o lumină pe care nu o poți cuprinde, în fața căreia te simți smerit, în care te scalzi în atât de multă uimire în fața minunilor, încât, paradoxal, te simți mai plin ca niciodată deși realizezi cât ești de gol.
Un final memorabil, ce se scaldă între malul profunzimii și al detașării: "Și ai văzut că ești gol și ai tremurat o secundă."

Deși Ajun de mâine 2 nu învăluie în aceeași tulburătoare nostalgie și poate nu păstrează același dramatism precum Ajun de mâine, aduce o nouă pagină în povestea de iubire a celor "înzăpeziți la-nfățișare", una în care flutură speranță, umor și ironie, sfidând parcă timpul și destinul:
"ne înhămăm la mâine inorogii
în încă astăzi, de ce-o fi e-ajun
[...]
și ceasul ne bârfește-n orologii
din lipsă de vecie, presupun."

Ottilia, ești un oaspete cald și îmi bucură sufletul că primești cu dragă inimă să mesteci o bucățică poetică din colțul meu de lume. Mulțumesc mult!

Cristina, sunt onorată de prezența ta și de sensibilitatea cu care distingi nuanțele de verde presărate în versuri. Mulțumiri și să ne citim cu deschidere!

Un poet al cărui suflet înflorește în vers pentru simplul fapt că o nouă zi i se așterne la picioare nu va spune niciodată unei zile că este ordinară. Un astfel de poet este Ottilia Ardeleanu. Titlul volumului spune foarte mult, poezia ei de asemenea; găsesc inspirată alegerea unui mesaj pozitiv puternic.
Felicitări și îți urez ca lansarea cărții să îți umple și mai mult sufletul de bucuria de a trăi și de a scrie!

Vă felicit pentru această constelație pașadină ce se aprinde pe cerul dumneavoastră poetic! Astfel, vom primi și noi o bucată de cer, una ce se poate răsfoi cu sufletul la gură. Sunt convinsă că termenul ”pașadin” va deveni cunoscut iubitorilor de poezie din țară și de peste hotare. Aștept să re/descopăr acea ”integrală poetică pe tot registrul stărilor reflexive, profunde, sensibile” (Ioan-Mircea Popovici). De asemenea, calde aprecieri Mariei Gheorghe și Dorinei Popovici!

Luminez!

Un poem amplu, alambicat, de un colorit fascinant, în care versurile, cu a lor imagerie bogată (poate prea bogată) și a lor simbolistică ludică se înșiră într-un provocator labirint, conținând exerciții de logică... primul, 7 nume de femei și 7 nume de bărbați (cu semnificații personale pentru poet) cărora li se asociază 7 verbe, reprezentând 7 atribute cu care fie aceștia sunt înzestrați, fie sunt investiți de autor... apoi, în cel de-al doilea, răspunsul e probabil "parola" pentru întrebarea referitoare la "primele 7 numere prime": în universul poetic, în care se produc repoziționări și răsturnări de sensuri, specifice actului creator, se pare că nu sunt numerele întregi, indivizibile (decât cu unitatea sau cu ele însele), ci "Primele, Șoaptele, Vocile și Ecourile" - pe mine personal m-au dus cu gândul la creație, la întreg... la Dumnezeu, Duhul Sfânt, Iisus și Oamenii, poate din acest motiv găsesc formidabilă ideea cum că acestea ar fi "prime", nefactorizabile.

Secvența 1, de factură psihologico-matematică, despicată ea însăși în 3 strofe, aduce un cadru intim  - "doar noi știm/ ce bine-i când/ între noi/ nu lăsăm spații libere", "astăzi e ziua mea") în care Personajul fiecăruia din noi iese în scenă, apoi are loc o confesiune lirică, ce poartă accente filozofice ("am învățat de la tata că 8/ este Infinitul în picioare/ numai că pentru el/ Infinitul este mai mult decât cel/ pe care-l folosesc matematicarii" - subtilă ironia "matemati-carii", care pentru mine implică deosebirea dintre cei ce rezolvă sau concep probleme "cariat" formulate sau strict probleme bine definite și cei ce își pun și probleme adânci, însă slab definite, pentru care, în mod evident, e nevoie de mai mult decât un algoritm spre rezolvare). Urmează un imbold legat de învățarea prin descoperire, surprins într-un moment de răbufnire paternă - "te-am învățat să cauți? / caută".

Secvențele 2-4 se întrepătrund halucinant, cea de-a doua debutând cu întrebări existențiale pe care "pelerinul din Constanța" le aruncă în valuri, le lasă pur și simplu să plutească ("ce, când și cum/ se va vedea acum/ acolo unde/ undele sunt valuri") pentru a se ancora în prezent, abandonându-se clipei, întru credință, recunoștință și bucurie ("Eu mă bucuram de Cântecul Locului"), în tandrețea și în dragostea pentru animale (îndrăgitul motan Picasso, 7 vrăbii, 7 turturele, 7 fluturi), dar și pentru oameni (tanti Tanța, părintele Isihie, Episcopul de Râmnicul Vâlcea...) și locuri (unele dintre acestea pline de farmec, însăși denumirea primită de ele încercând parcă să capteze ceva din magia locului - "Cuibul cu dor", "Livada cu Butoiul căptușit de cărți și Stupina").

Rămân cufundată în "Scrisoarea deschisă (dintr-o prea frumoasă noapte)":
"Șapte șoapte-n plină noapte
de la voi, caldă primire
lacrimă de mulțumire
cu sămânță de iubire
roditoare-n cânt de șoapte
dintr-o prea frumoasă noapte
ca un opt făcut din șapte
în barca-n care
eu și Picasso
suntem pregătiți
de-un Voiaj
prin Arhipelagul Fericirii"

De la mine, foarte caldă primire! Cu prietenie, Alexandra

Însorită epigramă, felicitări!

Noroc cu cei ce se pârlesc,
Da' mai vor și fotografii,
Căci negustorii se-mbulzesc:
Pârleala-și scot cu alifii.

Cu entuziasm, aștept să-mi hrănesc mintea (și sufletul) cu fursecurile de înțelepciune din volumul de aforisme! Remarcabilă, coperta de care se bucură! De altfel, apreciez deosebit de mult și aforismele strecurate în poezii, imprimându-le adâncime și note filozofice; nu am uitat - "nu cere ajutorul umbrei/ te va privi ca pe un nimic"... calde felicitări!